URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 21 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
30 Decembrie 2017, 18:50

Radu Mazăre a plecat în Madagascar şi cere azil politic

Radu Mazăre a plecat în Madagascar şi cere azil politic sursa foto: Business Magazin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflat sub control judiciar, dar fără interdicţia de a părăsi ţara, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a plecat din România şi nu mai vrea să se întoarcă. El este în Madagascar, unde cere azil politic.

Descoperirea a fost făcută sâmbătă de poliţişti, când Mazăre trebuia să se prezinte la secţie. "Astăzi, 30 decembrie a.c., in jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Biroului Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța s-au sesizat cu privire la faptul că, un bărbat aflat în control judiciar, in baza unei decizii a Înaltei Curți de Casație si Justiție , nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezență", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Bărbatul cu pricina, au deconspirat jurnaliştii din Constanţa, este Radu Mazăre. "După verificările efectuate, cel în cauză a informat ofițerul de caz că se afla pe teritoriul statului Madagascar unde face demersuri pentru a obține azil politic", se mai arată în comunicatul IPJ Constanţa. Poliţiştii au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fostul primar şi-a explicat refugierea în Madagascar într-o scrisoare lăsată avocaţilor săi, în care Mazăre susţine că este ţinta statului paralel şi ştie că nu va beneficia în ţară de o justiţie independentă. "Atunci când în România va exista o justiţie reală, mă voi întoarce", a scris Mazăre.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
NEVER SAY NEVER
@CHRIS: Nu deviez. Daca mi se pun întrebări, răspund! Nu sunt de acord cu sifonarea banului public. Deocamdată Mazăre nu este condamnat! Nu sunt de acord cu opulența afișată de acesta și nici cu extravagantele lui! Dar nu sunt de acord nici cu faptul că nu sunt întrebați: Base, Videanu, Hoara, Blaga...de unde, bre? Exista și personaje care deocamdata s-au camuflat mai bine! Dar....
Postat 31 Decembrie 2017, 14:50 de TDS
@tedese
iar aberezi. e rosu ca tine. lauda-l ca ai pe cine cum a furat din banul public. hai sa vad daca te tine. ca de fiecare data tot deviezi de la subiect. intorci discutia in alte zari mai "prietenoase" tie.
Postat 31 Decembrie 2017, 13:34 de CHRIS
MIAMI
@Sandu1201: Aș opta pentru Miami dar mă tem că vila lui Vecerdea ( hă hă hă....Vecerdea! ) e prea plină! Poate sufrageria în care fu Luluta e mai liberă acum!
Postat 31 Decembrie 2017, 13:11 de TDS
Tds
Unde te retragi , brazilia sau madagascar. Ca la londra e POPoviciu lui base.
Postat 31 Decembrie 2017, 10:31 de Sandu1201
HNY
@Sandu1201: Bine! Pa! Ne revedem în 2018!
Postat 31 Decembrie 2017, 09:45 de TDS
Tds
Tu ai doar MINCIUNI precise și promise de la partid cand bați din palme .
Postat 31 Decembrie 2017, 08:58 de Sandu1201
VIENNA CALLING ST. MARTIN
@Sandu1201: Ți-aș spune niște chestii dar nu am cum să le probez! Eu nu sunt organ judiciar! Eu am doar informatii! Precise! Timpul nu e pierdut! La un moment dat probabil/sper vor ieși la iveală...
Postat 31 Decembrie 2017, 07:26 de TDS
Tds
Îi tot arunci pe gât lui Bolojan. Cred ca Bolojan după 10 ani de mandat nu se arată cu un BENTLEY GT convertible one, sau cu masini clasice . Banii constantenilor se vad in aviația lui Mazăre, ai oradenilor in pasaje, drumuri , poduri si etc. BRAVO Bolojan fa pod pe clujului , centura podgoria, paleu , episcopia via borsului. Si unește taranii de la osorhei si sanmartin cu oradea . Ca de LINGAI ma ocup EU.
Postat 31 Decembrie 2017, 02:16 de Sandu1201
Tds
Asa ai sa faci si tu după ce furi avuțiea statului made in pesedescu? Dar oricum cred ca a zis la vrajeala ca cere azil politic . Din salariul de primar isi cumpara cel mult un E classe second hand.
Postat 30 Decembrie 2017, 23:57 de Sandu1201
HAPPY NEW YEAR
Statul de drept portocaliu i-a dat control judiciar! Prost să fii să nu pleci! PS: Marta o fi plecat sau e chiar mort? Nutzi n-a plecat dar are o imensă durere în...!
Postat 30 Decembrie 2017, 22:25 de TDS
doctrina
uite cum ni se duc valorile. aplecat si ghita. e bine ce se intampla? ii intrebretoric pe lingaii pesdeilor. raspunsul il stiu deja. vai de noi ce conducatori avem.
Postat 30 Decembrie 2017, 21:25 de CHRIS
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)
  • Cruce luminoasă de 14 metri, înălţată la Vintere cu ocazia Centenarului (FOTO)
  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)
  • Gunoaie de oameni: Firma de salubritate a Primăriei Aleşd a aruncat 200 tone de deşeuri în mijlocul naturii (FOTO/VIDEO)
  • 'Huligani' la Cetate: Rockerii de la Hooligans au închis Zilele Culturii Maghiare (FOTO/VIDEO)
  • Oradea City Running Day: Alergători de toate vârstele au fugit pe străzile oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Cântăreţul de la pod: În fiecare seară, trubadurul Lucian Chelu cântă pentru orădeni lângă Podul Intelectualilor (FOTO/VIDEO)
  • Zilele Culturii Maghiare: Jocuri pentru copii, spectacole şi târg cu de toate, la Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Ziua curăţeniei: Peste 18.000 de voluntari bihoreni au curăţat gunoaiele aruncate prin judeţ (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON