URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Februarie 2022, 08:00

Lupău, manager rău: Ţinut în braţe de edili, managerul Spitalului din Beiuş se revanşează cu angajări pe pile

Lupău, manager rău: Ţinut în braţe de edili, managerul Spitalului din Beiuş se revanşează cu angajări pe pile GARGARAGIU. Fost asistent medical în 1993, Claudiu Lupău a ajuns la şefia Spitalului Municipal din Beiuş în martie 2021, în pofida faptului că specialitatea sa nu e managementul sanitar, ci vânzarea de băuturi. Ce-i drept, în interviuri îşi camuflează diletantismul cu lozinci motivaţionale, declamând că urmăreşte neabătut "creşterea performanţelor clinice" şi "recâştigarea încrederii pacienţilor". Prins că a pus în pericol funcţionarea spitalului şi a muşamalizat părăsirea gărzii de către o doctoriţă favorită, Lupău e apărat de edilii PNL-işti cărora le-a oploşit neamurile în spital, pe tot felul de posturi
Lupău, manager rău: Ţinut în braţe de edili, managerul Spitalului din Beiuş se revanşează cu angajări pe pile SERVICIU CONTRA SERVICIU. Primarul PNL-ist Gabriel Popa (stânga) l-a "adoptat" pe Claudiu Lupău (dreapta), după ce acesta îşi oferise "serviciile" întâi rivalului de la USR-PLUS şi apoi celui de la PSD. Acum, ce ironie, îl apără de consilierii celor două partide, care îl vor demis pentru comportament abuziv (foto: Crişana)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gargaragiu şi răzbunător. Aşa e descris Claudiu Lupău, de 10 luni managerul Spitalului Municipal din Beiuş, iar de 3 săptămâni protagonistul unui scandal pe care chiar el l-a iscat, făcând un bairam cu subalternii în plină pandemie. 

Demiterea sa, cerută de o parte dintre aleşii beiuşenilor, a fost refuzată de primarul Gabriel Popa, în ciuda faptului că Lupău a periclitat activitatea spitalului şi acoperă cel mai grav act de indisciplină pe care îl poate comite un medic: absenţa din gardă.

Motivul pentru care edilul îi ţine spatele vi-l dezvăluie BIHOREANUL. Managerul a angajat cu nemiluita rude ale primarului şi ale acoliţilor săi, "merit" pentru care îi sunt trecute cu vederea abuzurile: umilirea medicilor, schimbarea discreţionară a şefilor de secţii şi hărţuirea lor până când, sătui, unii părăsesc spitalul. Victima cea mai recentă este o doctoriţă suspectată că i-ar fi deconspirat petrecerea...

Chef de şef

Notorietatea şefului spitalului din Beiuş a depăşit marginile urbei după ce, la începutul anului, pe 9 ianuarie, BIHOREANUL l-a surprins sărbătorindu-şi împlinirea a 48 de ani într-o pensiune din Budureasa cu o parte dintre subalterni, cei cu care, potrivit invitaţiei lansate pe grupul intern de Whatsapp, "am interacţionat pozitiv" anul trecut şi cu care miza "că vom rezona în 2022". 

Prins în flagrant, managerul a fost amendat de poliţişti cu 3.000 lei pentru încălcarea HG 34/2022, care pentru a preveni răspândirea infectărilor interzice "organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea)". În total, oamenii legii, care l-au sancţionat şi pe patronul pensiunii cu 5.000 lei, au găsit la faţa locului 17 persoane, inclusiv pe viceprimarul Beiuşului, Dragoş Balog. 

A doua zi, Lupău susţinea pe Facebook că evenimentul ar fi fost, de fapt, un team building fără nicio legătură cu aniversarea sa, desfăşurat "cu respectarea normelor impuse de pandemie", pentru a proteja "sănătatea şi siguranţa pacienţilor noştri", singurii vinovaţi pentru scandal fiind reporterii "publicaţiei dornică de senzaţional", care nu înţeleg "mai nimic" din "spiritul de echipă" pe care dorise, chipurile, să-l imprime subordonaţilor. 
 
Viaţă personală vs obligaţie de serviciu 

Totuşi, isprava sa n-a fost o scăpare, ci o abatere gravă, iar asta pentru că, adunând la petrecere o parte din personalul spitalului, Lupău l-a expus riscului de infectare. "La pensiunea respectivă, dinainte de Crăciun şi până de ziua lui, s-au mai ţinut o grămadă de chefuri. Dacă ospătarii s-ar fi infectat, puteau îmbolnăvi şi medici şi asistente", afirmă surse locale. Prin urmare, nu era vorba despre un chef oarecare şi de viaţa privată a cuiva, ci de riscul ca îmbolnăvirea salariaţilor spitalului să ducă la imposibilitatea de a trata pacienţii. 

Mai mult, la petrecere a participat şi un medic care în acea noapte era de gardă la secţia de Ginecologie, dr. Andreea Nechita (foto), deşi Ordinul 870/2004 al Ministerului Sănătăţii şi Regulamentul spitalului interzic medicilor "să părăsească unitatea pe durata serviciului de gardă", cei găsiţi în această situaţie putând fi chiar concediaţi. Lupău, evident, n-a luat nicio măsură, fiindcă el o chemase la chef, ştiind bine că doctoriţa era de gardă, dar pentru a îngropa subiectul a lansat minciuna că aceasta ar fi fost de gardă la domiciliu.

Cert e că, pentru "sfidarea tuturor regulilor" şi pentru că "a pus în pericol activitatea unui întreg spital", demiterea managerului a fost cerută de reprezentanţii PSD Bihor şi de cei ai USR Bihor.

Protecţie PNL-istă 

Viceprimarul Dragoş Balog a promis că solicitarea de demitere va fi discutată în şedinţa Consiliului Local de vineri, 28 ianuarie, pe a cărei ordine de zi era şi primul Raport de manager al lui Lupău. Atât doar că aleşii locali ai PSD şi USR au fost păcăliţi, iar subiectul, reportat pentru "data viitoare", în speranţa că până atunci scandalul va fi uitat.

Primarul PNL-ist Gabriel Popa, despre care sursele BIHOREANULUI susţin că a participat şi el la petrecere, nefiind însă prins pentru că s-a ascuns într-o cameră a pensiunii până au plecat poliţiştii, a profitat de inabilitatea aleşilor opoziţiei şi de ascendentul asupra consilierilor din propriul partid. "Înainte de şedinţa de Consiliu, a făcut una cu PNL-iştii lui, la care a participat şi Lupău, hotărând ca acesta să nu se prezinte în faţa Consiliului", afirmă surse locale. 

Ceea ce s-a şi întâmplat, astfel că vineri consilierii n-au discutat nici Raportul de manager, nici demiterea. "Viaţa privată a fiecăruia este viaţa privată a fiecăruia", a decretat reprezentanta PNL care a prezidat şedinţa, Dorina Popa, aflată în evident conflict de interese, fiind atât consilier local, cât şi asistentă în spital, ba şi preşedinta Consiliului de Administraţie, deci datoare, dimpotrivă, să pună în discuţie comportamentul lui Lupău şi să iniţieze decizii ce pot merge până la rezilierea contractului de management. 

Şi edilul a tăiat orice încercare de a se dezbate subiectul, chiar şi după ce consilierul USR Sorin Briscan (foto) a pus în discuţie chiar managementul lui Lupău, arătând că "foarte mulţi medici se plâng că sunt umiliţi şi tracasaţi în fiecare zi" de acesta, pentru a-i face să plece din spital. 

Concurs pentru oportunist 

Câţiva medici au dezvăluit şi BIHOREANULUI, sub protecţia anonimatului, că Lupău conduce discreţionar spitalul fiindcă are protecţia primarului încă de la numire. Concret, înaintea alegerilor locale din 2020, acesta s-a lipit de candidatul USR-PLUS la Primărie, Sorin Briscan, pretinzându-i la schimb şefia spitalului. Refuzat, s-a reorientat spre PSD-ista Stela Babău (foto), care confirmă că Lupău "şi-a oferit serviciile şi chiar mi-a trimis un contract de consultanţă", aşteptând să fie răsplătit şi după alegeri. 

În final, s-a oploşit pe lângă PNL-istul Gabriel Popa, care în martie anul trecut i-a dat postul râvnit. Cum anume? Prin formarea unei comisii de concurs care să-i dea câştig de cauză în faţa contracandidatei, dr. Monica Teaha, fostă directoare medicală. Comisia a fost alcătuită din viceprimarul Dragoş Balog şi şefa Serviciului de Evidenţa Populaţiei din Primărie, Aurelia Avrămuţ, ambii fără nicio expertiză pentru evaluarea unui manager de spital, plus un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Călin Sonea. 

Rezultatul? Teaha a fost notată cu 8,83, iar Lupău cu 8,93. Mai mult, şi comisia de contestaţie, la care doctoriţa a făcut apel, a fost tot pe placul primarului, prezidată fiind de un funcţionar bancar, Liviu Lucan, alături de o altă asistentă, Mirela Dreană, şi de dr. Cătălin Foghiş (DSP). De altfel, după ce i-a fost respinsă contestaţia, dr. Teaha a acuzat incorectitudinea concursului, deschizând edililor un proces, aflat în fază incipientă la Tribunalul Bihor. 

După anunţarea rezultatului concursului, trei medici au şi demisionat imediat, în semn de protest: dr. Andreea Fitero (Infecţioase), dr. Rodica Fiţ (epidemiolog) şi dr. Cecilia Lăzău.

SERVICIU CONTRA SERVICIU. Primarul PNL-ist Gabriel Popa (stânga) l-a „adoptat” pe Claudiu Lupău (dreapta), după ce acesta își oferise „serviciile” întâi rivalului de la USR-PLUS și apoi celui de la PSD. Acum, ce ironie, îl apără de consilierii celor două partide, care îl vor demis pentru comportament abuziv (foto: Crișana)

Fabrică de joburi 

Noul manager a început imediat să plătească poliţe, înlocuind-o pe dr. Teaha la conducerea Laboratorului cu o fostă asistentă. Pe o altă doctoriţă cu experienţă, Stela Popov, a schimbat-o de la şefia secţiei de Ginecologie cu dr. Tiberiu Fodor, înlocuit şi acesta după ce managerul i-a refuzat prelungirea concediului de odihnă pentru a finaliza un curs în Franţa, astfel că bărbatul a şi plecat din spital. Ulterior, Lupău a angajat la Ginecologie două tinere doctoriţe, pe Andreea Nechita şi pe Daiana Botoşan, pe prima făcând-o apoi şefă de secţie fără vechimea minimă necesară, de 5 ani. 

De asemenea, pe fostul manager, dr. Sorin Vesa, l-a hărţuit fiindcă "şi-a permis" să asiste la prezentarea proiectelor de management, până când acesta şi-a cerut transferul la Spitalul Orăşenesc Ştei. La fel, i-a schimbat şi pe şefii de la Primiri Urgenţe, Neonatologie şi Ambulatoriu, fără a motiva de ce. 

În timp ce medicii afirmă că Lupău ar avea în vizor şi schimbarea şefilor de la ATI (dr. Vladimir Topală), Cardiologie (dr. Ionel Bălaj), Neurologie (dr. Petru Dărău) şi ORL (dr. Mircea Popov), miercurea trecută managerul a "scăpat" şi de dr. Aranka Iagăr (foto) de la Paliaţie, doar fiindcă o bănuia că ea i-ar fi deconspirat bairamul.

Concomitent, managerul a făcut angajări masive, unele prin concursuri, dar majoritatea fără, din rândul neamurilor edililor PNL-işti. Potrivit surselor, aşa au fost aduse în spital, ca asistente, registratoare şi infirmiere, o fină şi o prietenă a viceprimarului Balog, o verişoară a nevestei primarului, nevasta fostului viceprimar PNL-ist din Căbeşti, o prietenă a fostei viceprimăriţe din comună, soţia consilierului beiuşean Adrian Popa, sora lui Liviu Lucan (cel care condusese comisia de contestaţii la concursul pentru postul de manager, numit apoi de primar în Consiliul de Administraţie al spitalului), nevasta unui poliţist etc. În total, cam 30 de persoane!

Unul ascuns, altul mut

Imediat după cheful spart de BIHOREANUL, managerul s-a refugiat în concediu, iar încercările repetate ale ziarului de a-l contacta s-au lovit de refuzul acestuia de a răspunde atât apelurilor telefonice, cât şi SMS-urilor. Un mod "bărbătesc" de a-şi apăra funcţia gras plătită, cu peste 17.000 lei lunar...

O atitudine similară a adoptat şi primarul PNL-ist Gabriel Popa, care susţine că Lupău nu ar fi vinovat de nimic. "Nu am ce să comentez detalii din viaţa privată a oamenilor, fiecare face ce-şi doreşte", a spus edilul contactat de BIHOREANUL, respingând ideea ca managerul să fie tras la răspundere în faţa Consiliul Local, "acţionarul" şi finanţatorul spitalului. 

Întrebat despre angajările făcute din rândul clientelei PNL-iste, Popa a catalogat informaţiile drept simple zvonuri. "Se aud multe, bârfele fac parte din viaţă, dar eu nu mă iau după bârfe", a spus primarul, punând brusc capăt discuţiei telefonice. Tactica struţului, care-şi bagă capul în nisip până crede că trece primejdia... 


RAPORT MANIPULATOR
Păun cu penele altora

La fel ca în postările pe Facebook, Claudiu Lupău se laudă în Raportul de manager depus la Consiliul Local Beiuş cu indicatori superiori obţinuţi de spital sub conducerea sa comparativ cu anul anterior, 2020. Potrivit managerului, în 2021 a crescut cu 14,6% numărul pacienţilor trataţi în spital, cu 23,5% al celor din policlinică şi cu 389% al serviciilor imagistice CT (de la 789 în 2020 la 3.073 anul trecut), iar soldul financiar cu 136,8% (de la 836.935 la 1,958 milioane lei). 

Creşteri consistente, într-adevăr, însă datorate, în realitate, predecesorilor săi ori, pur şi simplu, cauzate de evoluţia pandemiei. De pildă, în ce priveşte utilizarea CT-ului, Lupău a trecut sub tăcere că aparatul a fost achiziţionat de fosta conducere şi pus în funcţiune în mai 2020, la o lună după declanşarea pandemiei, luni întregi putând fi folosit exclusiv pentru pacienţii Covid. Tot Lupău s-a lăudat cu cel mai mare contract încheiat cu CAS, deşi acest lucru este valabil pentru toate spitalele din ţară, fără excepţie, plusul pentru cel din Beiuş fiind posibil şi datorită dotărilor făcute de predecesori.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Aranka Iagar
Aranka Iagăr e un medic arogant și incompetent.
Postat 13 Martie 2023, 00:49 de rrrica
daca ne-am vedea barna din ochi...
Aceasta zi de nastere o fi cea mai grava problema a orasului si a ziaristilor?!Oare acum doarme, mananca mai bine persoana care a declansat totul?Nu tin cu nimeni dar e penibil cat se dezbate acest subiect...Dl Briscan si dna Babau au strans acum atat de mult capital de imagine!
Postat 02 Februarie 2022, 14:31 de mariana19
Impostura
De cand stimabilul Foghis Catalin este doctor?
Postat 01 Februarie 2022, 09:32 de Socrate
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON