URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Februarie 2022, 10:33

Toţi oamenii preşedintelui...

Toţi oamenii preşedintelui... foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe vremuri, prin clasele primare, se învăţa o poveste cu Moş Ion Roată şi Cuza Vodă. Moş Ioan Roată se plângea că boierul l-a scuipat în faţă, iar Cuza l-a pupat pe frunte, consolându-l că acolo unde l-a scuipat boierul acolo l-a pupat Vodă.

Cam aşa e situaţia actuală şi în cazul Partidului Naţional Liberal din Bihor. Degeaba face Ilie Bolojan reduceri de personal şi-i bagă pe oameni în priză dacă gealaţii din partid scuipă pe munca lui, folosind aceleaşi metode păguboase de 30 de ani.

În Beiuş, la concursul de manager al spitalului s-a reuşit marea performanţă să câştige un fost vânzător de băuturi, în detrimentul unui medic. Iar domnul manager Claudiu Lupău a început anul cu un chef în plină pandemie, unde şi-a adus printre cheflii şi un medic care trebuia să fie de gardă.

În mod normal, primarul liberal al Beiuşului trebuia să-i ceară imediat demisia. Dar problema nu e aşa de simplă, pentru că, între timp, au ieşit la iveală interesele celor din Primărie care au organizat concursul.

Prin deconcentrate, la fel, linişte totală. Nu se mişcă nimic, nici măcar nu se mimează schimbarea, înnoirea.

Sigur, Ilie Bolojan nu are puterea unui prim secretar, dar la ce pondere uriaşă are partidul său în Bihor, la numărul uriaş de consilieri locali şi judeţeni, nu e nici departe de puterea unui lider de pe vremea comunismului. Şi, la cum îl cunosc eu, nici nu i-ar displăcea uneori să aplice aceleaşi metode.

Dacă implementarea „modelului Oradea” în comunele cu primari de altă culoare politică este greu de făcut, iată că în fiefurile liberale pare de-a dreptul imposibilă. Şi aşa primarii - oamenii preşedintelui Bolojan - sunt supăraţi că prin reducerile operate au căzut victime colaterale şi neamurile și pilele lor.

După schimbările din Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean, s-ar impune modificări serioase și la nivelul comunităților locale. Altfel, toată munca asta de înnoire rămâne o furtună într-un pahar de apă.

Lucrurile ar trebui urnite, dacă nu pe considerente strict manageriale, măcar din calcul electoral. Căci în 2024 vine o furtună peste PNL cum n-a mai fost în istoria sa...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Halal președinte.
Unii crează locuri de muncă, iar ăsta desființează. După care angajează în loc tot felul de vinituri. La final, când tragi concluziile, vezi că toți oamenii președintelui, după chipul și asemănarea cu el, sunt niște sociopați habarniști care se influențează reciproc în rău numai.
Postat 07 Februarie 2022, 10:54 de KP
“Degeaba face Ilie Bolojan reduceri de personal…”
intrebarea este: cati din cei “pusi pe liber” de bolojan sunt repusi pe functii de instante si cu salariile aduse la zi? cati dintre functionarii din primarie maziliti in mandatele anterioare, de bolojan, sunt si azi tot in primarie la munca, cu procese castigate? degeaba reduce personalul daca o face inafara temeiului legal… nu prea merge aici cu “asa vreau eu”… in rest, propaganda ieftină, de 2 bani, pentru cei carora nu le place/nu stiu sa gandeasca
Postat 06 Februarie 2022, 22:25 de denis
Toţi oamenii preşedintelui...
... sunt niste nulitati/yesmeni/pupincuristi, numiti de el, de preşedinte! Nici femeia de serviciu din tot ce stapaneste pnl-ul nu e numita daca plua satrapului nu vrea. Atunci cine poarta INTREAGA raspundere?!
Postat 06 Februarie 2022, 12:22 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON