Săracii, bogaţii şi duşmanii

Controversele din ultima vreme pe tema virusului, a pandemiei şi a vaccinului au scos în evidenţă diferenţe între oameni într-un mod mai de speriat decât vremea primelor alegeri libere de după 1989. Cei care au traversat acea perioadă ca adulţi îşi amintesc cu siguranţă cât de adânc intrase zâzania între prieteni, vecini şi rude pe tema politicii. Politica era un subiect nou şi savuros, o preocupare interzisă mulţi ani, şi reuşise să trezească în foarte mulţi oameni pasiuni nebănuite.

La fel şi în cazul de faţă. Pandemia e un subiect la fel de nou şi de generos, incitant şi înspăimântător deopotrivă, iar prin simplul fapt că afectează viaţa tuturor, legitimează pe oricine să-şi expună părerea pe tema ei. Diferenţa faţă de "pandemia politică" din anii 90 este că acum avem de-a face cu o problemă medicală, de sănătate publică, iar gestionarea şi înţelegerea ei necesită anumite cunoştinţe profesionale ceva mai adânci, nu la îndemâna oricui.

Celor care cred fără ezitări în cele mai absurde teorii ale conspiraţiei, în vreme ce nu au deloc încredere în medici şi cercetători, li se poate acorda un pic de înţelegere. Să nu uităm că oamenii se adaptează greu la schimbările bruşte, atunci când nu au timpul necesar pentru a-şi ajusta minţile la noua stare de fapt. La fel ca schimbarea bruscă de regim din 1989, viteza accelerată cu care această pandemie a venit peste noi i-a speriat pe oameni, iar multe dintre reacţiile lor par să fie de apărare.

"Necredincioşii" mai au încă un motiv care îi aruncă pe vecie în tabăra scepticilor - industria farmaceutică face sume colosale de bani de pe urma pandemiei, iar acest profit nu este văzut cu ochi buni. La mai bine de 30 de ani de când ne ducem traiul în comerţul liber, cei care fac bani din afaceri sunt suspecţii de serviciu. Mitul iliescian "sărac şi cinstit" a lăsat urme adânci în minţile multora, iar din această cauză, bogaţii se vor afla mereu în boxa acuzaţilor. Şi cine e mai bogat în zilele astea decât o companie farmaceutică?

Ar mai fi ceva: mitul duşmanilor. Dacă sistemul ne vrea răul (să ne cipeze, să ne asculte convorbirile, să ne fure datele pe care tot el ni le-a dat) înseamnă că e ceva de capul nostru, suntem persoane importante. Validarea propriei vieţi prin prisma duşmanilor funcţionează simplu: cu cât ai duşmani mai mari şi mai puternici (reali sau imaginari) şi cu cât vorbeşti mai mult despre ei, cu atât eşti mai valoros şi tu. Şi care duşman poate fi mai mare acum decât imperiul din umbră care controlează întreg pământul, cu populaţie cu tot?

Rezolvarea va veni şi în acest caz din partea timpului. Trecerea sa pe nesimţite ne va mai potoli pasiunile, ne va muta atenţia asupra altor lucruri, ne va aduce provocări noi, ne va da aceleaşi lecţii pe care ni le predă încă de la apariţia vieţii pe pământ. Iar noi, ca nişte şcolari tembeli, nu vom învăţa nimic nici de data asta.