URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
14 Ianuarie 2011, 15:24

Un tâlhar căutat pentru că a atacat trei femei pe stradă, prins de poliţişti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Oradea au început urmărirea penală împotriva unui tânăr de 20 ani din comuna Lăzăreni, suspectat că a comis trei tâlhării în ultimele săptămâni, în toate cazurile victimele fiind femei cărora le-au fost smulse poşetele pe stradă.

"Tânărul este suspectat de atacuri comise pe 28 decembrie, 2 ianuarie, respectiv 7 ianuarie, în Oradea. Victimelor le-au fost smulse poşetele în care acestea aveau portmonee cu bani, acte şi telefoane mobile, prejudiciul total fiind de aproape 6000 lei", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, inspectorul principal Alina Dinu.

Tânărul a fost prins şi reţinut, joi, sub acuzaţia de tâlhărie, iar vineri, la prânz, a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru audiere, iar ulterior în faţa judecătorilor care au dispus arestarea lui pentru o perioadă de 15 zile.

Pentru a se feri de cazuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor recomandă respectarea unor reguli care să-i ţină deoparte de tâlhari, cea mai importantă fiind evitarea locurilor izolate şi neiluminate dar şi renunţarea la purtarea bijuteriilor la vedere. „De asemenea, nu este bine să număraţi banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră iar când efectuaţi plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi ci doar suma necesară. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului", recomandă inspectorul principal Alina Dinu.

Poliţiştii cer părinţilor să acorde atenţie sporită copiilor şi să evite să le ofere acestora telefoane mobile, lănţişoare din aur, sume mari de banii, care constituie o tentaţie pentru infractori, mai ales în zonele aglomerate, pe mijloacele de transport în comun, în incinta unităţilor de învăţământ sau a cluburilor de internet.

„Dacă se încearcă smulgerea bunurilor personale, reacţionaţi prompt şi alertaţi persoanele din jur!", a mai spus inspectorul principal Alina Dinu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON