De obicei, oamenii pot returna produsele de care nu sunt mulţumiţi, însă un chinez a făcut mai mult decât atât: şi-a "returnat" nevasta. De ce? Fiindcă era prea urâtă.
Jian Feng a decis să divorţeze de soţia lui, fiindcă aceasta l-a păcălit şi a apelat la operaţii estetice înainte ca cei doi să se cunoască. Femeia a omis să-i spună acest lucru.
Problemele au început după ce s-a născut fiica celor doi. "Ne-am căsătorit din dragoste, dar odată ce s-a născut prima noastră fiică, am început să avem probleme în căsnicie. Fiica noastră era incredibil de urâtă. Atât de urâtă încât mă speria", a povestit bărbatul.
Din moment ce fetiţa nu semăna deloc cu el, chinezul s-a gândit la singura variantă posibilă: nevasta lui l-a înşelat. În momentul în care şi-a confruntat nevasta, aceasta i-a spus adevărul: îşi făcuse operaţii estetice în valoare de 100.000 de dolari pentru a fi mai frumoasă.
Fiindcă s-a simţit păcălit, bărbatul a decis să-şi dea în judecată nevasta şi a câştigat. Instanţa a dispus ca fosta nevastă a lui Feng să-i plătească acestuia 120.000 de dolari.
Reacţiile de pe reţelele de socializare sunt în mare parte în favoarea acţiunilor lui Feng, scrie Russia Today.
"Când eşti într-o relaţie, trebuie să-i spui soţului totul. Dacă nu faci asta, înseamnă că nu-l respecţi", a comentat un bărbat pe Facebook.
Sursa: Adevărul
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.