URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 07 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). Î
20 Martie 2010, 16:09

"Şomeri" de lux în Senat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Cu regret vă spun că în această săptămână Senatul nu a lucrat nimic", a afirmat Ioan Mang vineri, într-o conferinţă de presă. "Majoritatea formată din PDL, UDMR şi aşa zişii independenţi - pe care eu prefer să îi numesc trădători, având în vedere că şi-au trădat electoratul care i-a votat ca membri ai unui partid - au încercat să ne păcălească", a declarat senatorul.

Liderul PSD Bihor s-a referit la încercarea de a introduce un nou membru, din partea grupului independenţilor, în Comisia de Regulament a Senatului, mişcare prin care s-ar putea realiza debarcarea lui Geoană din funcţia de preşedinte al forului legislativ.

"Potrivit Constituţiei şi regulamentului de funcţionare a Senatului, componenţa comisiilor se stabileşte la început de mandat, conform rezultatelor politice ale partidelor. Dacă noi, PSD, am forma, pe parcurs, şase grupuri cu denumiri distincte, asta nu înseamnă că am putea introduce şase noi membri în comisii", a punctat Mang, afirmând că există riscul ca aceste dispute politicianiste să blocheze în continuare activitatea Senatului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
replica la @Stefan
BAh ratatule @Stefan esti un pupincurist un lingator de fund de kakath al senatorului PSD Ioan Mang:)).@Stefan de ce nu ai raspuns imediat la replica si ai asteptat 2 zile ca sa intre articolul in arhiva ?BAH@Stefan stiu cine esti! esti cel care i-a urmat senatorului PSD Ioan Mang in consiliul Judetean ,un ratat pupincurist lingau si lingusitor mancator de kakath del senatorului PSD-e Ioan Mang asta esti @Stefan.:)))))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 26 Martie 2010, 22:28 de Romanul Simplu
Maneaua "Romanul simplu" vs "Scopul scuza mijloacele!"
I. Nu va mai faceti de ras! II. Apropo, despre nedreptate, deziluzii si "maturitate" politica: 1. Ce pozitie ati avut, in 2004, fata de modul in care a fost "debarcat" dl. Mang, de la nominalizarea de candidat PSD, pentru functia de Primar al Municipiului Oradea, de catre "monstruoasa coalitie interpartinica" de atunci? 2. Prin inlaturarea singurului contracandidat roman, cu sanse reale de victorie, in fata lui Filip, oare nu si electoratul PSD a pierdut? III. Multe "succesuri" & "ciolane (portocalii s.a.)" pe viitor! Sa fiti tot asa de: a) "pupatori de maini si de picioare"; b) intelectuali ("pur sange"); c) "traseisti politici"; ca si mine! Punct.
Postat 23 Martie 2010, 15:46 de stefan
replica la @Stefan
@Stefan scopul scuza mijloacele ,si atunci cind nedreptatea si deziluziile se dezlantuiesc ,atunci pentru todeauna nu mai exista iertare si intelegere , exista doar distrugere si haos `` asa se procedeaza :)).@Stefan sa-ti fie rusine ca scrii,ceea ce scrii la adresa unui roman simplu ,esti doar un simplu postac la indemina conduceri PSD-e Bihor si a conduceri PSD-e Bihor .@Romanul Simplu este membru simplu de partid PSD-e din 1990 din FSN simplu membru ,dar tu @Stefan de cita vreme esti membru de partid PSD-e?Romanul Simplu intodeauna nu a laudat ,doar a criticat modul de abordare social democrata a senatorului PSD-e Ioan Mang cu simplu membru de partid PSD-e,nu a stiut ca sa socializeze cu el,nu a stiut ca sa-l apropie de dinsul prin vorbe si gesturi .@Stefan ,,Cu simpatie `` inainte de a modifica statutul PSD-e senatorul Ioan Mang si a ne exclude din partid pe talibanii rebeli fanatici din PSD-e Bihor,acestia distrug partidul filiala locala a PSD-e care trece cu totul la partidul unde trec talibanii rebeli fanatici din PSD-e Bihor.@Stefan ,,Cu simpatie `` generatiei tale tinere si nestiutoare,,succese si ciolanuri multe ``cu EBA.:)) Aceasta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 21 Martie 2010, 20:10 de Romanul Simplu
Maneaua "Romanul simplu"
I. Un social-democrat, care se respecta, nu procedeaza astfel! 1. Daca sunteti membru PSD Bihor: Pe cand, in "interventiile" dvoastre, model "1946" si "laude" (de genul celor aduse domnului senator), la adresa guvernarii "portocalii"? 2. Originalului Stefan Gheorghiu, i-ar fi rusine sa vada ce epigoni/clone are! II. Multe ..."succesuri" & "ciolane", in U.N.P.R., P.D.-L. s.a. Cu simpatie!
Postat 21 Martie 2010, 17:23 de stefan
replica la @Stefan
@Stefan sunt de multa vreme in PSD-e si am multe campanii electorale facute ,iar afirmatiile mele sunt ale talibanilor nemultumitzi de conducerea PSD-e Bihor si a senatorului PSD-e Ioan Mang ,acesta este singurul mod de a ne exprima nemultumirile in public adica ,,spalarea rufelor murdare in vazul tuturor``spre deliciul si bucuria dusmanilor:)).@Stefan ideea ta nu este rea de a sesiza presedintelui PSD Victor Ponta nemultumirile si illegalitatile din filiala PSD-e Bihor ,dar talibanii rebeli fanatici din PSD-e Bihor vor schimba aceste lucruri prin lupta si scandaluri in mass media ,au fost promovati in PSD-e Bihor traseisti politici si lichele de la alte partide ,iar membri vechi militanti PSD-e au fost marginalizati si da-ti deoparte,nedreptatea a fost mare in PSD-e Bihor ,timpul dreptatii a sosit ,daca o sa ne scoateti din partid o sa mergem la independenti pe care senatorul PSD-e Ioan Mang i-a numit ,,tradatori``, dar sunt luptatori pentru dreptate de care le este frica celor din PSD-e si PNL-e .@Stefan ...Gheorghiu ai rationat prost apropierea de PDL-e:))@Stefan am sprijinit pe Geoana in campania electorala prezidentiala.Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 21 Martie 2010, 16:33 de Romanul Simplu
Maneaua: "Manie proletara, talibani si ceva ..."Stefan Gheorghiu"! Varianta portocalie"(?)
In atentia, celor din spatele lui ..."Romanul simplu" I. Daca sunteti, cu adevarat (?) membru (membri) PSD, de ce va improscati cu "noroi", propriul senator PSD de Bihor? De ce nu sesizati, ceea ce va deranjeaza, noului presesinte al PSD, dl. Victor Ponta? II. Tinand seama ca "sezonul" racolarilor, este in plina desfasurare (PD-L s.a.), de ce nu va duceti, unde: "ciolanul" este mare; (probabil) veti fi ascultat si (evident) ...promovat! III. Dumneavoastra, ati facut o facultate, asa cum a facut-o dl. Mang? Pe cine deranjeaza un intelectual "pur sange"? Pe vreo "eminenta cenusie", cu diploma de academician "Stefan Gheorghiu"? IV. Din categoria "Adevaratii prostanaci": Cei (si din PSD) care s-au facut ca il sprijina pe dl. Geoana, in alegerile prezidentiale! PS: Romanii simpli, au cu totul si cu totul, alte probleme. Inclusiv si in Bihor!
Postat 21 Martie 2010, 11:26 de stefan
Replica la articolul senatorului PSD-e Ioan Mang
Senat in lux dee ..,,someri``:))Senatorule PSD-e Ioan Mang bine ca recunosteti,,senatul nu a lucrat nimc``:))).,,debarcarea lui Geoana din functia de presedinte al forului legislativ``senatorulePSD-e Ioan Mang stim ca tineti partea lui Mircea Geoana datorita multor favoruri facute ,(presedentia interimara si altele)chiar si noi talibanii rebeli fanatici din PSD-e Bihor tinem partea lui pentru ca ,,Cit de prost(anac)-ui tot al nost u-i al PSD-e :)) ,desi dupa debitatiile lui violet si ale,, Mihaelei dragostea lui`` ne-a facut de rusine partidul PSD-e si pe simpli membri de partid PSD-e .Aceasta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 21 Martie 2010, 06:53 de Romanul Simplu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0751 RON
  • 1 EUR = 4.8359 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON