URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 12 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
O alianță cu Debreţinul ar fi viabilă dacă cele două aeroporturi ar fi de puteri apropiate. Or, noi venim cu nicio cursă externă, cu un terminal neterminat și cu o conducere Pásztor-Mang impotentă, indolentă și ineficientă. Ei au o Primărie care chiar investește masiv în aeroport, au zeci de curse externe și, mai ales, un operator strategic ungar.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Că e o vedetă media, artist, politician ori simplu concurent la emisiuni de talente, omul de la televizor continuă să fascineze. Mirajul televiziunii creează în timp record celebrităţi şi îi menţine în viaţă pe cei dependenţi de aparate - de aparatul de filmat, de microfon, de luminile din platou, de camera de filmat. Sâmburele dorinţei de a fi văzut şi recunoscut de toată lumea pare să germineze în fiecare dintre noi.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
07 Noiembrie 2019, 18:45

Transformarea străzii Libertăţii din Oradea în arteră pietonală ar putea începe de anul acesta. Cum va arăta zona (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Transformarea străzii Libertăţii în arteră pietonală ar putea începe de anul acesta. Acelaşi proiect cuprinde şi reamenajarea străzilor Iosif Vulcan şi Grigorescu din vecinătate. 

"Ordinul a fost emis"

Potrivit unui comunicat al Primăriei, contractul pentru proiectarea şi execuţia proiectului "Pietonalizare zona Libertăţii din Municipiul Oradea" a fost semnat pe 22 octombrie, iar constructorii se pregătesc deja să înceapă lucrul.

"Ordinul de începere a lucrărilor a fost deja emis. Urmează să se finalizeze şi să se depună spre verificare Proiectul Tehnic şi sperăm ca lucrările să înceapă încă de anul aceasta", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Flodor Transcom, firma consilierului judeţean Dumitru Neag, membru PNL, a câştigat licitaţia participând de una singură în condiţiile în care constructorul Gavella, care şi-a făcut deja mâna cu mai multe lucrări de pietonalizare în Oradea, nu s-a înscris în cursa pentru această lucrare. 

Constructorul Flodor Transcom şi-a luat ca partener firma Porfido ed Arte Consortio Stabile din Trento, care a furnizat material pentru pietruirea mai multor artere orădene începând cu Piaţa Unirii.

Proiectul prevede desfiinţarea tuturor parcărilor de pe strada Libertăţii şi transformarea ei în arteră pietonală prin placarea cu porfir.

"Vor fi păstraţi copacii existenţi şi vor fi integraţi în zona pietonală, iar pe partea dreaptă, în zona taluzului spre albia Crişului Repede, se va amenaja un zid de sprijin în vederea stabilizării acestuia, unde se va realiza şi o zonă pe care pietonii să se poată aşeza", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Se va pava cu porfir

În ceea ce priveşte strada Iosif Vulcan aici vor fi desfiinţate toate parcările, se va amenaja intrarea la viitoarea parcare supraterană din strada Iosif Vulcan 12, se va amenaja un sens giratoriu la intersecţia străzii Libertăţii şi se vor pava trotuarele cu porfir.

Tot cu porfir va fi pavată şi strada Grigorescu din imediata vecinătate care va deveni pietonală pe porţiunea dintre străzile Libertăţii şi Piaţa Ferdinand.

Întreaga zonă va fi luminată pe timp de noapte cu becuri de tip LED iar mobilierul urban va fi realizat după modelul celui folosit în zona centrală a oraşului.

Investiţia se ridică la 9,4 milioane de lei, plus TVA. Proiectarea va trebui finalizată în 45 de zile, iar execuţia în 12 luni. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nu e inteligenta in Primarie
Daca gandeau putin cei din Primarie puteau pune de un pod pentru masini, paralel cu cel pietonal (al intelectualilor), a.i. se facea legatura mai usor intre maluri si nu era nevoie sa ajungi la Podul Dacia CA sa treci dintr-o parte in alta a malului. Astfel se descongestiona traficul de pe podul Dacia, si era util mai ales ca acum e cam inghesuiala pe podul Dacia.
Postat 08 Noiembrie 2019, 09:14 de mateiluc
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3137 RON
  • 1 EUR = 4.7615 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON