Cine ne conduce în caz de război?

Să vorbim direct pe fapte. A trebuit să treacă două zile de război, pentru ca premierul Ciucă să vină la graniţa cu Ucraina pentru a vedea care este situaţia. Autorităţile române nu luaseră nicio măsură, iar nefericitul premier a fost primit cu şuturi de reprezentanţii societăţi civile pentru lipsa de reacţie.

Nu este întâmplător că, deşi autorităţile dormitează, societatea civilă se mobilizează atât de rapid. Asta, pentru că într-o ţară în care singurele spitale noi sunt construite din donaţii private, în care politicienii s-au decuplat total de la nevoile populaţiei, românii şi-au dat seama că, dacă vor să supravieţuiască, trebuie să se descurce pe cont propriu.

Sigur că viteza de reacţie a Statului este dată de metabolismul preşedintelui Iohannis, care e tare deranjat de acest război, pentru că i-a dat peste cap planurile, acum când sezonul de schi e pe sfârşite. Cât tupeu trebuie să ai să anunţi joi că abia marţi vei face un Consiliu Suprem de Apărare a Ţării, când Europa e în flăcări? Dar omul nu e dispus să-şi sacrifice propriul confort...

Mulţi şoferi din Oradea au plecat în vămile din nord să-i aducă pe refugiaţi la noi, pentru ca aceştia să poată apoi pleca în Occident. Aceştia s-au plâns că au primit reproşuri că strică piaţa, de la rechinii care cereau 150 de euro de ucrainean transportat.

Măcar atât ar fi trebuit să facă autorităţile: să-i alunge pe mizerabilii care vor să facă bani pe nenorocirile altora. Dar ce să ceri de la nişte băieţi cu caschetă, care până acum n-au fost învăţaţi decât să stea cu mâna întinsă?

Cine va lupta pentru România în caz de război? În niciun caz politicienii, care se vor ascunde în spatele frontului pentru a conduce - chipurile - armia română. Şi nici militarii galonaţi cu decoraţii şi doctorate, care, chiar dacă abia au trecut de 45 de ani, sunt deja la pensie. Că doar nu o să trimitem la război nişte amărâţi de pensionari!