URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Noiembrie 2022, 10:42

Primăria Oradea a început demolarea caselor preluate pentru amenajarea parcului din strada Rectorului. Urmează noi exproprieri! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a început demolarea caselor preluate pentru amenajarea parcului din strada Rectorului. Urmează noi exproprieri!

„O expropriere suplimentară"

După ce a expropriat imobilul din strada Matei Corvin 173 şi a cumpărat cele două locuințe învecinate de la numerele 175 şi 177, municipalitatea a trecut la eliberarea amplasamentului.

Pentru început constructorii au dezafectat acoperișurile, tâmplăria și anexele celor trei imobile, urmând ca acestea să fie puse la pământ în zilele următoare.

În paralel, în spatele acestor imobile, Primăria a demolat construcțiile deja expropriate din strada Rectorului și pregăteşte exproprierea a încă 274 de metri pătraţi de teren şi a unor hale industriale rămase încă în picioare.

„În şedinţa Consiliului Local din data de 24 noiembrie 2022 urmează să se dezbată completarea amplasamentului iniţial cu o expropriere suplimentară, constând în teren, în suprafaţă de 274 metri pătraţi, cu construcţii de tip industrial (aflate în paragină) în zona din spate a viitorului parc, dinspre strada Rectorului", a transmis miercuri municipalitatea printr-un comunicat de presă.

Potrivit informării, "demolarea construcţiilor va fi urmată de evacuarea resturilor rezultate din aceste lucrări şi de igienizarea zonei, urmând ca amplasamentul să fie predat Direcţiei Tehnice, respectiv constructorului în vederea începerii lucrărilor".

Astfel, amplasamentul alocat parcului pentru odihnă, activităţi de joacă şi sportive (n.r. teren de sport multifuncţional cu instalaţie nocturnă) va avea în total o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi.

Cumpărare cu de-a sila

După cum BIHOREANUL a mai scris, municipalitatea a obţinut terenul aferent parcului prin mai multe etape succesive.

În primă fază, a fost expropriat imobilul de la numărul 173 care reunea trei locuinţe, din care două proprietate privată, iar una aflată în proprietatea oraşului. Tot atunci s-a expropriat fostul punct de colectare a fierului vechi din strada Rectorului, în total rezultând o suprafaţă de teren de peste 2.400 metri pătraţi.

În cea de-a doua etapă, amplasamentul a fost extins cu încă 1.500 metri pătraţi prin achiziţionarea de către municipalitate a imobilelor de la numerele 175 şi 177 pentru suma de 315.000 euro.

Astfel, primul proprietar s-a lăsat convins să îşi vândă casa după ce a descoperit că prin demolarea imobilului alipit va rămâne fără peretele comun, iar vecinul său a renunţat la imobilul pe care îl ţinea gol după ce nu a reuşit să îşi facă aici sediu de firmă pentru că avea prea puţin front stradal.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON