Mai mulţi primari, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România - între care edilul Clujului, Emil Boc, şi cel al Oradiei, Florin Birta - s-au întâlnit, marţi, la Bucureşti cu ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, acesta din urmă dându-le asigurări edililor că le vor fi asigurate fondurile pentru dotarea centrelor de vaccinare anti-Covid.
Proiect-problemă
Subiectul a ajuns în atenţia publică după ce Asociaţia Municipiilor din România, prezidată de Emil Boc, a contestat public un proiect de OUG iniţiată de Ministerul Sănătăţii, care punea în cârca bugetelor locale cheltuielile cu "organizarea, dotarea şi operaţionalizarea" centrelor de vaccinare, respectiv cele cu "plata personalului medico-sanitar şi auxiliar" care va lucra la alte centre decât cele din spitale.
Primarii au arătat că nu vor avea fondurile necesare pentru aceste operaţiuni. De altfel, arată sursele BIHOREANULUI, şi în Bihor mai mulţi edili, în special cei din mediul rural, s-au plâns autorităţilor că nu vor putea asigura prin forţe proprii dotarea şi funcţionarea centrelor pentru administrarea vaccinului anti-Covid.
Întrebat de situaţie, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu (USR PLUS), a spus că actul administativ respectiv fusese trimis spre consultare Asociaţiei Municipiilor, iar Emil Boc a ales să iasă în public şi să se plângă. El a mai susţinut că la mijloc ar fi un atac politic al unor liberali împotriva sa.
Ar fi fost... "cu ochii-n soare"
Înainte să intre la întâlnirea de la minister, încadrat de alţi edili, între care cel al Oradiei, primarul Emil Boc a spus că, prin proiectul de ordonanţă menţionat, municipiile ar fi fost lăsate "cu ochii-n soare".
"Cele rele să se spele, cum este această ordonanţă de urgenţă cu privire la vaccinare unde am fost lăsaţi, cum se spune în popor, scuzaţi-mi expresia, cu ochii în soare, adică cu obligaţii, dar fără bani. Noi nu cerşim bani, să ne înţelegem. Noi spunem că vrem să ne implicăm, că vrem să fie de succes acest proiect de vaccinare naţională", a declarat Emil Boc.
Primarul a spus că tot ceea ce ţine de actul medical, de dotare şi personal, ar trebui să fie suportat, conform strategiei de vaccinare, de bugetul naţional. Este vorba de plata persoanelor din centre şi de acreditarea acestora din punct de vedere medical. "Plata care ţine de plata personalului medical este fundamental obligatoriu să fie sigurată de către Ministerul Sănătăţii", a spus Boc, care a adăugat că primăriile vor avansa banii pentru organziarea centrelor, "dar vrem să ştim clar când şi de unde ni se rambursează aceşti bani".
Nimic personal...
După întâlnire, la noi declaraţii, Emil Boc a susţinut că a primit asigurări din partea ministrului Alexandru Nazare că UAT-urile vor fi sprijinite financiar pentru implementarea campaniei de vaccinare. "Nu este în competenţa Ministerului Finanţelor această temă (…), dar ministrul Finanţelor a spus foarte clar că legea statului român va fi respectată. (…) Toate cheltuielile legate de dotarea centrelor de vaccinare şi de plata personalului se suportă de la bugetul central. Ministrul Finanţelor ne-a asigurat că această prevedere legală va fi respectată", a spus primarul municipiului Cluj-Napoca.
Edilul liberal a repetat de câteva ori că nu înţelege cum ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, nu a respectat prevederile legale în vigoare, insistând totuşi, că nu are nimic personal cu acesta, notează G4Media.ro.
"Cerem ca pe viitor orice ministru din Guvernul României care îşi pune semnătura pe un document pe care îl înaintează Guvernului să ţină cont de legile în vigoare ale statului român. Acest lucru nu a fost realizat de ministrul Sănătăţii. În al doilea rând, cerem Guvernului României şi tuturor miniştrilor ca niciodată niciun fel de alocare de atribuţii suplimentare pentru administraţia locală să nu se mai facă fără alocarea de resurse financiare în vederea implementării acestei sarcini, după consultarea administraţiei publice locale. Aceste elemente nu au fost înţelese de Ministerul Sănătăţii", a adăugat Boc.
Potrivit acestuia, ordonanţa de urgenţă, care va prevedea clar plata de la bugetul de stat, va fi adoptată de Guvern în această săptămână.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.