URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 August 2012, 12:20

Distracţie extremă: Turismul de aventură prinde tot mai mult elan şi în Bihor, mai ales la Vadu Crişului

Distracţie extremă: Turismul de aventură prinde tot mai mult elan şi în Bihor, mai ales la Vadu Crişului LA VÂSLĂ. Bihorenii sunt tot mai atraşi de turismul de aventură. În loc de simpla relaxare, unii preferă să îmbrace costumele de protecţie, să sară în barcă şi să vâslească prin apa învolburată de munte. C-aşa-i la rafting...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vacanţa nu înseamnă doar odihnă la soare, ori grătar la umbră. Sporturile de aventură au ajuns de câţiva ani şi în judeţul Bihor şi atrag tot mai mulţi doritori de adrenalină.

Cea mai căutată aventură este raftingul. Echipaţi cu costume de protecţie, turiştii coboară prin apele învolburate ale Crişului Repede, vâslind odată cu curenţii puternici.

Vadul extrem

Bihorul are un potenţial enorm pentru activităţi de aventură. O spun specialiştii de la Salvamont-Salvaspeo, care recunosc însă că acest potenţial nu este încă pus în valoare la maxim. Chiar dacă judeţul nu are un parc de aventură, care să reunească o gamă întreagă de sporturi extreme, tot reuşeşte să atragă turişti.

Din toate zonele muntoase, Vadu Crişului este cea mai ofertantă. Aici şi-a stabilit baza o firmă specializată pe organizarea de activităţi extreme, numită Master Adventure. Pe lângă deja clasicele ture de trekking (drumeţii montane), escalade ori mountainbiking, firma dă curioşilor posibilitatea să "alunece" pe apa spumoasă a munţilor, practicând "white water sports".

În spuma valurilor

Pe primul loc între preferinţe se află raftingul, care presupune parcurgerea unei suprafeţe mari de apă montană, de preferinţă cât mai învolburată, într-o plută gonflabilă care are între 5 şi 9 locuri. Deşi slalomul pe curenţi poate creşte adrenalina, stârnind chiar şi teamă în rândul începătorilor, sportul este unul sigur, căci, alături de temerarii care vâslesc deodată, în barcă stă un cârmaci, care îi coordonează. Pentru a fi complet în siguranţă, practicanţii primesc de la organizatori cască de protecţie, vestă de flotabilitate, dar şi costum de neopren, dat fiind că apa de munte poate fi deosebit de rece.

Cele mai multe curse de rafting sunt organizate între Peştera Unguru Mare din Şuncuiuş, până în Vad, pe o durată de trei ore, costând 120 de lei, dar şi între Bratca şi Vadu Crişului, traseu care se parcurge în aproape 4 ore şi costă 180 de lei. Pentru cei mici, cu vârste între 3 şi 12 ani, cursa de rafting este gratuită. "Şi bihorenii sunt din ce în ce mai atraşi de rafting, însă mulţi dintre clienţii noştri vin din Ungaria", spune Adrian Iuhas, managerul firmei.

Pe corzi

Adrenalina este şi mai mare la kayaking, un sport pentru "white water" practicat cu precădere de iniţiaţi, fiindcă persoana se află singură în caiac şi trebuie să ştie să vâslească. Preţurile oferite de Master Adventure pentru traseele Peştera Unguru Mare - Şuncuiuş, Şuncuiuş - Defileu - Vad şi Peştera Unguru Mare - Vad sunt tot de 120 de lei şi includ echipamentul. Din apă, turiştii pot ajunge la senzaţii extreme şi pe stâncile munţilor, la ture de coborâre în rapel, escaladă, ori tiroliană, practicate în special în Defileul Crişului Repede şi la Şuncuiuş.

Dacă tiroliana presupune alunecarea pe o frânghie dublu asigurată în două puncte la înălţime, rapelul înseamnă coborârea controlată pe o frânghie asigurată pe lângă pereţi verticali de stâncă. Şi aici, doritorii sunt asiguraţi cu corzi şi hamuri şi supravegheaţi de ghizi specializaţi. De regulă, aceste activităţi se fac în grup, fiind dorite în special pentru ieşiri la team-building. Preţul se situează în jurul sumei de 120 de lei pe persoană.

Zbor şi rostogol

În Bihor au prins rădăcini şi alte sporturi extreme, însă, fiindcă presupun un anumit nivel de experienţă, sunt practicate aproape exclusiv de adevăraţii pasionaţi. Spre exemplu, pe dealul de la Betfia, dar şi la Stâna de Vale, se practică parapantismul, în timp ce traseele dificile din munţi sunt explorate de şoferi pasionaţi de off-road. Speologii, în schimb, aleg să descopere şi să exploreze peşterile neamenajate din judeţ, doar în acest an numărul celor care au ieşit la speo-turism depăşind 700.

Un sport mai dificil este canyoningul, care înseamnă parcurgerea unui traseu prin canioane, umede (adică cu apă) sau uscate. Sportul este unul solicitant şi chiar periculos, căci îmbină căţăratul cu săriturile şi înotul. O activitate deosebită este zorbingul, adică rostogolirea unei persoane asigurate prin mai multe hamuri într-un balon de plastic de mari dimensiuni. Chiar dacă firmele de specialitate au în portofoliu şi aceste oferte, cererea este deocamdată destul de mică. Pesemne că bihorenii trebuie să se obişnuiască întâi cu adrenalina şi apoi să o ducă la extrem.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Reduceri pt studenti
Da , studentii au reducere si inca una mare (50%) . cu conditia sa fie macar 6 , oricum cu cat mai mare e numarul de participanti cu atat mai mare e si distractia . www.master-adventure.ro , www.rafting-kayaking.ro . Pentru doritori se pot face si traseea mai mici .... Va asteptam in numar cat mai mare si discutam si "preturile piperat" . Adi Iuhas , manager Master Adventure .
Postat 13 August 2012, 22:59 de Adi
preturi cam ridicate
Preturi cam piperate pentru buzunarele romanilor. Sigur ar avea succes mai mare daca ar scurta traseele si micsora preturile sa fie traseu mic si traseu mare la preturi accesibile sau ceva oferte... Si inca ceva, studentii au ceva reducere? :D
Postat 12 August 2012, 23:18 de doggy_c
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON