URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2012, 09:22

Antal nu a fost validat în funcţia de rector. Ministerul suspectează că alegerile au fost fraudate

Reales în urmă cu exact o lună de universitarii orădeni, Cornel Antal nu a fost confirmat ca rector de ministrul Educaţiei, Cornel Baba.

"Am venit cu un mărţişor, depinde cum îl veţi interpreta", a declarat Antal joi dimineaţă, într-o conferinţă de presă în care a prezentat ordinul de ministru ajuns la Universitatea din Oradea miercuri după-amiază.

Funeriu da, Baba nu

Ordinul invocă trei mari argumente: adeverinţa care atestă că Antal a exercitat funcţia de rector în mandatul 2004-2008 (în perioada 30.07.2007 - 30.03.2008) şi în mandatul 2008-2012 (începând cu data de 31.03.2008), prevederile Legii educaţiei care spun că durata unui mandat de rector e de 4 ani, că un mandat poate fi înnoit cel mult o dată şi că o persoană nu poate fi rector pentru mai mult de 8 ani, dar şi faptul că legea nu prevede noţiunea de mandat fracţionat, "prin urmare, nu se poate candida doar pentru o fracţiune de mandat".

Ministrul Cătălin Baba susţine că mandatul de 8 luni al rectorului Antal e considerat unul întreg, fiind raportat la mandatul Senatului, nu la persoana Cornel Antal. "Domnul ministru argumentează că acel mandat de 8 luni e echivalent cu unul de 4 ani. Opt luni egal 48 de luni. În baza acestei egalităţi, eu sunt la al treilea mandat", a declarat Antal ironic.

Cornel Antal a ţinut să precizeze, din nou, că înainte de a candida, a consultat "foarte mulţi jurişti şi magistraţi din Oradea, Cluj, Bucureşti". "În decembrie, am fost personal la domnul ministru Funeriu (ministrul de atunci al Educaţiei - n.r.) şi l-am întrebat dacă pot candida. Textual, mi-a spus că pot. Nu mi-a dat, însă, în scris acest lucru", a povestit Antal. Între timp, însă, Funeriu a fost demis de la şefia Ministerului Educaţiei şi înlocuit de Cătălin Baba.

Legat de faptul că ministrul Baba invocă inexistenţa unui mandat fracţionat, Antal a spus că are nişte semne de întrebare. "Săptămâna trecută, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, domnul Astărăstoaie, a fost confirmat pe un mandat de 3 ani, nu de 4, pentru că dânsul împlineşte vârsta de pensionare peste trei ani. Acesta nu e un mandat complet", a spus Antal.

Argumente năucitoare

Un alt argument invocat în ordinul ministrului Baba face referire la modul de desfăşurare a alegerilor, lansând acuze grave, dar fără explicaţii sau argumente. Într-un limbaj "de lemn", întortocheat, ordinul sugerează că alegerile ar fi fost măsluite: "Procesul-verbal privind confirmarea, la nivelului universităţii, a rezultatului alegerii rectorului Universităţii din Oradea, care conţine omisiuni şi inadvertenţe, fiind omise referirile la numărul buletinelor de vot tipărite şi distribuite secţiilor de votare, fiind menţionate imprecis elemente precum numărul de voturi valabil exprimate, numărul electorilor prezenţi la urne, numărul voturilor neîntrebuinţate şi anulate, numărul voturilor nule şi numărul voturilor albe, verificarea acestora demonstrând erori în consemnarea rezultatului votării, ceea ce constituie indicii ale unei posibile fraude, cu atât mai mult cu cât aspectele menţionate în amintitul proces verbal diferă de datele transmise Direcţiei Generale Învăţământ Superior prin adresa Universităţii din Oradea".

"Din acest paragraf, n-am înţeles absolut nimic şi nu ştiu efectiv ce să explic", a spus Antal, lăsându-l pe preşedintele Biroului Electoral Universitar, Aurel Căuş, să ofere precizări.

"Acuze fără temei"

Căuş a spus că suspiciunea de fraudă şi argumentele invocate sunt neîntemeiate, prezentând jurnaliştilor atât procesul-verbal al rezultatului alegerilor - trimis şi Ministerului -, cât şi adresa specifică remisă aceluiaşi minister. "În ceea ce priveşte numărul de buletine de vot tipărite, ele într-adevăr nu au fost nicăieri menţionate clar. Dar ele nu au nicio valoare, pentru că nu sunt securizate. Devin securizate în momentul când pe ele s-a aplicat ştampila Biroului Electoral, acelea erau singurele buletine care puteau fi validate. Această ştampilă s-a aplicat în dimineaţa alegerilor, iar evidenţa acestor buletine securizate se regăseşte", a precizat Căuş.

Vizavi de restul capetelor de acuzare, în opinia preşedintelui BEU nu există loc de suspiciuni. Conform actelor trimise ministerului, numărul de voturi exprimate, numărul electorilor prezenţi la urne, al voturilor neîntrebuinţate şi anulate, respectiv al voturilor nule şi albe au fost exact menţionate, în ambele hârtii. "Toate datele sunt clare şi nu există nicio diferenţă", a declarat Căuş. Acesta a mai spus şi că Ministerul n-a cerut nicio lămurire privind aceste suspiciuni, dar şi că acuzele lovesc în toţi cei 70 de universitari care au lucrat în ziua alegerilor, fără să fie remuneraţi.

Senat, caut rector!

În final, Cornel Antal a precizat că mandatul său expiră pe 31 martie, astfel că până atunci, conform legii şi Cartei Universitare, Senatul Universităţii trebuie să propună ministrului Educaţiei un ordonator de credite. "Ordonatorul va fi un fel de rector interimar", a declarat Antal. Apoi, acelaşi Senat va trebui să stabilească un calendar al alegerilor şi să organizeze noi alegeri universitare.

Întrebat de jurnalişti dacă se consideră nedreptăţit ori dacă va contesta ordinul de ministru, Antal s-a ferit să facă declaraţii. "Nu iau decizii de moment", a spus Antal.

Cât despre suspiciunile de fraudă pe care conducerea Universităţii şi Biroul Electoral le consideră total neîntemeiate, Antal a spus că singura lor consecinţă e "o palmă grea dată Universităţii" şi că trebuie neapărat lămurite. "Vom transmite explicaţii şi dovezi şi vom solicita să ni se spună de unde vine bănuiala", a declarat rectorul.

La întrebarea unui jurnalist, Aurel Căuş a precizat că nu se pune problema ca Gheorghe Ionescu, contra-candidatul lui Antal, să fie numit câştigător al alegerilor. "În cazul invalidării rectorului, se reia procesul de alegeri", a spus Căuş.

Pe 8 februarie, Cornel Antal a câştigat categoric cursa pentru funcţia de rector, în detrimentul liderului sindical Gheorghe Ionescu. Antal a obţinut 620 din cele 826 de voturi valid exprimate, iar la finele alegerilor inclusiv Ionescu susţinea că nu are nicio suspiciune privind transparenţa şi corectitudinea procesului de alegeri.

Fiindcă acumulase deja 4 ani şi 7 luni în funcţia de rector, iar Legea Educaţiei interzice un mandat mai lung de 8 ani, Antal a candidat pentru un mandat mai scurt, de 3 ani şi 4 luni. El a profitat de faptul că legea nu reglementează mandatul provizoriu. Lucru care, până la urmă, i-a fost împotrivă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
42 Comentarii
Tema de dezbatere
Bai, MIshu(ionescu) nu sunt in sevraj ca nu consum cum faci tu! Sorbonica e altcineva si bine graieste! saracu Ionescu are chiar nevoie de calmante. Nu are shanse sa prosteasca oamenii de bun simt,iar Antal ar fi bine sa se retraga si asta tot daca daca are bun simt! trebuie sa intelega ca fiecare la vremea lui... A lui ionescu nu a venit si nici nu va veni, iar a lui Antal s-a terminat~ Trebuie sa vina altul, dar nu unul ce tine de iSTORIE si relatii politice si nici un sindic-ca-ca list ca ionecu ( scris cu i foarte mic). M-Ai citit Misu?
Postat 11 Martie 2012, 15:22 de cucu de mucu
@Misu
Misule (Ionescule) iar vorbesti prostii. Sa vina doctorul sa-i faca o injectie, ca e nebun.
Postat 11 Martie 2012, 11:37 de sorbonica
SEVRAJ LA NIVEL INALT
Din data de 16 martie, georgel al nost (vorba unchiului) este in sevraj. I s-a interzis functia de rector si acum trebuie bagat in camasa de forta. Numai daca va uitati cum scrie si se vede de la o posta cat de grav este. Nu e de ras deloc. Are nevoie de tratament. Mie sincer mi-e mila de el, dar de mine mi se rupe inima, asa ca, Bai, Bai Georgele!
Postat 11 Martie 2012, 08:34 de Alexandru
VINE SMURDUL
Mai CUCU DE MUCU, fa-ti doza si trage un pui de somn. Cand te trezesti, adu-ti aminte ca tu erai de fapt Sorbonica, da de emotie ai uitat. Dragi colegi medici, trimiteti SMURD-ul la el ca nu mai apuca dimineata de luni. Il macina un nume, care de fapt nu are nicio vina ca el a fost pentru a "n" - a oara dobitoc. E numai vina lui si-ai lui pupincuristi. Da-le premiile promise Georgeleeeeee!. Tantalauleeeeee, Mincinosuleeeee! Asta ca sa ma poata intelege, sa fiu si eu pe limbajul lui dement.
Postat 11 Martie 2012, 08:28 de Misu
pRECIZARE pt TESR}TER si COLEG
ionescu = BOU + B O U /B O U /BO U/ B OU * visceral de prost infatuat penibil caraghios securist sindicalist demagog jenant = toate relele de pe lume NU ARE CE CAUTA INTR-o UNIVERSITATE este echivalentul semidocttului milizian pr ost BOU
Postat 10 Martie 2012, 20:39 de cucu de mucu
???
Bine bai Georgele-Antale, o sa-i spun cind o sa-l intilnesc! Daca atita ai putut "debita", esti cel mai tare din parcarea Maternitatii.
Postat 09 Martie 2012, 22:43 de COLEG
@coleg
bai ionescule...! nu te mai autolauda!
Postat 09 Martie 2012, 22:29 de sorbona
Precizare pt. Tester si altii
Sunt coleg cu Ionescu si gresiti ENORM: fiul lui nu este angajat la noi, deci nu a luat painea de la gura nimanui. Fiul lui este doctorand la o universitate de prestigiu din tara pt. ca Ionescu nu a vrut sa-si expuna copilul la situatii penibile, pe care i le-ar fi creat cu siguranta Antal, asa cum face de ani de zile cu toata familia. A evitat, elegant, dar cu cheltuieli suplimentare (cazare, transport etc.) un santaj de genul \"daca vrei sa termine doctoratul fiul tau, atunci ...\" . Cine spune ca Ionescu isi urmareste propriile interese este paralel cu realitatea si posedat de ura viscerala si asta o au doar cei care nu-i suporta pe cei care inteleg ca le sint superiori. Daca ar fi fost asa cum ziceti voi, atunci Ionescu era un lingau si poate ca era de 4 ani rector. Incercati sa va explicati de ce ii \"supara\" pe toti, dovedind cu indirjire ca are dreptate? Pentru ca vrea putere pentru el? Eu i-am spus de mult ca nimeni din UO nu il merita, ca sa nu mai ajute pe nimeni, ca la o adica ii vor intoarce spatele, dar el asa se simpe bine, cind ii ajuta pe altii. Cine n-a stat 10 min. de vorba cu Ionescu, ar face bine sa se abtina de la comentarii care le sint dictate de altii.
Postat 09 Martie 2012, 22:22 de COLEG
PROSTIA DOARE
Asa este, prostia doare foarte rau. Antal la ora asta urla de durere. Mai ametitule, ne-ai dus inapoi cu 20 de ani. Ce dobitoc, sa sustina ca Funeriu i-a spus ca poate candida. Da cine era Funeriu, Dumnezeu in persoana? Antal nu avea atata minte sa citeasca legea? Se pare ca nu. Cica l-a laudat Ministrul pentru anularea a 5 diplome « false » ??(oare cine le-a eliberat ?) a unor studenti italieni de la medicina. Da, tampitul le-a anulat la comanda, prin vot electronic, cu toate ca nu avea acest drept. Rectorul poate anula doar examenul de diploma. Diploma se anuleaza in contencios administrativ, prin hotarare judecatoreasca. Acum e in proces cu cei 5 si va pierde cu succes, ca de altfel toate procesele, deoarece are numai unul si una la Biroul juridic, niste handicapati cu pile. Pe langa Pat si Patason (Indries si Barui) a mai achizitionat-o sip e Pipi, scuze, Tipi, aia blonda, mica, grasa si sasie. Toate sunt scuzabile, mai putin prostia.
Postat 09 Martie 2012, 22:05 de ADELINA
Victoras, ai grija de Liana
Targoviste 25.12.1989 - Oradea 15.04.2012. Ce au in comun un mare dictator si un Pitic complexat! Amandoi au torturat tot ce au prins, amandoi au sfarsit in mod lamentabil tradati de slugile lor de incredere. De Pasti, anul acesta a sosit ceasul unui Infractor denuntat de Ministerul Educatiei! Datoriile trebuie platite Infractorule! De data asta Comisia de Etica va fi corecta, contrar modului ei de lucru deja consacrat.
Postat 09 Martie 2012, 16:26 de Gelu Voican-Voiculea
Etica: ce vrea ea si de la cine?
Unde se ascunde Comisia de Etica a UO? Unde este domnul acela? Parca-l cheama Cioara... Comisia si seful ei s-au "autosesizat" anterior la cazuri mult mai putin evidente. Au "executat" inculpati nevinovati, care aveau o singura vina: nu "lingeau" la rector! De ce? Este evident astazi si atunci: Comisia de Etica a UO a functionat ca "Inchizitie personala" a lui Antal! Dezgustator! Domnule Cioara, intelegeti acum in ceasul al 12-lea: va mai puteti spala obrazul intr-un singur fel: judecati-l corect pe Antal! Aduceti-l in fata Comisiei de Etica pe Infractor! Altfel Comisia de Etica va ramane asociata cu infractiunile acestui tip dubios care a ajuns deja in lada de gunoi a istoriei UO.
Postat 09 Martie 2012, 15:54 de Vrabia de pe gard
Cine fura azi un ou...
Frauda asociata cu Universitatea Oradea, alaturi de numele aceluiasi Antal Cornel. Si asta in documente oficiale eliberate de Ministerul Educatiei. Rusine Antal Cornel, numele tau este FRAUDA!
Postat 09 Martie 2012, 15:32 de Frauda cum Lauda
TESTER
Cred ca ar merita dupa munca depusa la universitate unul din fratii CURILA. Amindoi sunt domni profesori care au muncit si au adus imgine foarte buna in strainatate universitatii. Despre domnul Ionescu e un gunoi care si-a urmarit interesele inclusiv introducind pe fiusau la Unversitatea de Arhitectura si Constructii si lund painea de la gura altor profesori.
Postat 09 Martie 2012, 12:22 de tester IT
Cum pot eu trai cinstit?
Mare nedreptate i-a facut Baba lu' Mosu' Georgel, ca nu l-a lasat sa-l linguseasca si nu a primit "atentia" din portbagaj! Si uite asa s-a jucat cartea validarii lui Cornel ca rector in al treilea mandat, pe o durata aleasa de candidat conform bunului plac si fara nici un temei legal. Ca legea e pentru oamenii cu bun-simt si nu pentru grandomani, nici pentru farsori, nici pentru trisori si in nici un caz pentru turnatori ca Georgel.
Postat 09 Martie 2012, 11:36 de Conu Farsor
@pyiu
Scuze dar gresesti. Referirea din LEN la varsta de pensionare, etc. se face numai pentru cei care deja ocupa functii nu si pentru mandate noi. Cu alte cuvinte nici rectorul de la UMF-Iasi nu trebuia validat!
Postat 09 Martie 2012, 11:25 de sorbonel
Razboiul de 3 ani 4 luni si restul zile
Aparitia lui Cornel in prim-planul conducerii Universitatii este unul din rezultatele negative ale activitatii lui Unchiu' ca rector. Norocul lui Unchiu' este ca are meritul de a fi fost "ctitorul" acestei institutii in forma ei actuala, asa ca bilantul lui iese pozitiv! Dar ce ne facem cu bilantul de rector al lui Georgel? El a scos in fata numai nevertebrate ca si el si nu a "construit" nimic bun pentru scoala superioara oradeana! Mai mult, in urma mandatelor lui Cornel Universitatea a suferit un grav regres datorita promovarii cu consecventa a incompetentei profesionale, a fraudelor, a trandavelii pe banii altora. Acest episod negru in istoria Universitatii Oradea va face obiectul unui studiu la Facultatea de Istorie cu titlul:"Raia lui Antal a fost la fel de rea sau mult mai grava decat Ciuma lui Caragea?"
Postat 09 Martie 2012, 11:24 de George de la Termal
ionescu
Cat rau a putut face acest individ! Normal ca ma refer la \"\"domnul\"\" Ionescu (intentionat in ghilimele duble)... Pe de alta parte, prin inlocuirea lui Funeriu a devenit foarte clar ca Antal nu va fi validat... Mai ales dupa ce a demaschat pe Bara, prieten si coleg cu Catalin Baba (tot veterinar, de la USAMV Cluj unde are Bara conducerea de doctorat). Va multumim domnule Ionescu! Ati distrus universitatea! Oare ati facut din prostie sau la ordinul premierului srist???
Postat 09 Martie 2012, 11:19 de sorbonel
PENIBIL!
Cine ar fi vrut sa-l "consilieze"? Ilustrul Adi Barui? Inteligentul Romi Indries? Sau pupila lui (era sa gresesc cateva litere) ? Pe toti i-a pus sa dea o aparenta forma legala, ilegalitatilor lui. Din pacate nu cred ca mai avem posibilitatea sa ne vindecam de ciuma adusa de acest sobolan raios cat a fost la butoane. Toti cei din jurul lui sunt dupa chipul si asemanarea lui si nu vor renunta cu una cu doua la comanda. Pentru mine e o surpriza neplacuta Aurel Caus. Nu pot sa inteleg ce cauta in acesta gasca. Aveam o alta parere despre el.
Postat 09 Martie 2012, 10:48 de crinuta
logica a la sorbonica
nu e vinovat hotul si impostorul, e vinovat cel care il demasca! Singurul nume care apare in presa legat de acest scandal care putea fi evitat este ANTAL CRACIUN CORNEL. El este vinovat ca a intrat in alegeri desi era de o evidenta crasa ilegalitatea candidaturii sale. Faptul ca arunca vina pe altii arata lipsa lui de caracter si incapacitatea sa de a se inconjura de oameni capabili. Cu juristi de sorbonica alesi din Famiglia (popovici, chipea, tipi, bolos) ce putea sa auda? De ce nu i-a ascultat pe ceilalti juristi, care i-au spus ca nu poate candida? Faza cu mana intinsa la minister cam miroase a incercare de trafic de influenta asa ca mai bine ar tacea... Si daca exista doar o sansa minima sa compromita universitatea el trebuia sa renunte, dar nu a facut-o si pentru asta nu sunt vinovati dusmanii lui ci el si prietenii lui. Cine se aseamana se aduna?
Postat 09 Martie 2012, 10:42 de David
Daca voi nu ma vreti, eu va vreu
Rusinos ! Acest domn Cornel a dovedit cu ocazia alegerilor din februarie 2012 ca toata stradania lui in cele doua mandate pe care le-a exercitat la conducerea Universitatii a avut un singur scop: sa pastreze puterea cu orice pret, chiar cu pretul compromiterii imaginii institutiei pe care o conduce! Pentru a reusi acest lucru a avut nevoie de oameni de incredere in posturile "cheie". Astfel a promovat si recompensat NUMAI oameni supusi, incompetenti, slugarnici, obedienti, fara coloana vertebrala, adica oameni ca el! Acesti oameni au facut posibile toate incalcarile legii din procesul electoral in cauza. Acum cand ministerul spune ca "rectorul e gol", Georgel zice ca nu avea de unde sa stie asta pentru ca toate slugile lui i-au spus ca e "imbracat" in legislatie cu "fir aurit"! Si iata cum ne pomenim ca inca o data fabula "Boul si vitelul" are personajele alese dintre "personalitatile" locale venite cu pluta pe Cris cam repede! Cu pluta a venit, pe "pluta" s-a dus! Duca-se invartindu-se!
Postat 09 Martie 2012, 10:25 de Cornel Voda cel Mic
Management de ”Sorbonica”. Ep. O nouă şansă pentru UO?
I. Ţinând seama de modul de selecţie şi promovare al cadrelor didactice practicat (şi) la UO, deznodământul alegerilor pentru funcţia de Rector era previzibil; II. Despre adevărata fradă: 1. Modul în care au fost ”ajutaţi” să renunţe la a mai candida adevăraţii competenţi, buni şi fideli cetăţeni ai acestei ţări, a căror activitate intelectuală (didactică/profesională ş.a.), ca şi conduita lor morală, le dădea acest drept; 2. Modul în care au fost eliminţi anumiţi candidaţi (intelectuali ”pur-sânge”) în 2004 şi 2007, ”spune” multe despre cum acţionează sistemul: ”PCR&Secu&sons” bine implementat în ”Sorbonica” (de stat) din Oradea. III. Oradea şi judeţul Bihor au nevoie de o UO puternică, de cercetare avansată şi educaţie, adică de o ”Sorbona” de Oradea şi nu de ”Sorbonica”. Acest lucru este posibil doar cu un Rector model: Spiru Haret contemporan şi nu cu vreo ”păpuşă” a vreunui ”unchi”, sau ”tătuc”; IV. For: ”George” şi ”păpuşarii”/”tătucii”/slugile lor: 1. ”Poverty is the worst form of violence.” - Mahatma Gandhi. Cine generează, deliberat, acest fenomen, distrugund astfel cariere profesionale, destine umane şi familii, nu are ce căuta la catedră. Cu atât mai mult într-o funcţie de conducere a vreunei instituţii de învăţământ. De orice nivel. 2. ”..., ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” – Isus Cristos. Cine acţionează, deliberat, în mod contrar, să nu mai defileze cu ”Bunul Dumnezeu” pe buze!
Postat 09 Martie 2012, 05:21 de stefan
x
Nu din cauza lui Antal aparem in toata presa ci dintr-a lui Ionescu si a lui nevasta-sa.
Postat 08 Martie 2012, 23:50 de x
x
Ionescule, iar mananci kkt?
Postat 08 Martie 2012, 23:47 de x
Rusine!
Antal e SINGURUL rector din tara care nu a fost validat! Rusine pentru el si pentru toti care i-au dat nas si l-au incurajat in aceasta prostie imensa! Din cauza lor aparem in presa din intreaga tara ca niste fraieri.
Postat 08 Martie 2012, 23:39 de figurant
@student la inginerie
Ce ti-a predat, mai, de ai cazut in extaz ?! Tehnica turnatului la rece ?!
Postat 08 Martie 2012, 18:41 de .
d-l prof. univ. dr.ing. C.Antal
Toata stima, pentru d-l prof. univ. dr.ing. C.Antal preda EXEPTIONAL si este deosebit!
Postat 08 Martie 2012, 16:25 de student la inginerie
intrebare penibila
Domnu` Sindicalist intrebarea penibila la care ar trebui sa raspundeti si nu numa dv.dar si cei care au acceptat asa o situatie este: Cum nu e considerat un conflict de interese ca aceeasi persoana sa fie si presedinde de sindicat si prodecan? Iar daca nu este nu e conflict de interese, e cel putin caraghios si penibil! (este ca si cum ai fi la fotbal si portar si atacant) Da da duapa poza mi se pare si dupa cum se da in spectacol acest sindicalist este un PENI-BIL!
Postat 08 Martie 2012, 16:17 de simona
Dau ulcior pe haine vechi
Cata sinceritate in aceasta conferinta de presa! Ca niciodata, la aparitia domnului actual rector Antal am auzit adevarul! Astfel am aflat cum comunica Rectorul Universitatii Oradea cu ministrul invatamantului: "ca surdu' cu mutu' ". Nici unul nu intelege nimic din cele spuse de catre celalalt. Si asta de la inceputul primilui mandat de rector de-al lui Cornel! Pana acum a fost normal si asa, cata vreme "dreptul" era adus la timp, la locul corect. Acum insa nici macar "dreptul" invocat de Georgel (cu referire la "juristii din toate zarile") nu mai ajuta la nimic! De ce? Pentru ca "dreptul" era dus de Cornel la minister cu ulciorul si "ulciorul nu merge de multe ori la minister", cum zice o vorba veche. Si odata ulciorul spart, Cornel in loc sa declare ca zicala are dreptate, se apuca sa zica cum ca nu se mai intelege cu "Baba" lui, adica cu Liana. Si de aici cearta lui Georgel cu noul ministru! Bine ca pleaca odata! Era deja urit mirositor!
Postat 08 Martie 2012, 16:05 de Baba Novac
Sa vina camasa de forta la el!
Sunati 112 ! Sa vina dupa Georgel ca nu intelege ce se petrece! De fapt el nu intelege nimic in afara de situatiile cand duce ploconul la minister (a fost ultima oara la Funeriu, asa a zis) sau cand primeste laude si gradatii de merit semate tot de el! Parafrazandu-l pe stapanul lui Cornel (si sef ierarhic pe linie de turnatorie politica):"Mai Cornele, nici nu stii cat de mic incepi sa fii". Du-te lingaule! Oricum nu scapa UO de tine, ca parazit. Dar macar nu mai iesi in public sa te faci de ras pe tine si pe cei pe care i-ai reprezentat! Semidoctule!
Postat 08 Martie 2012, 15:27 de Raid Eufrat
fii mai atent
@aiurel: vad ca_chiar esti aiurel! ai vazut tu cumva in comentariile mele vreo urma de "sustinere" a cuiva? eu doar am pus o intrebare!
Postat 08 Martie 2012, 14:23 de TDS
@tds si alti cretini
Ce tot ii dati cu ionescu, popescu....?! Gunoiul asta securisto-comunist n-avea ce cauta nici in invatamantul prescolar, darmite in cel universitar ! Ce sa invete studentii de la el (si din pacate de la multi altii !), tehnica ,,ochiul si timpanul'', sau cum se intocmeste corect o nota de informare ?! Asta e problema, ca au ajuns turnatorii, securistii, activistii, ei si clanurile pastorite de ei, sa conduca tara....Au murit aia acum douazeci de ani degeaba !
Postat 08 Martie 2012, 14:20 de aiurel
o parere
Tanti mama lu Ionescu stie ce face micul cretin? De asta mai era e nevoie acum, poate ramane Oradea fara Sorbonica pana la urma. Merci Ionescu!
Postat 08 Martie 2012, 13:13 de gaudeamus
SOLUTIE
Ok, deci, reactia e previzibila, o sa-l umplem pe Ionescu de ceea ce merita, flegme. Biata UO, abia intrase in normal ca tampitu de Ionescu a rascolit iar rahatu....
Postat 08 Martie 2012, 13:09 de KAKADEMICIAN
oameni iresponsabili 2
nasol cu sorbonica si onoarea ei din nou manjita! Cum ramane cu imaginea universitatii si cei care o intineaza? Comisia de etica ce parere are? Dar cea de disciplina? Dar comisia din senat care a contestat contestatia?
Postat 08 Martie 2012, 12:48 de dr.h
solutia
De ce va mai complicati cu noi alegeri. Lasati-l domle pe ionescu, ca e cel mai bun. cu basescu si cu ionescu vom trai cel mai bine... daca ne drogam.
Postat 08 Martie 2012, 12:42 de sorbonica
oameni iresponsabili
Daca dl Antal nu vrea sa tirasca universitatea intr-un scandal de pomina, trebuie sa accepte decizia ministerului. Legea e atit de limpede, iar decizia ministrului atit de logica, incit nu are nicio sansa sa obtina rasturnarea ei in justitie. Din pacate, s-au umplut de penibil si cei de la oficiu juridic, si cei de la senat, care au validat alegerile si s-au caznit sa cautioneze intr-un jargon vag juridic ilegalitatea sanctionata acum. Vor avea onoarea de a-si da demisia? Este o rusine ce-au facut cu totii. Cu asemenea oameni nu putem spera la vremuri mai glorioase pentru universitate.
Postat 08 Martie 2012, 12:27 de pyiu
aha
@doggy: asa ma gandeam si eu(adica ma refer la intrarea in cursa a lui bungau)
Postat 08 Martie 2012, 12:26 de TDS
verzi si uscate
Dl Antal, pentru care am un oarecare respect, omite cu buna stiinta sa ne informeze despre doua lucruri: 1) Dl Astarastoaie a fost validat pentru ca nu se afla la al treilea mandat, asa cum ar fi fost cazul cu dl Antal, daca era validat; 2) cazul in care poate fi acceptat un mandat partial este expres mentionat de lege: implinirea virstei de pensionare inainte de incheierea mandatului. Nu sunt prevazute alte situatii de mandate partiale. Ceea ce inseamna ca cine candideaza pentru un mandat de doi ani si trei luni din alte motive decit iesirea la pensie se plaseaza in afara legii.Este mai limpede ca buna ziua. Nu stiu ce (pseudo)juristi a consultat dl Antal, dar daca e adevarat ca toti l-au asigurat de legalitatea condidaturii domniei sale, inseamna ca sunt toti fie incompetenti, fie de rea-credinta in raport cu legea. Oricare ar fi cazul, e ingrijorator pe mina cui a incaput impartirea dreptatii in tara noastra.
Postat 08 Martie 2012, 12:18 de pyiu
De i-as vedea morti si pe Funeriu si pe Baba
E aiurea rau de tot bah astia din ministerul educatiei is mult prea redusi mintal ca sa poata sa inteleaga ceva. Frauda? numai aia nu poti sa zici toate au fost transparente si clare si plus de asta universitarii au ales cu buna stiinta pe cine vor(pe Antal nu pe Ionescu) de ce mama dracu vine un scurt circuitat cerebral precum Baba sa nu valideze votul practic indobitocitul ala de ministru a dat o palma si si-a batut joc de toti care au voat si care au organizat alegerile. Nu credeam ca exista cineva mai prost ca Funeriu(care si-a batut ingrozitor de rau joc de invatamant) dar se pare ca m-am inselat chiar exista un specimen mai prost. Acum sunt curios ce va face ministrul in perioada imediat urmatoare in legatura cu studentii...probabil ca la cei merituosi le va taia bursele de studiu ca nu cumva sa se lase mai jos de Funeriu. Manca-i-ar viermii pe amandoi! @TDS, Da se reia in totalitate alegerea rectorului, cu depuneri de candidaturi si toata povestea aia(probabil va intra in cursa Bungau de la IMT)
Postat 08 Martie 2012, 12:15 de doggy
?!
Sugeram in urma cu ceva timp ca daca turnatorul nu va fi uns rector de catre minister, cei din comisia/comisiile care au validat candidaturile, care au cercetat sesizarile, care au numarat, care...., pot linistiti sa-si dea demisiile; doar daca au ONOARE !
Postat 08 Martie 2012, 11:05 de .
iarasi -ESCU
Iar un -ESCU la conducere , la ciolan? Am o scarba de -ESCU care devine incet patologica! 30-40 de ani de crestere fortata si fara cresterea caliatii a dus UO intr-o criza de personaliati si oameni cu carisma demni de a fi urmati si sprijiniti in intentia(?) lor de a imbunatati caliatatae procesului didactic si pedagogic. Si legea asta noua e o aiureala ca daca ti-ai gasi un om cu carisma si o marturie buna in fata cetatii atunci asta e numai pentru 4x2=8 ani. Tre sa fii tamp ca in zilele de azi sa te pui in gura si balacareala presei pentru 8 ani si dupa aia sutu in dos. Lege tampa ca cei ce au gandito, initiato si votato.
Postat 08 Martie 2012, 10:37 de scortosul
?
si atunci ramane doar IONESCU candidat sau se reia tot procesul, cu depunerea si a altor candidaturi?
Postat 08 Martie 2012, 09:32 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON