URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 09 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În mod cert, primarul Florin Birta începe să aibă apucături sinucigașe. Evident, din punct de vedere electoral. Ori s-a săturat de postul care-i mănâncă tinerețile, ori mizează pe capacitatea infinită a orădenilor de a uita, altfel nu se explică de ce, în preajma campaniei electorale, traficul în oraș este practic blocat...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
06 August 2021, 18:45

Cu schimbări în lot, poloiştii de la CSM Oradea şi-au început în această săptămână pregătirile (FOTO)

Cu schimbări în lot, poloiştii de la CSM Oradea şi-au început în această săptămână pregătirile (FOTO) Sursa foto: Facebook CSM Oradea - polo
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu un lot mult schimbat şi întinerit, poloiştii de la CSM Oradea şi-au început în această săptămână antenamentele pentru pregătirea noului sezon competiţional.

Vicecampionii ultimelor ediţii din campionatul poloului românesc s-au reunit în cursul zilei de joi, la piscina în aer liber, din spatele bazinului olimpic Ioan Alexandrescu.

Alături de membrii staff-ului tehnic, format din Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu, la întâlnire a participat şi directorul clubului, Şerban Sere.

"Ne dorim să avem o prezenţă constantă din punct de vedere tehnic şi tactic. Vom încerca să ne batem în continuare cu Steaua şi cu Dinamo. De asemenea, ne dorim o continuitate în pregătire, astfel încât să nu mai fim perturbaţi de efectele acestei pandemii, care ne-a pus în dificultate în sezonul trecut şi după cum putem să vedem încă nu poate fi controlată la nivel general", a spus antrenorul principal, Dorin Costrăş.

Modificări importante în lot

Conform tehnicianului, în această vară lotul de jucători a suferit câteva modificări importante.

S-au despărţit de echipa orădeană portarul Gojko Pijetlovic, Vlad Georgescu, Seyia Adachi, Albert Vătrai şi Dragoljub Rogac.

"Îmi doresc totuşi să formăm o echipă puternică în noul sezon competiţional. Mă bazez pe orgoliul şi patriotismul local, pe dorinţa de afirmare a tinerilor jucători care formează lotul de jucători. În definitiv, la ora actuală avem doar doi jucători care nu sunt născuţi şi formaţi în Oradea. Avem la dispoziţie întreg sezonul să formăm o unitate şi o chimie în echipă care să ne ajute să luptăm cu principalele puteri ale poloului românesc", a mai afirmat tehnicianul.

Plecările amintite de antrenor "vor trebui compensate de jucătorii rămaşi, dar şi de cei veniţi la echipă", arată conducerea CSM. Este vorba despre Istvan Szabo, Darian Luncan, respectiv portarii Lazar Brakocevic şi Şerban Abrudan.

"Staff-ul tehnic continuă să monitorizeze piaţa, iar dacă se vor ivi oportunităţi de a atrage jucători care să se potrivească echipei, atunci se vor mai efectua transferuri. Cert este că antrenorul Dorin Costrăş doreşte să legitimeze sportivi pe care îi cunoaşte la nivel personal, care să fie exemple pozitive atât la antrenament, cât şi la meciuri pentru cei tineri", se mai arată pe site-ul clubului orădean.

Patru achiziţii

În ceea ce priveşte achiziţiile, CSM Oradea a perfectat transferurile a trei jucători români şi a unui sârb. Primii trei sunt chiar născuţi şi formaţi pe plan local. Este vorba despre Istvan Szabo, Şerban Abrudan şi Darian Luncan.

Primul revine la CSM Oradea după o perioadă petrecută la rivala Steaua Bucureşti. În schimb, ceilalţi doi au fost legitimaţi de la concitadina Crişul Oradea, acolo unde în ultimii ani au beneficiat de formare şi de debutul în primul eşalon al ţării sub comanda secundului Ciprian Cîmpianu.

Cel de-al patrulea jucător adus este sârbul Lazar Brakočević, care vine să suplinească golul lăsat de plecarea portarului Gojko Pijetlovi.

Brakocevic vine de la Kiryat Tivon, echipă alături de care a câştigat titlul de campion al Israelului în sezonul 2020-2021.

Originar din capitala Serbiei şi în vârstă de 24 de ani, el este absolvent al Facultăţii de Sport din Belgrad şi a evoluat anterior la Partizan Belgrad.

În continuare, poloiştii de la CSM Oradea vor efectua antrenamentele pe plan local, la bazinul descoperit de lângă Bazinul Ioan Alexandrescu, dar vor beneficia şi de condiţiile oferite de sala de forţă de la Arena Antonio Alexe. Apoi, săptămâna viitoare este programat un stagiu centralizat montan.

"Similar anilor trecuţi, obiectivul nostru pe plan internaţional este să avem un parcurs cât mai lung posibil. Va fi un an foarte greu, la fel ca şi precedentul, din mai multe puncte de vedere. Ne dorim o prezenţă onorabilă în cupele europene", a mai spus după reunirea de joi, antrenorul principal Dorin Costrăş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6181 RON
  • 1 EUR = 4.9543 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON