URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 30 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Dintre toate mizeriile pe care ni le face pandemia asta blestemată, faptul că nu putem călători departe este printre cele mai rele. Nu pentru că ne lipsesc concediile de "afară", nu pentru că e musai să ne împrospătăm colecţia de fotografii din locuri exotice sau capitale celebre, nu pentru că nu ne place în România, ci din cauză că nu mai avem ocazia să vedem ce mai fac ceilalţi şi cum mai e pe la ei.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre inițiativa lui Ilie Bolojan de a reduce organigrama Consiliului Județean Bihor la jumătate?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
11 Februarie 2010, 15:24

Preşedintele se face cuminte la îndemnul mamei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Preşedintele cecen Ramzan Kadîrov şi-a schimbat subit imaginea publică dintr-un lider dur şi autoritar într-un familist apropiat de mama sa, după ce şi-a modificat o poziţie politică la insistenţele mamei.

Kadîrov, 33 de ani, avea imaginea unui războinic brutal care a luptat cu ruşii doar pentru a-şi schimba taberele şi a deveni un apropriat al Kremlinului. Are un tigru ca animal de companie şi este acuzat de activiştii pentru apărarea drepturilor omului de tortură, răpire şi crimă.

Pasionat de maşinile Hummer şi armele Kalaşnikov, liderul cecen este însă încă sub influenţa mamei, Aimani Kadîrova.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a declarat că liderul cecen a decis să renunţe la o serie de procese contra unor cunoscuţi activişti pentru drepturile omului şi jurnalişti. "Mama i-a cerut cu insistenţă să ţină cont de vârsta acuzaţilor şi să înceteze acţiunile legale. I-a reamintit că în tradiţia de secole din societatea cecenă este interzis să te cerţi cu persoane dintr-o generaţie mai bătrână. Trebuie să fii indulgent, chiar dacă este evident că ei greşesc".

Analiştii consideră însă că decizia de a renunţa la procese este mai degrabă motivată de dorinţa de a scăpa de publicitatea negativă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1588 RON
  • 1 EUR = 4.8747 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON