Singurătatea binelui

Dacă suntem înclinaţi să fim necruţători în faţa relelor şi rău-făcătorilor, uneori se cuvine să salutăm la scenă deschisă orice faptă bună, cu atât mai mult cu cât, din nefericire, pe la noi aşa ceva se întâmplă atât de rar. O asemenea faptă s-a întâmplat, preţ de câteva săptămâni, în formă continuată, sub patronajul Fundaţiei Pro Valoare, la Lotus Center: colectarea de fonduri în sprijinul mamelor care îşi cresc singure copiii, acţiunea fiind încheiată joia trecută cu o licitaţie de obiecte de valoare.

Ştiu deja că iniţiatorii, organizatorii şi protagoniştii au fost puşi la zid de unii, ba pentru că şi-ar fi făcut în acest fel publicitate, ba fiindcă unii au donat obiecte din cale-afară de scumpe. Mai ştiu şi că despre faptele bune e greu să vorbeşti. În noroiul atotcuprinzător, poţi fi suspectat de partipriuri sau chiar de însuşirea cine ştie căror foloase. Dar nu numai rezultatele surprinzătoare ale filantropilor care au adunat peste un miliard şi jumătate de lei merită un "Jos pălăria!", ci şi felul în care a decurs campania: curat, decent. N-a fost o milogeală cu basca-n mână, ci o invitaţie la implicare civică şi, de ce nu, creştină...

Poate nu m-aş fi încumetat să-mi ridic pălăria public în faţa celor care poartă meritele acţiunii dacă, absolut întâmplător, a doua zi după licitaţia de care pomeneam nu l-aş fi întâlnit pe proprietarul Lotus Center, Alexander Mudura. Şi bogat, şi ungur pe deasupra, rău-voitorii ar avea destule de cârcotit împotriva omului. Pe mine, însă, m-a impresionat un amănunt: deşi în ajun tocmai scosese 200 de milioane de lei din buzunar şi în mod sigur vor fi destule mame care îl vor pomeni pentru asta, omul era totuşi nemulţumit.

Regretul nu din meschinărie îi venea, ci de la o dezamăgire faţă de lumea în care chiar el se învârte, cea a aşa-numiţilor "oameni cu bani": la serata caritabilă invitase 158 de persoane, însă doar o treime i-au dat curs. Asta deşi între celelalte două treimi, majoritatea au conturi ce-au depăşit de mult sume de ordinul celor care ar putea fi cheltuite într-o viaţă.

Unii, sunt absolut sigur, au lipsit din zgârcenie. Alţii, bănuiesc, n-au participat având scuza că erau "plecaţi din localitate". Dar cel mai mult mă tem că grosul l-au alcătuit aceia care, deşi nu neapărat au arici la buzunare, pur şi simplu sunt indiferenţi la orice formă de implicare socială.

Fireşte, nimeni nu poate fi obligat să facă un bine. Însă, la câţi milionari în euro are acest oraş şi la câte pretenţii au aceştia că sunt şi "de vază", parcă frumos este să-i vedem că-şi merită statura de "stâlpi ai comunităţii". Mai ştii, poate de-acum înainte, că tot au apărut reclamele de Crăciun...