URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Educatie

Prietenii pompierilor, în acţiune: Zeci de elevi din Bihor s-au întrecut în aptitudini de salvatori (FOTO)
Știri Bihor
Un număr de 52 de elevi, împărţiţi în 13 echipe, au participat joi la etapa judeţeană a competiţiei "Cu viaţa mea apăr viaţa", organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor la baza Liceului Sportiv Bihorul.
16 Mai 2024, 19:45
O profesoară din Oradea i-a învățat pe tinerii din Mauritius cum să realizeze produse de marochinărie (FOTO)
Educatie
O țară cu industria produselor din piele și de marochinărie în plină dezvoltare, Mauritius duce lipsă de specialiști în domeniu, motiv pentru care o profesoară din Oradea, Adina Albu, a fost invitată să țină un curs pentru tinerii universității de stat. Lecțiile au fost organizate de guvernul republicii împreună cu mediul academic și antreprenorii locali și au durat 14 zile.
15 Mai 2024, 20:05
„Floare de Lotus”: Peste 400 de copii din țară s-au întrecut în Oradea la gimnastică și dans (FOTO)
Știri Sportive
Palatul Copiilor Oradea a organizat, la ERA Park, cea de-a XIII-a ediție a concursului de gimnastică aerobică și dans „Floare de Lotus”, care la finalul săptămânii trecute a reunit 405 copii din toată țara.
Sărbătoarea muzicii: Olimpiada Națională Corală pentru gimnaziu se ține la Oradea
Educatie
Cele mai bune coruri de elevi de gimnaziu din România se vor aduna, în zilele de 16-18 mai, la Oradea, oraș care găzduiește Olimpiada Naţională Corală. Probele se vor desfășura la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” și la Muzeul Țării Crișurilor, iar la competiție s-au calificat și trei coruri locale.
15 Mai 2024, 13:13
Nicio surpriză: Constantin Bungău a fost reales în funcția de rector al Universității din Oradea (FOTO)
Știri Bihor
Alegerile academice la Universitatea din Oradea s-au încheiat marți, după ce aproape 80% dintre electori au mers la urne. Dintre voturile exprimate, 92% au fost pentru unicul candidat, profesorul Constantin Bungău.
Educația specială, dezbătută la Oradea între profesori și studenți din cinci universități europene
Educatie
Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea găzduiește un program intensiv dedicat educației speciale. Studenți și profesori de la cinci universități europene dezbat în profunzime teme legate de integrarea și incluziunea școlară a copiilor cu dizabilități și nevoi speciale.
14 Mai 2024, 17:31
Ziua alegerilor la Universitatea din Oradea: Profesorii și studenții sunt chemați să-și dea votul pentru al patrulea mandat al rectorului Bungău
Educatie
Aproape 1.000 de angajați ai Universității din Oradea, cadre didactice, cercetători și studenți, sunt așteptați marți la Biblioteca din campus, unde se desfășoară primul tur de scrutin pentru alegerea viitorului rector. Procesul electoral pare o formalitate, dat fiind că singurul candidat înscris este actualul rector Constantin Bungău, care acum se pregătește să își înceapă al patrulea mandat.
14 Mai 2024, 09:40
Au început evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Ministerul Educației testează o nouă aplicație digitală
Educatie
Sesiunea de evaluări naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a a început luni, iar primii elevi testați sunt cei care termină clasa a II-a și care luni au susținut proba la limba română sau limba maternă. O noutate a acestei evaluări naționale este că Ministerul Educației testează o nouă aplicație de colectare a rezultatelor obținute de elevi.
13 Mai 2024, 13:17
Casa de la școală: Program inedit pentru copiii cu deficiențe, lansat de o școală specială din Oradea (FOTO)
Bihoreanul tipărit
O școală specială din Oradea a lansat un program inedit, prin care îi învață pe toți elevii să dobândească deprinderi casnice, indiferent de deficiențele pe care le au. De mai bine de o lună, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 elevii învață să sorteze haine, să le spele, să se îmbrace singuri, să facă curățenie, iar în curând și cum să se gospodărească într-o garsonieră amenajată chiar în unitatea de învățământ.
11 Mai 2024, 19:01
„Săptămâna științifică” la Universitatea din Oradea: 44 de cadre didactice au primit premii de excelență (FOTO)
Educatie
Eveniment tradițional al Universității din Oradea, care cuprinde o serie de manifestări ale profesorilor și cercetătorilor, „Săptămâna științifică” a debutat vineri cu o ceremonie în cadrul căreia 44 de cadre didactice au primit Premiul de Excelență în Cercetarea Științifică din partea conducerii instituției academice. Distincția a fost acordată universitarilor care în ultimii doi ani au obținut dreptul de a coordona doctoranzi.
Titularizare 2024: Lista posturilor disponibile în școlile din Bihor
Educatie
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a publicat lista posturilor didactice disponibile în şcolile şi grădiniţele din Bihor, care vor putea fi ocupate în urma examenului de titularizare din acest an. 
10 Mai 2024, 11:31
E definitiv! Cei doi părinţi din Bihor care îşi educau copiii acasă sunt obligaţi să-i reînscrie la şcoală
Știri Bihor
Curtea de Apel Oradea a pronunţat verdictul final în cazul celor doi părinţi din Bihor care au ales să-şi educe acasă copiii de vârstă şcolară, ca să-i ferească de ispita internetului. Instanţa a menţinut hotărârea Judecătoriei Aleşd, unde cei doi au primit pedepse de câte 4 luni de închisoare cu amânare şi au fost trimişi la muncă în folosul comunităţii.
09 Mai 2024, 16:40
Echipamente de aproape 10 milioane de lei pentru campusul dual din Oradea
Știri Bihor
Consiliul Județean Bihor cumpără echipamente și utilaje pentru campusul de învățământ dual amenajat pe strada Ceyrat, din Oradea. Investiția de aproape 10 milioane de lei va consta în roboți de sudură, simulatoare și imprimante 3D, table interactive, tablete și alte dispozitive digitale utile învățării meseriilor.
08 Mai 2024, 13:00
Premii pentru tineri orădeni la un concurs de robotică din Grecia (FOTO)
Știri Bihor
Elevi și foști elevi ai Colegiului Național Onisifor Ghibu s-au întors cu 14 premii de la un concurs de robotică ce a avut loc în Grecia. Tinerii orădeni s-au remarcat printre competitori adunați pe insula Creta din peste 30 de țări.
07 Mai 2024, 17:36
Titularizare 2024: Pe 8 mai încep înscrierile, inclusiv pentru tinerii care termină studiile în această vară și vor să ajungă la catedră
Educatie
Între 8 și 17 mai 2024, bihorenii care vor să ajungă la catedră se pot înscrie la concursul național de ocupare a posturilor didactice, procedură obligatorie inclusiv pentru cei care abia în vară vor termina studiile. Dosarele de înscriere se depun la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Oradea.
07 Mai 2024, 15:58
Târgul Facultăților la Universitatea din Oradea: Liceenii sunt așteptați să cunoască oferta facultăților orădene
Știri Bihor
Liceeni, părinți și profesori sunt invitați să ia parte la cea de-a patra ediția a „Târgului Facultăților”, organizat de Universitatea din Oradea și dedicat, în primul rând, celor interesați să urmeze o facultate în orașul de pe Crișul Repede. Evenimentul va avea loc la Biblioteca universitară, în zilele de 20 și 21 mai.
06 Mai 2024, 17:14
Docudrama „Avram Iancu, împotriva Imperiului” va fi proiectată la Universitatea din Oradea
Timp liber
De Ziua Europei, Universitatea din Oradea organizează un eveniment inedit: va proiecta prima docudramă românească, „Avram Iancu, împotriva Imperiului”, dar cu subtitrare în limba engleză, pentru a fi și pe înțelesul studenților străini care învață în facultățile orădene. La finalul proiecției, tinerii vor fi invitați să își spună părerea despre conducătorul pașoptist.
05 Mai 2024, 18:38
10 elevi, 10 premii pentru Bihor la olimpiada națională de geografie. Județul este pe locul 2 în țară, în urma rezultatelor (FOTO)
Educatie
Bihorul a avut o echipă de 10 la Olimpiada Națională de Geografie, recent încheiată la Constanța. Toți cei 10 elevi calificați au obținut premii, iar județul s-a clasat pe locul doi național, în urma acestor rezultate.
03 Mai 2024, 19:42
Ziua porților deschise la creșele din Oradea. Părinții pot vedea cum arată și ce servicii oferă unitățile de învățământ antepreșcolar
Educatie
Pe 10 mai, toate cele 15 creșe din Oradea își vor deschide porțile pentru părinții dornici să afle ce condiții și servicii oferă. Evenimentul este dedicat orădenilor care își vor înscrie copiii la creșe și care astfel vor putea intra în contact cu angajații unităților de învățământ antepreșcolar. Perioada de înscrieri va debuta pe 20 mai.
02 Mai 2024, 10:31
Bravo, Alex! Un elev din Oradea s-a calificat la olimpiada europeană de geografie, unde anul trecut a luat locul I
Educatie
Alex Topai, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Onisifor Ghibu, s-a calificat marți la Olimpiada Europeană de Geografie, obținând un loc fruntaș la olimpiada națională și trecând cu brio de proba de baraj pentru calificarea la competiția ce va avea loc la Belgrad. Anul trecut, liceanul a luat locul I la același concurs european.
Rezultate foarte bune pentru înotătorii orădeni la Campionatele Naționale Universitare de la Bacău (FOTO)
Știri Sportive
Pentru prima dată în ultimele două decenii, Universitatea din Oradea a reușit să alinieze o echipă la marginea bazinului, în cadrul Campionatelor Naționale Universitare de Înot 2024. Mai mult, doi dintre cei opt sportivi s-au clasat pe podium.
30 Aprilie 2024, 13:46
Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă din Bihor să meargă la olimpiadă și ea s-a întors cu locul I. Județul are cinci premianți la limba romani 
Educatie
Dintre cei șase elevi bihoreni calificați la Olimpiada Națională de Limba Rromani, ajunsă la a 23-a ediție, cinci s-au întors acasă cu premii. Rezultatele sunt cu atât mai lăudabile cu cât unii dintre elevi provin din familii modeste, fiind copiii unor părinți fără prea multă școală. De altfel, pentru una dintre elevele care au obținut premiul I la olimpiadă, profesorii au făcut chetă, ca să aibă toate cele necesare pentru deplasarea la olimpiadă, iar o altă elevă a mărturisit că își dorește să fie prima din familia ei care termină liceul.
Doi liceeni din Oradea, pe podium la Olimpiada de Robotică din Grecia (FOTO)
Educatie
Doi liceeni din Oradea au reuşit să obţină locul II într-o probă a Olimpiadei de Robotică din Grecia, care s-a desfăşurat în weekend în oraşul Heraklion.
29 Aprilie 2024, 12:05
Stejar în dar: Peste 250 de elevi din Oradea au primit câte un puiet de stejar, ca să-l planteze și să-l vadă crescând (FOTO)
Educatie
În Săptămâna verde tocmai încheiată, peste 250 de elevi din ciclul primar de la Școlile Oltea Doamna și Liceul Teologic Baptist Emanuel din Oradea au primit o lecție valoroasă despre rolul pădurilor în natură, de la profesioniști în domeniu. În plus, fiecare elev a plecat acasă cu un cadou „verde”: un puiet de stejar, pe care să-l planteze în curtea sau grădina dorită.
28 Aprilie 2024, 18:25
Pe două roți, în „Săptămâna verde”: Elevii unui liceu din Oradea au pedalat peste 30 de kilometri, în jurul orașului (FOTO)
Educatie
Mai mulți elevi ai Liceului German Friedrich Schiller din Oradea au încheiat Săptămâna verde cu o activitate sustenabilă: au făcut o tură ciclistă în jurul municipiului. Însoțiți de profesorul lor de sport, adolescenții au făcut un traseu de peste 30 de kilometri, ocazie cu care au conștientizat această variantă de transport ecologic și au cunoscut zonele naturale limitrofe Oradiei.
27 Aprilie 2024, 19:02
Studenții pot candida pentru un loc în Consiliul de Administrație al Universității din Oradea
Știri Bihor
Studenții Universității din Oradea care vor să-și reprezinte colegii în Consiliul de Administrație al instituției, forul care deține conducerea executivă, pot să-și depună candidatura. Reprezentantul studenților va fi ales pe 14 mai, în aceeași zi în care va fi votat rectorul.
26 Aprilie 2024, 15:43
Oradea are cea mai mare comunitate de finlandezi din România. Ce fac ei în orașul de pe Crișul Repede (FOTO)
Știri Bihor
Oradea este orașul din România cu cea mai mare comunitate de rezidenți finlandezi, a anunțat însăși ambasadoarea Finlandei la București, Leena Liukkonen, aflată în vizită în orașul de pe Crișul Repede. Cei mai mulți dintre finlandezii din Oradea sunt studenți.
Oradea cu aripi „verzi”: Proiect inedit al studenților, cu lecții de ecologie, cros și party în aer liber
Educatie
Invitație interesantă pentru toți tinerii bihoreni, cu vârste între 14 și 35 de ani și dornici să descopere sau să aprofundeze noțiuni de educație ecologică. Uniunea Studenților din Oradea lansează proiectul „Green Wings Oradea” (Oradea cu aripi verzi), în cadrul căruia va organiza 4 zile pline cu activități: o conferință de ecologie cu trei specialiști, plantarea unei păduri, un cros prin centrul municipiului și un party cu DJ, în aer liber, în Piața Ferdinand.
24 Aprilie 2024, 16:28
Începe Luna Curățeniei în Bihor, cu premii pentru primăriile care colectează separat deșeurile și o nouă „EcoProvocare” pentru elevi
Știri Bihor
Pentru al patrulea an la rând, toate primăriile din Bihor sunt invitate să se întreacă în curățenie. Consiliul Județean derulează în mai o nouă ediție a Lunii Curățeniei, care include un campionat al colectării separate a deșeurilor, cu premii în bani pentru primăriile care au rezultate bune la reciclare, și un concurs dedicat elevilor, la finalul căruia cei mai implicați dintre ei vor merge gratuit într-o excursie de trei zile în Bihor.
24 Aprilie 2024, 13:05
Andrei ne provoacă iar! Un elev din Oradea strânge cărți pentru biblioteca unei școli de la țară
Educatie
Pasionat de lectură și convins că toți elevii trebuie să aibă acces nestingherit la cărți, Andrei Popovici, un elev de clasa a VII-a din Oradea, a lansat o campanie prin care strânge volume deja citite, pentru a le dona unei școli din mediul rural. „Provocarea lui Andrei” este la a treia ediție, micuțul orădean colectând deja peste 1.800 de cărți care au ajuns în biblioteci de la țară.
24 Aprilie 2024, 10:35
 1  3 4 5  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON