A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: getimagesize(https://cdn.ebihoreanul.ro/static/gallery_big/masina de ambulanta pe sosea arhiva bihoreanul 4 martie 2013.jpg): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request

Filename: controllers/ebh.php

Line Number: 1077

Portarul Spitalului Municipal, trimis in judecata pentru trafic de...
URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
04 Martie 2013, 11:39

Portarul Spitalului Municipal, trimis în judecată pentru trafic de influenţă: cerea bani ca să rezolve posturi de şofer pe Ambulanţă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, a anunţat, luni, trimiterea în judecată a unui orădean acuzat de trafic de influenţă.

Bărbatul, Florin Marian Popa, a fost reclamat de 6 persoane cărora le-a promis posturi de şoferi la Serviciul de Ambulanţă Bihor. "Inculpatul a lucrat ca portar, întâi la Spitalul Municipal Gavril Curteanu din Oradea, şi a cerut între 1.000 şi 1.500 lei de la fiecare parte vătămată, pretextând că are influenţă asupra unui medic prin intermediul căruia le va rezolva posturi de şoferi la Serviciul de Ambulanţă Bihor", a explicat prim-procurorul Vasile Popa.

Orădeanul a fost reclamat, pe rând, de către victimele sale, iar de primul dosar penal a scăpat doar cu o amendă administrativă. "Iniţial, a existat o singură plângere care a fost soluţionată prin scoaterea de sub urmărire penală a lui Florin Marian Popa şi sancţionarea lui cu o amendă administrativă. Când am văzut că nu s-a liniştit, ci a continuat faptele, am infirmat soluţia, iar acum s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată", a mai arătat procurorul.

În total, prejudiciul cauzat de Florin Marian Popa celor 6 persoane se ridică la 8.000 lei.

De precizat că, dintr-o eroare a Parchetului Bihor, iniţial s-a transmis că bărbatul în cauză ar fi portarul Spitalului Militar, fapt neadevărat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
eroare
Nu exista la spitalul militar un portar cu acest nume! Ar trebui sa va documentati mai bine. Clar!
Postat 04 Martie 2013, 20:45 de rares negrea
hahaha
Portarul e primul director (din intelepciunea populara)
Postat 04 Martie 2013, 12:37 de 0m
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)
  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON