URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

De tot râsul

Trandafiri portocalii, vai şi-amar ce ortografii!
Știri Bihor
De 8 martie, autorităţi şi personalităţi de tot felul se înghesuie să arate, prin toate mijloacele posibile, cât de atente sunt faţă de reprezentantele sexului frumos: de la vizite prin redacţii, poliţişti care „amendează" cu flori, până la comunicate sforăitoare, pline de epitete la adresa femeilor. Premiul pentru culmea ridicolului merge, în acest an, la Ştefan Seremi!
Un primar s-a dat singur în judecată!
Magazin
Constantin Drăghici, primar în comuna Săuleşti din Gorj, s-a dat singur în judecată, pentru a-şi majora salariul cu 75%.
08 Martie 2010, 15:08
Au uitat stâlpul în mijlocul drumului
Magazin
Romania este într-adevăr the land of choice. Mai ales atunci când alegerea se referă la partea pe care ocoleşti un stâlp aflat în mijlocul drumului.
08 Martie 2010, 00:00
Inspector cu probleme de vorbire (VIDEO)
Magazin
Deşi se laudă că are studii universitare şi post-universitare, şeful de la Inspecţia Muncii, Constantin Miclău, nu prea ştie să vorbească, din punct de vedere gramatical, corect. Nici în limba română măcar, şi cu atât mai puţin să pronunţe corect cuvinte englezeşti.
05 Martie 2010, 10:58
Gropile din asfalt, de vânzare în Germania
Magazin
O localitate din Germania a scos la vânzare găurile de pe şosele în cadrul unui efort de a repara drumurile. Nemţii plătesc pentru o groapă 50 de euro.
04 Martie 2010, 14:42
Bătaie de zile mari la o nuntă (VIDEO)
Magazin
Nunta ar trebui să fie cel mai frumos eveniment din viaţa unui cuplu. Nu şi pentru cel a cărui căsătorie a fost surprinsă în imaginile următoare.
01 Martie 2010, 12:06
Sportul, izvor de sănătate
De tot râsul
La rubrica "Părerea ta contează", din Jurnal bihorean, la întrebarea: "Ce părere aveţi de pista de biciclete Oradea-Berettyoujfalu?", într-una din zilele trecute au răspuns patru persoane de 66, 67, 63 şi 68 de ani. Evident, cu toţii încântaţi de noua pistă.
28 Februarie 2010, 16:14
Un căţel plictisit vrea să violeze o găină (VIDEO)
Magazin
Un câine puţin cam plictisit de coteţul său nu a găsit altă modalitate de a se distra decât hărţuind o găină care se plimba liniştită prin faţa câinelui când patrupedul a început să latre la ea.
27 Februarie 2010, 15:45
Mireasa cu mecla spartă
Magazin
O fotografie neobişnuită de nuntă, în care mireasa apare cu ochii învineţiţi şi unul dintre nuntaşi este în papuci, a început să facă furori pe internet!
25 Februarie 2010, 14:20
Iisus cu ţigări şi bere în mână, într-un manual şcolar
Magazin
Comunitatea de creştini din India este indignată de publicarea, în unul din manualele şcolare locale, a unei poze care îl reprezintă pe Iisus ţinând în mână o tigară şi o cutie de bere.
24 Februarie 2010, 13:15
Ce-i mai scumpă, p... brută sau cea netă?
Magazin
Mai ţineţi minte întrebarea capcană de la şcoală: ce e mai greu, un kilogram de pene sau un kilogram de fier? Ei bine, hipermarketul Metro a lansat o alta: ce e mai scump, un kilogram net sau un kilogram brut?
23 Februarie 2010, 12:20
Bătaie 'live' în jurnalul de ştiri (VIDEO)
Magazin
Se pare că pentru doi angajaţi ai unei televiziuni din Italia, munca în redacţie este mult prea solicitantă. Aceştia s-au luat la bătaie în timp ce colegul lor prezenta ştirile.
22 Februarie 2010, 12:29
Reporteriţa care ia interviuri topless (VIDEO)
Magazin
O televiziune din Spania a decis să angajeze o altfel de jurnalistă, una care să destindă şi intervievatul, şi telespectatorul în acelaşi timp...
21 Februarie 2010, 01:51
Spaima hoţului: băbuţa luptătoare (VIDEO)
Magazin
O băbuţă a reuşit să pună pe fugă un hoţ care vroia să jefuiască un magazin alimentar. Femeia l-a lovit pe atacator direct în cap cu scanerul de preţuri.
19 Februarie 2010, 16:38
Bătaie în direct la OTV Croaţia (VIDEO)
Magazin
Invitatele unui post de televiziune croat s-au luat la ceartă chiar în faţa camerelor de filmat. Una dintre ele a sărit chiar la bătaie, agresându-şi fizic adversara.
19 Februarie 2010, 02:22
Victor Ponta: Am vrut să-l bat pe Emil Boc
De tot râsul
Victor Ponta, vicepreşedintele PSD şi purtătorul de cuvânt al prezidenţiabilului Geoană în campania electorală, a mărturisit că atunci când PSD a ieşit de la guvernare, primul gând a fost să-l ia la băiate pe Emil Boc.
17 Februarie 2010, 11:30
La prezervative, mărimea contează!
Magazin
Concluzia unui studiu este că fabricanţii de prezervative ar trebui să redenumească cea mai mică mărime cu sintagma "large" (mare), ca să nu streseze bărbaţii mai puţin dotaţi.
16 Februarie 2010, 12:37
Prezentator TV, ciupit de fund de un pelican (VIDEO)
Magazin
Un prezentator meteo australian a fost ciupit de fund de un pelican, în direct.
15 Februarie 2010, 10:24
Balada lui Emil Boc face furori pe net (VIDEO)
Magazin
Fan declarat al muzicii populare, premierul a ajuns subiectul unui astfel de cântec. Balada lui Emil Boc e unul din hiturile celebre pe YouTube.
12 Februarie 2010, 13:46
Preşedintele se face cuminte la îndemnul mamei
Magazin
Preşedintele cecen Ramzan Kadîrov şi-a schimbat subit imaginea publică dintr-un lider dur şi autoritar într-un familist apropiat de mama sa, la cererea acesteia.
11 Februarie 2010, 15:24
Sarah Palin răspunde după notiţele din palmă (VIDEO)
Magazin
Fosta candidată la vicepreşedinţia Statelor Unite, Sarah Palin a mai făcut o gafă. Jurnaliştii prezenţi la un eveniment la care participa Palin au observat cum, din când în când, republicana îşi consulta palma mâinii stângi, înainte să răspundă la întrebări.
10 Februarie 2010, 16:05
Omul de la Meteo a luat-o razna! (VIDEO)
Bihoreanul TV
Vremea rea din centrul şi estul Statelor Unite îi aduce la disperare pe prezentatorii de meteo. Unul dintre ei a luat-o rău de tot pe cărări... înzăpezite...
09 Februarie 2010, 13:11
O româncă 'vorbeşte' cu spiritul lui Michael Jackson (VIDEO)
Magazin
În lume, moartea lui Michael Jackson a provocat multe traume, iar unii au ajuns chiar să se sinucidă din această cauză. În România, însă, există persoane care susţin că pot vorbi cu megastarul prin puteri supranaturale.
05 Februarie 2010, 17:10
Un bancher admiră poze seminud, în timp ce un coleg dă un interviu (VIDEO)
Magazin
Un bancher din Australia a fost filmat în timp ce admira, pe internet, poze seminud ale celebrului model Victoria's Secret, Miranda Kerr tocmai în momentul în care un coleg de-al său acorda un interviu, in apropierea sa.
04 Februarie 2010, 17:45
A traversat insula Manhattan în spinarea unor necunoscuţi (VIDEO)
Magazin
Un artist de comedie din New York şi-a propus să traverseze insula Manhattan cărat în braţe de necunoscuţi pe care îi întâlneşte pe drum. Asta pentru a demonstra că locuitorii metropolei nu sunt deloc nepoliticoşi sau ostili faţă de străini, aşa cum se spune.
04 Februarie 2010, 14:24
După ce pun pe roţi o maşină răsturnată, o împing la vale! (VIDEO)
Magazin
Dacă ai avut ghinionul să te răstorni cu maşina, un lucru bun care ţi se poate întâmpla este să primeşti ajutor pentru a o pune din nou pe roţi. Oare? Un grup de bărbaţi încearcă să ridice o maşină răsturnată, dar apoi o împing, din greşeală, la vale...
03 Februarie 2010, 15:54
Gigi Becali vs. Gigi Becali amator! (VIDEO)
Magazin
Europarlamentarul Gigi Becali s-a întâlnit, în timp ce călătorea cu avionul, cu un tânăr care îl imită! Dialogul dintre cei doi au făcut deliciul tuturor celorlalti pasageri.
02 Februarie 2010, 10:53
Elena Udrea urma să fie sculptată în gheaţă alături de Ştefan cel Mare
Magazin
Bustul ministrului Elena Udrea trebuia să fie sculptat în gheaţă până în 5 februarie, când aceasta urma să inaugureze pârtia de schi de la Gura Humorului. Operă trebuia amplasată la baza noii pârtii, alături de bustul domnitorului moldovean Ştefan cel Mare.
01 Februarie 2010, 14:31
Piraţii somalezi vor să ajute victimele din Haiti
Magazin
Purtătorii de cuvânt ai înfricoşătorilor jefuitori din Oceanul Indian şi-au exprimat dorinţa de a transfera în Haiti o parte din bunurile confiscate de pe navele pe care le jefuiesc.
29 Ianuarie 2010, 21:20
Îmbrăţişa cu foc o găină, în metrou! (VIDEO)
Magazin
Pasagerii unei linii de metrou din metropola New York au avut parte, zilele trecute, de un show cât se poate de amuzant. Un bărbat care avea lângă el un coş plin cu doze de bere şi gunoaie stătea întins pe jos şi mângâia o găină.
29 Ianuarie 2010, 17:33
  6 7 8  10  12  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON