"Cea mai performantă administraţie locală din România" a fost incapabilă să oprească construirea în strada Piatra Craiului a unui gard ilegal care obturează toată panorama oraşului văzută de pe deal.
Primăria a avut nevoie de o săptămână ca să amendeze Mănăstirea Sfintei Cruci pentru ridicarea împrejmuirii din dale de beton fără autorizaţie şi la o înălţime cu un metru peste limita maximă permisă în zonă, fapt pentru care stareţa Mina Bădilă, aşa cum a prevăzut Bihorel, a avut timp să ajungă cu construcţia la final.
Săptămâna trecută marele zid mănăstiresc, înalt de peste 2,5 metri, din care lipsea doar ultimul rând de dale, bloca triumfător vederea la oraş pentru că procesul verbal cu sancţiunea de 3.000 lei - din maximum de 10.000 lei posibil - a ajuns prea târziu.
Chiar dacă nu şi-a finalizat construcţia cu montarea ultimului rând de dale, riscând astfel o plângere penală, maica Mina şi-a văzut scopul atins. Gardul de neam prost a fost ridicat, priveliştea a fost acoperită, acum mai rămâne doar să introducă oribilitatea în legalitate. Cu cât entuziasm lucrează Primăria, n-ar fi exclus să şi reuşească...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.