URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 01 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
18 August 2021, 09:31

Recidivă la mănăstire: Noi lucrări neautorizate la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce astă-primăvară a fost împrejmuită pe latura nordică cu un gard kitschos şi fără autorizaţie de construcţie, la Mănăstirea Sfintei Cruci continuă şantierul. Zilele trecute, pe faţada dinspre strada Făcliei au fost montate schele, semn că muncitorii se pregătesc să repare stricăciunile apărute în pereţi şi să-i zugrăvească.

Numai că, aşa cum a ignorat rigorile urbanistice când a ridicat gardul, stareţa maica Mina nu se împotmoleşte nici de autorizarea lucrărilor la faţadă, dovadă că mănăstirea încă n-a primit autorizaţie din partea Instituţiei Arhitectului Şef.

Ce-i drept, la începutul lunii august a cerut un certificat de urbanism pentru a executa finisaje exterioare şi zugrăveli, dar actul nu înseamnă defel că şantierul poate începe, ci doar informează proprietarul despre documentele necesare.

Adevărul e că, la cât de blândă a fost Primăria cu călugăriţele în primăvară, când le-a amendat cu simbolica sumă de 3.000 lei pentru gardul construit ilegal, fără să le oprească şantierul, nu-i deloc de mirare că acestea n-au căpătat respect faţă de lege. Până la urmă, dacă oricum li se face voia, de ce s-ar sinchisi să umble după acte, ca muritorii de rând?
 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Asta e problema majora a orașului o schelă montată...
De ce nu scrieti si despre nedreptatile Primariei la exproprieri...favoritisme la autorizatii si firmele de casă...ar fi interesant...
Postat 19 August 2021, 16:28 de strada
pe langa amenda
tot ai nevoie de autorizatie de constructie... Alo! primaria!!! Se cauta un buldoexcavator!!! Macar am darama toata buda cre(s)tinozilor!
Postat 18 August 2021, 18:00 de sasi
Rentabil
In loc sa plateti autorizatia de constructie, mai bine platesti amenda pentru ca te costa mult mai putin. Talibanii din primarie au dubla masura, dar nu-i nimic nou sub soare.
Postat 18 August 2021, 17:27 de JAM11
primaria lu' peste! Pt. unii muma, pt. altii ciuma
Şapte construcţii ridicate ilegal au fost demolate cu excavatorul https://www.ebihoreanul.ro/stiri/sapte-constructii-ridicate-ilegal-in-strada-apateului-din-oradea-au-fost-demolate-cu-excavatorul-152012.html
Postat 18 August 2021, 16:11 de pinonel
cu buldozerul
toata buda de manastire sa fie daramata cu buldozerul...
Postat 18 August 2021, 12:53 de sasi
Penibil...
Acest articol este după modelul: hai să ne facem că scriem ceva, și așa nu știm nimic din ale jurnalismului... Rușine redacției pentru încă un articol mizerabil, înveninat și instigator la ură și dispreț...
Postat 18 August 2021, 09:52 de fincunoscator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON