URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 25 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
08 Noiembrie 2010, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doctori în hoţie

Singurul audit desfăşurat în ultimii 20 de ani la Spitalul Judeţean arată că foştii manageri au drenat fonduri publice către firmele de casă. Controlul efectuat din ordinul preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, demonstrează că majoritatea contractelor de achiziţii semnate de şefii spitalului, de la alimente până la piese de schimb pentru aparatura medicală, s-au încheiat prin ocolirea licitaţiilor.

Bardul "analfabeţilor"

BIHOREANUL dezvăluia acum cinci ani un episod până atunci necunoscut din biografia lui Adrian Păunescu. După trecerea poetului la cele veşnice, reluăm articolul ce face parte din cele doar patru citate de Wikipedia în dreptul numelui poetului.

Episodul avea loc acum 30 de ani, când revista de cultură Familia din Oradea publica pe o pagină cinci poeme de Adrian Păunescu: "Protest proletar", "Tăierea porcului", "Primăvara oarbă", "Nedreapta Gramatică" şi "Analfabeţilor". Apariţia a avut efectul unei bombe! Revista a fost "cumpărată" en-gros de securişti, dar şi multiplicată şi vehiculată conspirativ în ţară. Ulterior, orice poezie de Păunescu trebuia verificată de cenzorii din Comitetul Central al PCR, la indicaţia expresă a lui Nicolae Ceauşescu, care s-a simţit vizat ca "analfabet".

Raita, ţeparul

Călin Raita, trimis în faţa judecătorilor pentru că şi-a înşelat furnizorii cu peste 700.000 de lei. Cunoscutul om de afaceri va fi judecat pentru înşelăciune şi riscă până la 15 ani de închisoare, după ce a prostit un semianalfabet să-i preia firma pe care în prealabil o umpluse de datorii.

Vocea surdo-muţilor

Un tânăr din Marghita a inventat un dispozitiv care transformă limbajul surdo-muţilor în sunete. Cristian Roşu a fost recompensat de Fundaţia Dinu Patriciu cu 5.000 de euro pentru cea mai recentă inovaţie a sa, un dispozitiv care îi ajută pe surdo-muţi să comunice cu oamenii fără handicap.

Taxa pe xerox

La Primăria Tărcaia, informaţiile publice se plătesc la suprapreţ: 5 lei copiatul unei pagini. Supăraţi că un coleg UDMR-ist îşi bagă nasul în contractele Primăriei, consilierii apropiaţi primarului PDL Dan Ille i-au dat o lecţie: au inventat o taxă specială de multiplicare, aplicabilă doar celor care solicită acte în baza Legii privind accesul la informaţiile publice.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Comisar şef Adrian Bucur, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor:
"Am crescut împreună, eu ca poliţist, ei ca infractori"

Cine a fost în sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie cu 15 ani în urmă şi revine acum are impresia că intră în altă lume. Clădirea, "amenajată" la origini aşa încât să te apese, e azi un loc dacă nu foarte primitor, măcar luminos şi modern. Iar în locul unui "organ" ce năduşeşte abundent sub caschetă te întâmpină comisarul şef Adrian Bucur, un tip stilat, la costum, având pe birou un calculator care chiar este utilizat!

Turbo-distracţia

Şicanele Poliţiei Rutiere şi bâlbele proiectanţilor riscă să majoreze cu 40% preţul "turbo-giraţiei". Presat de reclamaţiile şoferilor revoltaţi de încetineala cu care circulă prin noua giraţie, primarul Ilie Bolojan a ordonat modificarea proiectului iniţial, astfel ca la fiecare intrare în sens să fie amenajată încă o bandă de circulaţie.

Fotbal şi politică

Laszlo Tokes o comite din nou: alături de fiul său politizează un meci de fotbal în memoria celei mai bune echipe pe care a dat-o Bihorul. După ce a uzat de funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European intervenind pentru fiul preferat, Mate Tokes, fostul episcop pune la cale împreună cu acesta un eveniment caritabil ce aniversează centenarul echipei CAO, organizat sub patronajul preşedintelui Ungariei şi al preşedintelui CNMT.

Balul cu secrete

Un liceu care-şi ţine numele secret plănuieşte să rupă gura târgului cu o petrecere numită "Balul Secolului". Organizatorii evenimentului vor să bată concurenţa adoptând stilul de petreceri din Capitală, a căror reţetă include artişti din toate genurile, dansatori şi premii.

MISS BIHOREANUL
Mândra din Binş

Alexandra Bârz îşi doreşte să ajungă colegă de podium cu modelele pe care le admiră la televizor. Pentru a se asigura că va intra la Facultatea de Farmacie, frumoasa în vârstă de 15 ani, a început să ia de pe acum lecţii de chimie în particular.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
E ultima smecherie...
Domnule Boc, asa se fac reducerile de cheltuieli cu salarizarea: se disponibilizeaza salariatii si li se fac contracte pe PFA. Desigur nu la toti, doar la cei cu pile.... Halal reduceri de cheltuieli... In toate spitalele s-a procedat la fel; verificati spitalul de neuropsihiatrie, judeteanul, municipalul, etc. Diferenta e ca PFA stau mai putin la job si lucreaza la fel de putin, dar banii le ies, asta-i ultima smecherie si toata lumea e multumita... o sa-i transmit asta si presedintelui Basescu si sefului delegatiei FMI, daca ai nostri nu iau masuri, pentru ca am ramas noi ailalti sa muncim si in locul lor si cu 25% salar diminuat !
Postat 10 Noiembrie 2010, 22:21 de Ion
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON