URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 02 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
26 Ianuarie 2022, 15:28

Un altfel de clasament al școlilor din Bihor: care sunt liceele unde elevii au progresat cel mai mult, din clasa a IX-a până la Bacalaureat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o primă conferinţă de presă susţinută în acest an, inspectorul şcolar general al judeţului Bihor, Horea Abrudan (foto), a prezentat o analiză care până acum n-a mai fost realizată: clasamentul liceelor din Bihor, în funcţie de progresul elevilor.

Ministerul Educaţiei publică, vară de vară, clasamentul şcolilor în funcţie de rezultatele de la Evaluarea Naţională sau de la Bacalaureat şi an de an cam aceleaşi şcoli ies în evidenţă.

"Nu cred că învăţământul bihorean este o competiţie unde cineva trebuie să iasă pe locul unu, doi sau trei. (...) Nu cred că putem spune despre un profesor de matematică care duce un elev de la 4 la 5 că este mai slab decât cel care îl duce de la 8 la 9", a precizat Abrudan, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Şeful IŞJ Bihor a analizat rezultatele unei generaţii, prin prisma mediilor de la Evaluarea Naţională din 2017, care i-au ajutat să intre la licee, şi a celor obţinute apoi la Bacalaureat, în 2021.

Astfel, a putut vedea care sunt şcolile unde elevii au progresat, adică la final de clasa a XII-a au avut mai bune rezultate decât la început de clasa a IX-a.

Şcoala cu cei mai mulţi elevi cu rezultate mai bune este Liceul de Arte Oradea, unde 65% dintre elevi au luat la Bacalaureat anul trecut note mai mari decât au avut la admiterea în liceu.

Clasamentul continuă cu Liceul Teoretic German Friedrich Schiller (60% dintre elevi cu medii mai mari), Colegiul Național Iosif Vulcan (57%), Liceul Teoretic Lucian Blaga (57%), Colegiul Naţional Mihai Eminescu (56%) ori Colegiul Economic Partenie Cosma (52%).

La şcolile care conduc, vară de vară, topul judeţean al rezultatelor de la Bac, Liceul Teologic Betel şi Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, procentele sunt ceva mai mici (48%, respectiv 24%), inclusiv datorită faptului că aici au intrat elevi cu medii mari, care s-au menţinut.

În analiza inspectorului şcolar au mai intrat Colegiul Naţional Onisifor Ghibu (cu 51% dintre elevi în progres), Liceul Teoretic Aurel Lazăr (50%), Liceul Teologic Baptist Emanuel (44%), Liceul Teoretic Ady Endre (41%), Liceul Don Orione (24%). 

Trebuie precizat că această statistică a ținut cont doar de liceele unde cel puțin 90% dintre absolvenți participă la Bacalaureat.

Abrudan a precizat că analiza pe care a făcut-o nu se doreşte a fi una incontestabilă, mai cu seamă că dificultatea subiectelor la examenele naţionale poate fi diferită de la un an la altul, dar este un indicator în plus în radiografia justă a învăţământului bihorean.

UPDATE: Colegiul „Iosif Vulcan”, în top 3

Dintr-o eroare, știrea inițială a omis o școală din clasamentul progresului, fiind vorba de Colegiul Național „Iosif Vulcan”, care ocupă a treia poziție în județ, cu 57% dintre elevi cu medii mai mari la Bacalaureat, decât au avut la intrarea în liceu. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Vlad
Initiativa domnului Abrudan este laudabila, insa as dori sa ii sugerez o schimbare de metodologie pentru a rezolva problema diversitatii distributiilor notelor de intrare in diverse licee: sa creeze o ordine globala a elevilor in functie de media de intrare la liceu si o alta ordine globala a elevilor in functie de media de absolvire. Sa calculeze apoi pe liceu media pozitiei in fiecare ordine. Sa faca pentru fiecare liceu diferenta dintre mediile pozitiilor initiale si cele finale. Sa ordoneze apoi liceele in functie de diferenta de medie pozitionala.
Postat 27 Ianuarie 2022, 02:59 de vd
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON