URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 11 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
Maeştrii barei ne zic, scriitoriceşte, că-i mai bine să scape 99 de nevinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. N-au însă a se teme: în România zilelor noastre mai degrabă va fi osândit un singur vinovat din 99. Evident, cel care nu-şi permite să achite onorarii grase avocaţilor şi şpăgi consistente judecătorilor...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
26 Octombrie 2018, 11:20

Cancerul de col uterin şi infecţia cu HPV

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Infecţia cu HPV (Papilloma-virusurile umane) este cea mai comună boală virală cu transmitere sexuală, atingând proporţii epidemice (apar 500.000 de cazuri noi annual, existând circa 300.000 de decese) şi fiind recunoscută ca o importantă problemă de sănătate publică, fiind un factor decisiv în patogeneza cancerului de col uterin. Din cele peste 100 de tipuri de HPV descrise până acum, peste 35 au tropism pentru mucoasa anogenitală.

Există tipuri cu risc scăzut (care provoacă condiloame acuminate) şi tipuri cu risc crescut, oncogenice, întâlnite în cancerul de col uterin, dar şi cel de vulvă sau vagin. Unele din virusurile specifice pentru mucoasa genitală pot infecta şi alte mucoase (tractul respirator, cavitatea bucală sau conjunctivele).

În prezent termenul de "infecţie" a fost extins, incluzând şi leziunile precanceroase sau chiar leziunile canceroase ale colului uterin, cancerul de col uterin fiind considerat ca o boală cu transmitere sexuală.

Studiile epidemiologice şi de biologie moleculară arată că infecţia cu tipurile de HPV cu risc crescut reprezintă cauza cancerului de col uterin (studiile epidemiologice şi virusologice au confirmat că cel puţin 95% din toate cancerele scuamoase ale colului conţin ADN-HPV). Transformarea malignă presupune şi existenţa unor cofactori: fumatul, contraceptivele orale, razele ultraviolete, sarcina, alte boli cu transmitere sexuală (Chlamydia, gonococul), infecţia cu HIV/SIDA şi un comportament sexual atipic (parteneri multipli, contact sexual înainte de 16 ani).

ATENŢIE! De cele mai multe ori infecţia cu HPV este asimptomatică, având o durată medie de 8 luni şi nu lasă niciun fel de sechele. Papiloamele din zona genitală sunt asemănătoare florilor de conopidă, cu dimesiuni variind de la 1-2 mm la zeci de centimetri. La femei pot apărea pe vulvă, clitoris, vagin, anus sau coapse. La bărbaţi se pot întâlni pe vârful penisului, scrot, anus şi coapse. Sunt foarte contagioase şi se transmit prin contact sexual. Rareori (mai ales când au dimensiuni mici) pot dispărea spontan, dar de cele mai multe ori necesită intervenţia medicului, fiind tratate de ginecolog sau dermatolog (unguente care se aplică local, antivirale sistemice, electrocauterizare sau chiar intervenţie chirurgicală). Chiar şi după ce au fost complet vindecate, papiloamele pot reapărea în zona iniţială sau în altă parte.

REŢINEŢI! Pe plan mondial, cancerul de col uterin reprezinta a 2-a cauză de mortalitate prin cancer la femei. Deşi frecvenţa şi mortalitatea sunt ridicate, cancerul de col poate fi prevenit şi vindecat cel mai eficient dintre toate cancerele. Programele de screening pentru cancerul cervical urmăresc descoperirea leziunilor premaligne şi se bazează în continuare pe examenul citologic (testul Papanicolau). Din cauza legăturii puternice dintre infecţia cu anumite subtipuri de HPV şi apariţia cancerului cervical, s-a introdus testarea HPV.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON