URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Octombrie 2014, 08:51

Expoziţia "Shalom!" care prezintă tradiţii evreieşti, lansată cu un recital al Klezmer Band (FOTO/VIDEO)

Sala "Enescu-Bartok" a Filarmonicii de Stat Oradea a găzduit, miercuri după-amiază, evenimentul de lansare a expoziţiei "Shalom! Despre iudaism şi viaţa evreiască", realizată de Asociaţia Tikvah.

Expoziţia prezintă, prin informaţii şi imagini adunate pe mai multe panouri, istoria iudaismului, câteva dintre principiile şi tradiţiile de bază din cultura evreiască, precum şi principalele sărbători (Rosh Hashana, Yom Kipur, Hanuka, Purim, Shabat) şi însemnătatea acestora.

De asemenea, pe planşele pregătite de Asociaţia Tikvah se regăsesc şi informaţiile despre obiectele specifice acestei culturi, cum ar fi vechiul simbol iudaic menora, adică sfeşnicul cu şapte braţe care se regăseşte în casa fiecărui evreu, şi kippa, cu care bărbaţii îşi acoperă capul în semn de respect faţă de Dumnezeu.

Evenimentul a fost prezentat de preşedinta asociaţiei organizatoare, Emilia Teszler, care a subliniat ideea din spatele expoziţiei. "În alte proiecte de-ale noastre am întâlnit copii şi tineri care nu cunoşteam prea multe despre evrei, poate nu cunoscuseră niciodată unul şi auziseră doar de ororile prin care aceştia au trecut", a spus aceasta. De altfel, expoziţia este una itinerantă şi va fi purtată, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, prin mai multe şcoli orădene.

La lansarea expoziţiei "Shalom!" (pace) a participat şi rabinul comunităţii evreieşti din Oradea, care le-a urat celor prezenţi pace şi iubire în noul an, sărbătorit de evrei pe 24 şi 25 septembrie. De asemenea, printre cei prezenţi s-au numărat şi reprezentanţii altor religii, episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, subliniind şi el, într-un scurt discurs, importanţa păcii şi înţelegerii între oameni.

Evenimentul s-a încheiat cu un recital oferit de Hakeshet Klezmer Band, formaţia comunităţii evreieşti din Oradea, care a interpretat melodii specifice unor ritualuri, precum Dansul Mirelui, dar şi alte melodii ritmate. Liderul formaţiei a explicat că muzica klesmer este reprezentativă evreilor care au trăit în Europa de Est în secolele XIX şi XX, fiind influenţată şi de ritmurile tradiţionale ale ţărilor din această zonă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON