URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Știri Bihor

Doi USR-iști orădeni, unul viitor candidat la Primărie, altul la Parlamentul European, cer Curții de Apel Oradea să anuleze comasarea alegerilor
Știri Bihor
Președintele USR Oradea, Daniel Palaghianu, viitor candidat la Primăria municipiului, și Mihai Șvab, candidat la Parlamentul European, au depus marți la Curtea de Apel Oradea o acțiune prin care cer suspendarea și anularea Hotărârii de Guvern și a Ordonanței de Urgență prin care s-a decis comasarea alegerilor și, respectiv, li s-a dat primarilor în funcție permisiunea să-și schimbe partidul fără a-și pierde mandatele.
19 Martie 2024, 18:33
Promisiuni pentru persoanele cu handicap: Vor avea acces facil pe stadioane și instructori sportivi dedicați lor
Știri Bihor
Normalitatea ar putea să devină regulă și în România. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și Agenția Națională pentru Sport au semnat un protocol prin care promit să colaboreze pentru asigurarea unui acces facil persoanelor cu handicap pe stadioane și arene sportive, atât ca spectatori, cât și ca sportivi.
19 Martie 2024, 17:11
Exclusiv: Percheziţii DNA la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea. Ar avea legătură și cu un „certificat” emis lui Victor Micula
Știri Bihor
Au fost percheziţii marţi la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea. Procurorii şi poliţiştii DNA Oradea au ridicat documente într-o anchetă care vizează fapte asimilate celor de corupţie despre care reprezentanţii instituţiei refuză, deocamdată, să ofere informaţii, susţinând că "sunt nepublice". 
19 Martie 2024, 16:50
Incendiu la un centru pentru persoane cu handicap din Bihor. Pacienţii au fost evacuaţi (FOTO)
Știri Bihor
Un incendiu a izbucnit, marți, la un centru de recuperare pentru persoane cu handicap din comuna bihoreană Bulz. 49 de pacienţi au fost evacuaţi din clădire, iar din fericire nimeni nu a fost rănit. 
19 Martie 2024, 15:18
Controale la firmele de pază din Bihor, finalizate cu amenzi de peste 120.000 de lei
Știri Bihor
14 firme de pază și protecție din Bihor au fost controlate recent de inspectorii de muncă, iar verificările s-au lăsat cu amenzi totale de 120.900 de lei. Principalele probleme depistate de oamenii legii au fost angajați care, deși aveau contracte de muncă cu timp parțial, lucrau mai multe ore, sau sunt plătiți la „negru”.
19 Martie 2024, 15:08
Raportul dintre pensionari și salariați, tot mai dezechilibrat în România. Cum stă Bihorul
Știri Bihor
România are o medie de 8 pensionari la 10 salariați, o proporție dezechilibrată având în vedere povara plății pensiilor pentru persoanele retrase din activitate de către un număr tot mai mic de persoane active. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, dezechilibrele sunt și mai mari între județe, în unele zone ale țării existând 4 pensionari la 10 salariați, iar în altele 15 pensionari la 10 salariați. La acest indicator, Bihorul e la același nivel cu alte trei județe și imediat după Timiș și Cluj.
19 Martie 2024, 14:21
Un bărbat din Bihor a fost reținut pentru că a tăiat urechile și cozile unor pui de câini de rasă
Știri Bihor
Un bărbat de 47 de ani din Sântandrei a fost reținut, marți, de Poliția Bihor, pentru infracțiuni la legea pentru protecția animalelor. Bărbatul este acuzat că a tăiat urechile și cozile a trei pui de câini, toți de rasă, iar la domiciliul lui, care a fost percheziționat de oamenii legii, au mai fost găsite și alte patrupede mutilate.
19 Martie 2024, 13:18
Telefonul Copilului în Bihor: Cazuri de abuzuri fizice, emoționale, sexuale și exploatare prin muncă au fost reclamate la 119. Ce măsuri a luat DGASPC
Știri Bihor
Un număr de 30 de cazuri de abuzuri fizice, emoţionale, sexuale, de exploatare prin muncă şi neglijare au fost confirmate pe parcursul anului 2023 şi în primele luni ale acestui an în Bihor, în urma a peste 1.000 de apeluri înregistrate la Telefonul Copilului - 119 - de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
19 Martie 2024, 12:01
Trei tineri din Bihor au fost reținuți. Au spart o casă nelocuită și au furat bunuri de 10.000 de lei
Știri Bihor
Trei tineri din Dobrești au fost reținuți de polițiști după ce au spart o casă nelocuită, de la ei din comună, și au furat diverse bunuri, precum scule electrice și tablouri, în valoare de circa 10.000 de lei. Polițiștii i-au prins, iar acum sunt cercetați pentru furt calificat.
19 Martie 2024, 11:15
Parcări, extremă urgență! Șantierele din zona Spitalului Județean din Oradea au „ucis” parcările. Unii văd în asta o afacere (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Șantierele din zona Spitalului Județean au redus la mai puțin de 100 numărul locurilor de parcare, într-o zonă deja aglomerată, cu mii de mașini în fiecare zi. În timp ce locuitorii zonei reclamă autorităților că șoferii își lasă mașinile pe trotuare, la intrările în curți sau pe spațiile verzi, un întreprinzător a profitat de situație încropind o parcare privată, ceea ce îi nemulțumește pe vecini.
Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Noi acuzații pentru „lagărul” Grivei, unde un câine tânăr a murit subit, la scurt timp după ce a fost adoptat. La nici doi ani de la scandalul câinilor înfometați și ținuți în condiții mizere, adăpostul din Oradea încalcă iar legea și propriile reguli. Un bichon sănătos, de doar doi ani, a murit pe drum spre noua lui casă, la câteva minute după ce a fost sedat de reprezentanții adăpostului. Fără să fie supravegheați de medicul veterinar, care era în concediu, angajații ADP i-au administrat patrupedului un sedativ care i-ar fi provocat un infarct.
O nouă ediţie a Swimathon în Oradea: A început înscrierea proiectelor
Știri Bihor
Fundaţia Comunitară Oradea a anunţat că au început înscrierile de proiecte pentru o nouă ediţie a maratonului de înot Swimathon Oradea.
18 Martie 2024, 20:51
Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi
Știri Bihor
Cu votul exclusiv al consilierilor liberali, în timp ce colegii lor din PSD și UDMR s-au abținut, Oradea are un nou regulament de salubritate, care prevede că cetățenii vor fi penalizați dacă nu colectează deșeurile separat. Regulamentul nu aduce tarife majorate pentru orădeni, însă primarul Florin Birta a spus că, totuși, facturile de salubritate vor crește în perioada următoare.
18 Martie 2024, 19:40
E definitiv: Judecătorii din Beiuş care au oprit executarea silită a fraţilor Micula, declaraţi nevinovaţi
Știri Bihor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii în cazul celor trei magistraţi de la Judecătoria Beiuş care au suspendat actele de executare pornite de ANAF pentru recuperarea celor 395 milioane de euro plătite de Guvern firmelor fraţilor Micula. Trimişi în judecată disciplinară de Inspecţia Judiciară, care i-a acuzat de e exercitarea funcției cu gravă neglijență, judecătorii Nicolae Liposchi, Emilia Prahanca şi Raluca Baciu au fost declaraţi nevinovaţi.
18 Martie 2024, 18:57
Zborurile Oradea - Varșovia ar putea fi operate de compania aeriană națională a Poloniei
Știri Bihor
Consiliul Județean Bihor a anunțat luni că a fost depusă o singură ofertă în cadrul licitației lansate pentru găsirea unei companii care să opereze pe ruta Oradea - Varșovia, adică spre un hub aerian important din Europa central-estică.
18 Martie 2024, 17:28
Incident în avionul Oradea-București. Deputatului PNL Ioan Cupșa i s-a făcut rău și a primit primul ajutor de la PSD-istul Florian Bodog
Știri Bihor
Un incident a avut loc luni într-un avion care a plecat de la Oradea spre București. Deputatului PNL de Bihor Ioan Cupșa i s-a făcut rău brusc, primind ajutor medical de la PSD-istul Florian Bodog și de la un alt medic.
18 Martie 2024, 16:43
Se reface asfaltul pe strada Eroului Necunoscut din Oradea. Cum se va circula în zonă 
Știri Bihor
Primăria Oradea a anunțat luni că încep lucrările de înlocuire a stratului asfaltic de uzură pe strada Eroului Necunoscut din municipiu. Circulația va fi restricționată, strada urmând să devină cu sens unic spre intersecția Dacia-Decebal.
Se schimbă liniile de tramvai din Calea Aradului. Opoziția PSD s-a contrat cu primarul Birta pe... semantica șantierului
Știri Bihor
În paralel cu lucrările la carosabilul de pe Calea Aradului, care va fi lărgit la patru benzi, față de trei câte sunt în prezent, Primăria Oradea va face investiții și în infrastructura liniilor de tramvai de pe această stradă. Luni, Consiliul Local a aprobat alocarea a aproape 6 milioane de lei pentru lucrările de refacere integrală a căii de rulare, șantier ce se va derula pe timpul nopții, astfel încât circulația tramvaielor să nu fie afectată.
18 Martie 2024, 15:40
Temperaturi între -2 și 20 de grade. Află cum va fi vremea în următoarele două săptămâni!
Știri Bihor
Vremea va fi oscilantă în Bihor în următoarele două săptămâni, după cum arată cea mai nouă estimare a evoluției temperaturilor pentru perioada 18 - 31 martie. În regiunea Crișana se vor înregistra temperaturi între -2 și 20 de grade.
18 Martie 2024, 15:25
Razii pe şoselele din Bihor: Trei şoferi au picat testul antidrog
Știri Bihor
Trei şoferi din Bihor au ajuns în anchetă penală, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au picat testul antidrog al poliţiştilor rutieri. În timpul controalelor desfăşurate în trafic, în decurs de trei zile, poliţiştii bihoreni au constatat 32 de infracţiuni, au reţinut 49 de permise de conducere și 26 de certificate de înmatriculare.
18 Martie 2024, 14:10
Un tânăr de 19 ani din Bihor a fost reținut de polițiști după ce a furat o mașină și a condus-o beat și fără permis
Știri Bihor
Un tânăr de 19 ani din Tinca a fost reținut vreme de 24 de ore după ce, sâmbătă, beat fiind, a șutit o mașină care fusese lăsată cu cheia în contact și portierele neasigurate. Făptașul a condus apoi mașina, deși nu are permis.
18 Martie 2024, 13:15
Luna plantării arborilor în Bihor: Ce suprafețe și-a propus Direcția Silvică să împădurească
Știri Bihor
Direcția Silvică Bihor a dat startul „Lunii plantării arborilor”, campania anuală de împăduriri și regenerări în fondul forestier. În această primăvară, silvicultorii și-au propus să planteze puieți pe aproape 200 de hectare și să regenereze natural alte 300 de ha.
18 Martie 2024, 12:26
Se deschide șoseaua de viteză dintre centura Oradea și A3. De săptămâna viitoare, șoferii vor putea merge cu 120 km/h spre ieșirea din țară (VIDEO)
Știri Bihor
Șoseaua de 19 kilometri dintre centura Oradea și Autostrada Transilvania, din care 13 km sunt cu profil de drum expres și 6 km cu profil de drum național, cu câte două benzi pe sens și separatoare de sensuri, va fi deschisă circulației săptămâna viitoare, a declarat BIHOREANULUI managerul de proiect din partea constructorului Strabag. Șoferii vor putea parcurge noua șosea cu 120 și, respectiv, 90 km/h, decongestionând DN 1 pe tronsonul Șoseaua Borșului, dar și o parte importantă din centura Oradea.
18 Martie 2024, 11:35
Show „Lord of the Dance” la Oradea Arena! Când îi poți vedea pe elevii lui Michael Flatley pe scena orădeană (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Vestitele dansuri irlandeze, dar și alte coregrafii spectaculoase, le vor fi prezentate orădenilor, chiar la ei acasă, de membrii trupei lui Michael Flatley, într-un show „Lord of the Dance”, programat în seara de 23 mai, la Oradea Arena. Biletele s-au pus în vânzare! 
17 Martie 2024, 19:01
Armand Goșu, interviu pentru BIHOREANUL: „Aducem oameni din Bangladesh, din Sri Lanka, din Nepal să ne apere de ruși?”
Știri Bihor
Aflat la Oradea vineri, când la invitația revistei Familia și-a lansat la Muzeul Țării Crișurilor cea mai recentă carte, „Putin împotriva Occidentului”, Armand Goșu, profesor la Universitatea București, specializat în istoria Rusiei, a acordat BIHOREANULUI un interviu despre războiul intrat deja în al treilea an, amenințările tot mai violente ale Rusiei la adresa tot mai multor națiuni europene, pericolul destabilizării Republicii Moldova și necesitatea pregătirii pentru o eventuală agresiune. Discuția a vizat, însă, mai mult decât atât: cum afectează conflictul viața europenilor și cum, în plină ascensiune a populismului și suveranismului, alegerile naționale și europene din acest an pot fi decisive pentru democrațiile, libertatea și economiile lumii occidentale.
Impresiile unor profesoare din Oradea după ce au vizitat școli din Finlanda: „Nici elevii, nici profesorii nu sunt presați de sistem” (FOTO)
Știri Bihor
În cadrul unui proiect Erasmus+, trei profesoare de la Școala Gimnazială Szacsvay Imre din Oradea au participat la un schimb de experiență profesională în orașul finlandez Kemi, unde au vizitat două școli și au aflat care sunt regulile în sistemul educațional considerat printre cele mai bune din lume. Printre concluziile lor: elevii nu sunt încurajați să concureze unii cu alții decât în sport, care de altfel este o componentă importantă în educație, iar profesorii pot să educe copiii fără presiunea raportărilor ori verificărilor ierarhice.
Bilanţ la Curtea de Apel Oradea: În 2023, judecătorii au soluționat mai puține dosare, dar au lucrat „foarte eficient”
Știri Bihor
Judecătorii Curţii de Apel Oradea şi-au prezentat, vineri, raportul de activitate, iar datele arată că magistraţii au avut mai puţine procese de dezbătut în 2023, faţă de anul precedent. Calitatea actului de justiţie a fost bună, indicatorii de performanţă plasând instanţa orădeană în rândul celor "foarte eficiente". 
16 Martie 2024, 18:03
Bihorul plantează: Angajați din instituții publice și dintr-o multinațională au împădurit o fostă pășune de lângă Oradea (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Câteva sute de bihoreni s-au adunat, sâmbătă dimineață, pe o fostă pășune de la marginea satului Betfia, răspunzând unui apel lansat de Consiliul Județean pentru a planta o pădure. Funcționari publici și angajați ai companiei multinaționale Celestica, voluntarii au sădit aproape 15.000 de puieți, pe care Direcția Silvică Bihor îi va îngriji, astfel încât să prindă rădăcini.
Cale întoarsă: 190 de vehicule cu haine, anvelope şi mobilier second-hand, oprite la Borş II de Protecţia Consumatorilor, în 2023
Știri Bihor
190 de vehicule pline cu haine, anvelope ori mobilier second-hand, care ar fi urmat să intre în țară prin Borș II și să ajungă la firme ori asociaţii din România, inclusiv din Oradea, nu au fost lăsate să intre pe teritoriul ţării în urma controalelor făcute în 2023 de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor la punctul de trecere a frontierei. Comisarii au găsit obiecte murdare, rupte ori chiar cu viermi.
16 Martie 2024, 12:51
Lucrarea unei artiste originare din Bihor va fi expusă în Trafalgar Square din Londra (FOTO)
Știri Bihor
Artista originară din Salonta Andra Ursuța a câștigat concursul Trafalgar Square Fourth Plinth, iar lucrarea ei „Untitled” va fi instalată, în 2028, în celebra piață din Londra. Lucrarea româncei este statuie ecvestră „goală”, în mărime naturală, acoperită cu un giulgiu și turnată în rășină verde, care pare că „plutește”, lăsând privitorii cu întrebarea dacă mai au ceva de descoperit sau este un monument public anulat.
16 Martie 2024, 09:49
  15 16 17  19  21 22 23  
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5777 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON