URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
29 August 2019, 13:35

Fără Ed Sheeran: cântărețul se retrage temporar

Fără Ed Sheeran: cântărețul se retrage temporar (sursa foto: eonline.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cântăreţul britanic Ed Sheeran a anunţat recent că îşi va întrerupe activitatea muzicală timp de un an şi jumătate pentru a petrece mai mult timp cu soţia sa.

Potrivit Digi24.ro care citează tabloidul Daily Star, artistul şi-a încheiat turneul "Divide", în cadrul căruia a susţinut peste 280 de concerte şi care a durat mai bine de doi ani.

"După cum ştiţi am fost în turneu cu 'Divide' timp de doi ani, iar azi este ultima zi. Este un sentiment dulce acrişor. Este ultima mea reprezentaţie pentru următoarele probabil 18 luni", le-a spus artistul fanilor la ultimul spectacol.

Ed Sheeran s-a însurat în secret cu iubita sa din copilărie, Cherry, în luna decembrie a anului trecut. El a dezvăluit recent pentru publicaţia The Sun că plănuieşte să îşi întemeieze o familie şi că este dispus să sacrifice totul pentru a avea copii.

Agenţia Mediafax mai precizează că anunţul vine cu două săptămâni înainte ca Sheeran să se prezinte în faţa instanţei, fiind acuzat că a folosit piesa lui Marvin Gay din 1973, "Let’s Get It On", pentru propria sa melodie din 2014, "Thinking Out Loud".

Compania Structured Asset Sales, care deţine o parte din drepturile pentru muzica lui Gaye (şi pentru compoziiţii de James Brown şi David Bowie), l-a dat în judecată pe Sheeran şi îi cere daune în valoare de 100 de milioane de dolari.

Muzicianul nu mai poate să primească nici banii cuveniţi pentru piesa "Shape of You", după ce a fost acuzat de muzicianul Sam Chokri că i-a folosit compoziţia. Chokri susţine că refrenul este copiat după piesa sa "Oh Why", din 2015, un cântec pe care l-a trimis echipei lui Sheeran încercând să-şi asigure o colaborare cu vedeta.

Înalta Curte din Anglia a programat o audiere în acest caz în 2020.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
muzician?
Nu stiam ca se ocupa si de muzica.
Postat 29 August 2019, 15:03 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON