URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Ianuarie 2022, 11:07

Jos Lupău! Prins de BIHOREANUL chefuind cu subalternii în pandemie, managerul Spitalului Beiuş s-a retras în concediu şi se dă victimă politică

Jos Lupău! Prins de BIHOREANUL chefuind cu subalternii în pandemie, managerul Spitalului Beiuş s-a retras în concediu şi se dă victimă politică CHEF cu ŞEFI. La petrecerea "spartă" de poliţişti au participat şi cei doi edili liberali ai Beiuşului, primarul Gabriel Popa şi viceprimarul Dragoş Balog. Popa s-a ales cu o răceală zdravănă şi a lipsit toată săptămâna de la lucru, după cum recunoaşte vicele, rămas la cârma instituţiei. "Nu am verificat care sunt reglementările, am crezut că suntem în regulă", se scuză Balog, admiţând că atât ei, ca edili, cât şi Lupău, ca manager, "trebuie să fim un exemplu". Doar că au făcut fix pe dos...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În plin val 5 al pandemiei de Covid-19, BIHOREANUL l-a surprins pe managerul Spitalului Municipal Beiuş, Claudiu Lupău, chefuind de ziua lui cu subalternii, la o pensiune din satul Burda, deşi reglementările legale interzic desfăşurarea evenimentelor private. 

Bairamul a fost oprit de poliţiştii sesizaţi de reporteri, iar Lupău şi proprietarul pensiunii au fost amendaţi. În loc să-şi asume bărbăteşte răspunderea, managerul s-a retras, strategic, în concediu de odihnă, şi se dă... victimă politică. PSD Bihor i-a cerut demisia, consilierii săi din Beiuş anunţând că refuză să voteze până atunci orice hotărâre ce priveşte spitalul. 

Prins de BIHOREANUL

BIHOREANUL l-a prins în flagrant pe Claudiu Lupău în seara 8 ianuarie, după un pont primit chiar din rândul angajaţilor revoltaţi. "În condiţiile în care oamenii continuă să moară, când există interdicţii, el organizează petreceri", spunea sursa, revoltată. 

Managerul lansase invitaţia la ziua sa, la Pensiunea Trecătoarea Lupilor, pe un grup de Whatsapp. "Am zis să profit de cei 48 de ani pe care-i voi împlini în 6 ianuarie şi să vă adun pentru o seară / noapte altfel", a transmis Lupău, explicându-le membrilor (subalterni, inclusiv medici din spital şi din afară) că sunt rezervate şi camere pentru cei care vor să lungească bairamul.

O echipă a ziarului s-a deplasat la pensiunea cu pricina, prinzând petrecerea - cu DJ - în toi. Reporterii au sunat la 112, sesizând că se încalcă interdicţia organizării de petreceri private, iar patru autospeciale de Poliţie au descins la faţa locului, inventariind fiecare maşină şi legitimând toate persoanele.

Team-building

De fapt, cheful nu ar fi chef, a încercat să se "scoată" Lupău, ci un team-building, o socializare între colegi. În ciuda mesajelor elocvente, managerul a negat că evenimentul ar avea legătură cu ziua sa. "Nu sărbătorim nicio ziuă a mea, sărbătorim... Nu sărbătorim. Ne-am adunat să fim împreună să ne debarasăm de anul trecut, care a fost un an criminal şi dificil în zona Beiuşului în special, să ne unim forţele şi să ne cunoaştem noi între noi pentru că sunt medici nou-veniţi în spital". 

"În momentul intervenţiei poliţiştilor, în imobil se aflau 17 persoane, evenimentul fiind întrerupt de poliţişti, iar persoanele prezente legitimate şi verificate", anunţa a doua zi Poliţia Bihor. Lupău a fost amendat cu 3.000 lei pentru organizarea petrecerii, iar patronul pensiunii cu 5.000 lei pentru că a pus la dispoziţie spaţiul şi s-a implicat în organizare. Invitaţii au scăpat fără amenzi, fiind toţi vaccinaţi.

Demisia! 

Cazul a stârnit un scandal naţional, imaginile BIHOREANULUI cu managerul care ignoră interdicţiile şi descinderea oamenilor legii fiind difuzate de televiziuni. 

PSD Bihor a avut singura reacţie oficială în caz, cerând demisia managerului. Comportamentul său "nu poate fi nici tolerat şi nici uitat", "a pus în pericol activitatea unui întreg spital municipal, a angajaţilor şi a pacienţilor", arăta PSD.

De cealaltă parte, edilii liberali ai Beiuşului, care au fost şi ei la cheful clandestin, au minimalizat povestea, susţinând că managerul era în timpul liber, iar încălcarea legii ar fi fost "o scăpare", pentru care oricum a fost amendat, după cum a spus viceprimarul Dragoş Balog. 

Oricum, a precizat acesta, managerul a fost convocat pentru următoarea şedinţă a Consiliului Municipal, când îşi va prezenta raportul de activitate şi se va discuta şi cererea de demitere depusă de preşedintele PSD Beiuş, consiliera locală Stela Babău (foto), în numele grupului de aleşi ai partidului. Până atunci, PSD refuză să voteze orice hotărâre care priveşte spitalul. "Consider extrem de grav ceea ce s-a întâmplat. Şi mai gravă mi se pare lipsa de reacţie a executivului local, care pare să ignore total această sfidare a regulilor", a declarat Babău. 

De gardă... la chef 

Între timp, BIHOREANUL a aflat noi detalii scandaloase despre cheful organizat de managerul spitalului. Pe lângă edilii Beiuşului, care practic ar trebui să supravegheze activitatea lui Lupău, nu să-i fie părtaşi la încălcarea legii, la petrecere a participat şi şefa secţiei Obstetrică-Ginecologie, dr. Andreea Nicoleta Nechita-Romocea, care, conform listei afişate la avizierul secţiei, era programată ca medic de gardă în acea zi de 8 ianuarie. 

A fost de serviciu de la domiciliu doctoriţa sau trebuia să asigure permanenţa în spital? Nu e clar. Cert e că nu a fost înlocuită, pentru că dr. Daiana Botoşan, colega sa, era şi ea la party, iar cea de a treia doctoriţă cu contract de gardă, Stela Popov, se afla în concediu de odihnă. 

Pe vine...

Între timp, Claudiu Lupău a declanşat pe reţelele de socializare o operaţiune de limitare a pagubelor de imagine. Contactat din nou de ziar, managerul s-a lansat într-o tiradă isterică, pretinzându-se o victimă politică şi decretând ca minciuni atât dezvăluirile despre cheful său, cât şi comunicatul Poliţiei, susţinând că petrecerea cu DJ ar fi fost, de fapt, "o masă adaptată reglementărilor", iar poliţiştii i-ar fi spus că putea continua şi "nu s-a încheiat niciun proces verbal şi nu s-a dat nicio amendă tocmai pentru că acţiunea era în limitele legale". 

Pentru a-l lumina, la solicitarea BIHOREANULUI, reprezentanţii Poliţiei au comunicat, încă o dată, că evenimentul a fost oprit, deoarece a fost în afara legii, şi a fost încheiat un proces verbal, însă în lipsa contravenienţilor, care îl vor primi, acasă, în plic. Deci e "pe vine"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Un mincinos
E victima propriei prostii. Sa-si dea demisia.
Postat 17 Ianuarie 2022, 12:15 de bihooorel
Bravo Bihoreanul!
Felicitari Bihoreanul pt toata aceasta ancheta!
Postat 17 Ianuarie 2022, 11:26 de Szaby_Oradea
Bugetarii p*lii
1) Claudiu Lupău, ca orice s*bolan bugetar foloseste refugiul clasic al concediului medical! Nimic nou aici. Orice bugetar face asta cand e cu musca pe caciula pana se linistesc apele................. 2) Asta mi se pare efectiv scarbos: "Între timp, BIHOREANUL a aflat noi detalii scandaloase despre cheful organizat de managerul spitalului. Pe lângă edilii Beiuşului, care practic ar trebui să supravegheze activitatea lui Lupău, nu să-i fie părtaşi la încălcarea legii, la petrecere a participat şi şefa secţiei Obstetrică-Ginecologie, dr. Andreea Nicoleta Nechita-Romocea, care, conform listei afişate la avizierul secţiei, era programată ca medic de gardă în acea zi de 8 ianuarie. A fost de serviciu de la domiciliu doctoriţa sau trebuia să asigure permanenţa în spital? Nu e clar. Cert e că nu a fost înlocuită, pentru că dr. Daiana Botoşan, colega sa, era şi ea la party, iar cea de a treia doctoriţă cu contract de gardă, Stela Popov, se afla în concediu de odihnă."=============== Deci ati lasat pecientii la voia intamplarii pt ca voi erati la chef? F*t*va-n gura de lepre bugetare! Sistemul medical are acum salariile suficient de mari ca sa nu mai aveti scuze penibile si sa cereti spagi...
Postat 17 Ianuarie 2022, 11:25 de Szaby_Oradea
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON