URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Aprilie 2016, 16:10

Surpriză la Luceafărul Oradea: Antrenorul Dan Dobai a fost demis!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Surpriză pe banca tehnică a echipei Luceafărul Oradea. Deşi formaţia bihoreană de fotbal ocupă, cu şase etape înainte de finalul returului, prima poziţie a clasamentului Seriei a 5-a în Liga a III-a la fotbal, conducerea clubului l-a demis, joi, pe antrenorul Dan Dobai.

Acesta a fost chemat de patronul clubului, Ioan Blidaru, la o discuţie joi dimineaţă care s-a încheiat cu încheierea colaborării pe cale amiabilă între cele două părţi. Contactat de BIHOREANUL, antrenorul Dan Dobai a refuzat să comenteze decizia, rezumându-se la a spune că nu e prima dată când i se întâmplă asta în carieră.

Deşi conducerea clubului se fereşte să dea explicaţii în privinţa acestei destituiri, surse apropiate formaţiei susţin că patronul clubului Luceafărul ar fi nemulţumit de jocul echipei din ultimele etape, în special din confruntările cu FC Zalău de pe teren propriu şi Avântul Reghin din deplasare, prima încheiată cu victorie, iar a doua cu o remiză.

Situaţia e cu atât mai ciudată cu cât, la finele lunii februarie, Dan Dobai şi-a anunţat demisia, însă a fost "întors" din drum tocmai de patroni.

Odată cu plecarea lui Dobai, Luceafărul s-a despărţit şi de colaboratorii acestuia din staff-ul tehnic, Eugen Ilisoi şi Sergiu Bodea. În schimb, a rămas în club antrenorul cu portarii, Marius Popa, cel care a fost desemnat de altfel ca antrenor interimar pentru această perioadă.

Dan Dobai a preluat echipa Luceafărul Oradea în noiembrie 2015, când aceasta se situa pe poziţia a 4-a a clasamentului, el înlocuindu-l atunci pe Zsolt Muzsnay, care fusese destituit tot în urma unor nemulţumiri ale conducerii legate de jocul şi rezultatele echipei.

În clasament, Luceafărul are 4 puncte avans faţă de principala contracandidată la promovare, Avântul Reghin, şi are mari şanse de a obţine promovarea în Liga II în această vară.

Până la finalul campionatului mai sunt şase etape. Luceafărul va mai avea de disputat, însă, doar cinci jocuri pentru că într-o rundă va sta. Programul în cele cinci etape este unul accesibil pentru formaţia bihoreană de fotbal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON