URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Aprilie 2016, 11:01

Luceafărul a zdrobit AFC Odorheiu Secuiesc şi rămâne lider cu patru puncte avans în Seria a V-a a Ligii a III-a

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Etapa cu numărul 21 din Liga a III-a la fotbal, a adus sâmbătă o victorie categorică pentru echipa bihoreană Luceafărul Oradea, care a realizat scorul rundei în Seria a V-a, impunându-se clar, pe teren propriu, cu 5-0.

După schimbarea petrecută pe banca tehnică, joi, când Marius Popa a fost promovat antrenor principal interimar, în locul lui Dan Dobai, liderul clasamentului, Luceafărul Oradea s-a descătuşat în această rundă şi a reuşit o victorie categorică 5-0, cei drept, la Sânmartin, în compania celei mai slab cotate echipe din serie, după retragerea sălăjenilor de la Luceafărul  Bălan.

Vrând să dovedească faptul că sunt atenţi la pretenţia patronului, care dacă nu iese ceva bine apelează la schimbări, jucătorii de la Luceafărul au luat foarte în serios partida cu AFC Odorheiu Secuiesc, au dominat din primul minut, controlând cu autoritate jocul, iar în minutul 22 au reuşit să deschidă scorul, prin C. Roşu. Acelaşi atacant a recidivat în minutul 40 şi astfel în pauză s-a intrat cu scorul de 2-0 pentru bihoreni.

Repriza a doua a fost dominată şi mai clar de gazde, care au mai înscris de trei ori. Mai întâi prin Feher, care în minutul 55 a urcat scorul la 3-0, apoi prin Arnăutu, în minutul 59, iar scorul final, de 5-0, l-a stabilit C. Roşu, cel care a realizat astfel hattrick-ul în minutul 88.

"A fost un meci la discreţia noastră, controlat de noi de la început şi până la sfârşit, cu o posesie foarte bună. A fost o descătuşare pentru jucători, după două jocuri cu goluri mai puţine. Felicit echipa pentru joc şi victorie, fapt care ne menţine la patru puncte avans în fruntea clasamentului, dar asta nu trebuie să facă să ne culcăm pe-o ureche, pentru că urmează trei jocuri foarte dificile pentru noi, cu Recea în deplasare, cu Jucu acasă şi la Dej. Trebuie să rămânem concentraţi şi să le tratăm pe toate cu maximă seriozitate", a declarat, după joc, pentru BIHOREANUL, Marius Popa, cel care a debutat astfel cu dreptul în calitatea de antrenor principal.

În pofida acestui fapt, Popa a precizat că el nu este interesat de activitatea de antrenor principal, "eu doar ajut, dacă se apelează la mine, dar eu voi rămâne antrenor cu portarii", a mai precizat antrenorul principal interimar însă la Luceafărul.

De la început în partida de sâmbătă, de la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin, Marius Popa i-a trimis în teren la jocul cu AFC Odorheiu Secuiesc pe: Goia – Balea, Nogo, Hlinca, Radu Alexandru – Feher, Balla, Ţegle – Arnăutu, C. Roşu şi I. Ban. Pe parcurs au mai intrat: Mădălin Popa, Mihuţa, Chiş Toie şi Floruţ.

Întrucât echipa de pe locul II, Avântul Reghin a stat, dar a câştigat la "masa verde", jocul care trebuia să-l dispute în deplasare cu retrasa Luceafărul Bălan, în clasament, formaţia Luceafărul Oradea păstrează patru puncte avans faţă de principala sa urmăritoare, având prima şansă la câştigarea seriei şi implicit la promovare.

În runda viitoare, vineri, 29 aprilie, Luceafărul Oradea va evolua în judeţul Maramureş, pe terenul celor de la AFC Comuna Recea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON