URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
În aproape trei decenii scurse de când şi-a schimbat prima oară denumirea, PSD a avut câteva figuri iconice. Între ele, după Ion Iliescu, cel "sărac şi cinstit", la loc de seamă a fost mereu Ecaterina Andronescu, cea "săracă şi citită". Universitar, chimistă pe bune, nu ca Leana, rector al Politehnicii din Bucureşti, de două ori preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor şi de trei ori ministru al Educaţiei (sub Năstase, Boc şi Ponta), Doamna Cati s-a bucurat în partid de o popularitate reală, nu confecţionată.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, secole de-a rândul, şi-au luat-o pe coajă din toate poziţiile de la cotropitorii străini, românii şi-au câştigat libertatea de a fi bătuţi de instituţiile propriului stat: Miliţia, Securitatea, Armata, Poliţia, ocazional şi de forţele para-militare ale minerilor. Ultima intrată în păruiala generală asupra poporului căruia i s-a urcat democraţia la cap este Jandarmeria Română.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
21 Martie 2011, 22:19

Hotel FM a lansat videoclipul piesei care reprezintă România la Eurovision (VIDEO)

Hotel FM a lansat videoclipul piesei care reprezintă România la Eurovision (VIDEO) Cei trei membri ai Hotel FM, la Bâlea Lac

Trupa orădeană Hotel FM a lansat videoclipul piesei Change, cu care va reprezenta România la Eurovision 2011. Videoclipul a fost finalizat zilele trecute, fiind o producţie TVR cu sprijinul Schneider Production şi a fost filmat la jumătatea lunii februarie, în locuri precum Castelul Bran, hotelul şi biserica de gheaţă de la Bâlea Lac, Salina Turda, zona Bran - Moeciu.

Echipa a dorit să filmeze şi la Babele, însa telecabina nu a funcţionat în acea perioadă, din cauza vântului puternic şi a vremii nefavorabile. De altfel, vremea a dat emoţii mari echipei în toate cele 4 zile de filmare, în special la Bâlea, unde exista riscul ca membrii acesteia să rămână blocaţi pe munte din cauza viscolului.

În ciuda gerului, întreaga echipă s-a bucurat de ospitalitate deosebită din partea gazdelor, indiferent de loc, mai ales la Castelul Bran, unde, potrivit presei centrale, s-au făcut toate eforturile pentru a asigura cele mai bune condiţii de filmare. În plus, şefii complexului Cheile Grădiştei au ţinut personalul peste program mai bine de două ore ca să-i aştepte pe oaspeţi cu masa. Conducerea primăriei Turda a ajutat, de asemenea, echipa cu cazarea şi filmarea la Salina Turda, aducând, în plus, şi circa 150 de adolescenţi care apar în videoclip.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Prima ediţie a Crosului Cetăţii, un succes. Peste 250 de participanţi, cei mai mici dintre ei îmbrăcaţi în supereroi (FOTO/VIDEO)
  • Ziua Diasporei: Loredana şi-a cântat hiturile şi a plusat cu o piesă bihorenească învăţată de la Cornel Borza, pe scena din Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Diaspora, Oradea te aşteaptă: 'Stranierii' primiţi la Oradea cu uşile deschise, 'nu cu gaze şi bastoane' (FOTO)
  • Cum va arăta artera Nufărul – Centrul Civic: Linii de tramvai înierbate, străjuite de arbori înalţi, stâlpi de iluminat cu senzori şi camere de supraveghere (FOTO)
  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON