URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Mai 2023, 18:50

Curtea Supremă a decis: exproprierile pentru centura Sânmartin sunt legale, iar utilajele pot intra în teren. Reclamanții vor plăti și executarea silită

Curtea Supremă a decis: exproprierile pentru centura Sânmartin sunt legale, iar utilajele pot intra în teren. Reclamanții vor plăti și executarea silită sursa foto: Consiliul Județean Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, printr-o decizie definitivă, recursul unor firme și localnici din Sânmartin care au cerut suspendarea a două Hotărâri de Guvern ce permit construirea șoselei de centură pe terenuri expropriate de la reclamanți, ceea ce înseamnă că lucrările pot continua.

Mai mult, Judecătoria Oradea a decis că reclamanții, care după expropriere au împiedicat accesul utilajelor pe șantier, sunt buni și de plată, urmând să achite CNAIR cheltuieli pentru executarea lor silită.

„Nefondat”

„Respinge recursul formulat de reclamanții (...) ca nefondat. Definitivă. Pronunțat azi, 11.05.2023”, a arătat vineri site-ul Înaltei Curți, unde firme și localnici din Sânmartin au declarat recurs după ce, la finele anului trecut, un complet al Curții de Apel Oradea le-a respins cererile de suspendare a HG 258/23 februarie 2022 și HG 809/23 iunie 2022, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și respectiv a declanșării procedurilor de expropriere în vederea construirii centurii Sânmartin.

Practic, menținând decizia Curții de Apel Oradea, despre care BIHOREANUL a informat la vremea respectivă, instanța supremă a dat liber continuării lucrărilor începute în octombrie anul trecut pentru construirea noii șosele de 5,7 kilometri (plus încă 2,3 km de bretele) ce va lega centura Oradea din dreptul străzii Iancu de Hunedoara, din DN 1, de DN 76, ocolind localitățile Sânmartin, Băile 1 Mai și Băile Felix.

Vor plăti executarea silită

Tot vineri, Judecătoria Oradea a soluționat și un proces intentat de două firme care dețin terenuri în Sânmartin, Pro Quadriga și Profit Andu Trans, împotriva CNAIR, care după exproprierea terenurilor s-a lovit de opoziția acestora, în sensul că reprezentanții lor nu au permis antreprenorului să-și aducă utilajele pe șantier pe porțiunile de teren care le fuseseră expropriate.

Din acest motiv, CNAIR a obținut o hotărâre de executare silită a celor două firme, pe care acestea au contestat-o cerând atât suspendarea și anularea ei, cât și reducerea cheltuielilor pentru executarea silită, dar instanța le-a admis doar ultima solicitare, respingându-le pe celelalte, cele mai importante.

„Admite în parte contestația formulată de SC Pro Quadriga SRL și SC Andu Trans SRL în contradictoriu cu CNAIR. Anulează în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită. Respinge contestația la executarea silită, respinge cererile de suspendare a executării silite ca rămase fără obiect”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

Fără blocaj

La mijlocul acestei săptămâni, președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan, vorbind despre stadiul lucrărilor la 12 proiecte ale administrației județene, arăta că la unele sunt probleme din cauza proceselor intentate de proprietarii de terenuri expropriați, referindu-se în mod special la cele de pe centura Sânmartin.

Dacă Curtea va respinge aceste cereri vom putea continua lucrările fără probleme, dacă nu, va trebui să le blocăm”, spunea Bolojan, adăugând că proiectul centurii Sânmartin are „întârzieri datorită acestor procese și datorită faptului că nu am putut intra pe anumite tronsoane”.

Lucrările noului drum, care va avea și piste pentru bicicliști, sunt executate de asocierea firmelor Erbașu Transilvania, Vahostav SK și Pro Cons SA, finanțarea de 148,940 milioane lei fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Lucrarea, ajunsă la un stadiu de execuție de circa 20%, are termen de finalizare luna noiembrie a acestui an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Un an in plus nu conteaza la 50+
[ https://www.ebihoreanul.ro/stiri/la-anul-pe-vremea-asta-se-va-circula-pe-noul-drum-oradea-sanmartin-ilie-bolojan-si-seful-cnair-pe-santier-la-inceperea-lucrarilor-174379.html ] 18 Octombrie 2022 La anul, pe vremea asta, se va circula pe noul drum Oradea - Sânmartin. Ilie Bolojan și șeful CNAIR, pe șantier la începerea lucrărilor ... 12 Mai 2023 "Lucrarea, ajunsă la un stadiu de execuție de circa 20%, are termen de finalizare luna noiembrie a anului viitor." Pesimistul e un optimist mai bine informat...
Postat 12 Mai 2023, 19:16 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON