URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
15 Iunie 2014, 15:30

Locuitorii din Palota au sărbătorit tradiţionalul "Kirchweih", cu paradă şi dansuri populare (FOTO / VIDEO)

Locuitorii din satul Palota celebrează duminică tradiţionalul festival Kirchweih, sărbătoarea şvabilor din sat, în care îl comemorează pe Sfântul Anton de Padova şi pe întemeietorul localităţii, contele Johann Maria Frimont .

"Evenimentul de astăzi este sărbătorit de şvabii şi de toţi sătenii din Palota. Este sărbătoarea hramului bisericesc - biserica noastră are hramul Sfântul Anton de Padova. Noi, şvabii, organizăm o paradă prin sat, prin care încercăm să chemăm oamenii la biserică, la spectacole, şi după, la o depunere de coroane", a sintetizat Angela Tencuţ, preşedintele Forumului Democrat German din Palota, organizatorul festivalului.

Manifestările au început în jurul orei 10, când câteva zeci de persoane, de toate vârstele s-au adunat la Căminul Cultural, îmbrăcate în costume populare, şi au pornit într-o paradă însoţită de fanfară, care a făcut să răsune străduţele satului. Emoţionaţi, localnicii îi priveau din poartă, în timp ce alţii, mai moderni, filmau cu telefoanele mobile. În spatele coloanei, dintr-o maşină doi tineri le împărţeau localnicilor bere.

După o slujbă religioasă la biserica din sat, reprezentanţi ai administraţiei locale în frunte cu primarul Ioan Mărcuş şi politicieni au depus coroane la monumentul ridicat în memoria contelui Johann Maria Philipp Frimont. Între participanţi s-au numărat atât preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, totodată liderul PNL Bihor, cât şi preşedintele PDL Bihor, senatorul Gavrilă Ghilea.

Un alt moment inedit a fost "marşul festiv", după cum a fost prezentat de organizatori, aplaudat de sătenii sosiţi la sărbătoare.

La fel ca în anii trecuţi, festivalul continuă, cu un program cultural, cu dansuri populare germane, iar apoi sunt invitaţi, de la ora 19, la un "discoball", în aer liber.


Biserica tuturor

biserica_din_palota_bihoreanul.jpgAşa cum BIHOREANUL a mai scris, contele Johann Maria Philipp Frimont a construit biserica din Palota (foto) între anii 1825 şi 1829 şi a dotat-o cu clopote, orgă şi mobilier. După dorinţa sa, slujbele se ţin şi astăzi, alternativ, în limba germană şi maghiară. Contele n-a fost om de rând. Soldat de la 17 ani, Frimont a ajuns în scurt timp general, câştigându-şi cu sabia de cavalerist titlurile de conte de Palota şi prinţ de Antrodocco.

Sub bolta măreaţă a bisericii, două culoare gigantice se intersectează în mijloc, într-un "plus" sacru închipuind o cruce. Biserica palotanilor e unică în lume. Frimont a construit şi satul Palota în formă de cruce militară germană, cu biserica în centrul ei. Aici a şi fost înmormântat, într-o criptă în formă de cruce.

Contele Frimont s-a stins din viaţă la 72 de ani, pe 26 decembrie 1831. Conform testamentului său, biserica a rămas comunităţii. Contele s-a îngrijit ca o sumă consistentă din averea sa să fie folosită pentru întreţinere, cu ordinul ca slujbele să se desfăşoare, alternativ, în limba maghiară şi germană, pentru a nu învrăjbi comunitatea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON