URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 Septembrie 2019, 14:16

Polo: Trei jucători de la CSM Oradea, convocați la lotul național de seniori

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de polo CSM Oradea dă trei jucători la echipa naţională pentru meciurile din campania de calificare la Campionatul European.

Cei trei sportivi de la CSM Oradea incluşi în lotul de 18 sunt Vlad Georgescu, Silvian Colodrovschi şi Vlad Dragomirescu. De menţionat însă că lotul primei reprezentative îi mai cuprinde şi pe Marius Ţic şi Istvan Szabo, sportivi orădeni, dar care acum evoluează pentru alte echipe.

Echipa naţională de polo seniori a României va participa la turneul de calificare din Malta, turneu care este programat în perioada 9-13 octombrie.

Reunirea lotului a avut loc joi, la bazinul Floreasca din Capitală, de unde lotul s-a deplasat la Târgovişte, pentru pregătirile dinaintea turneului de calificare.

Iată lotul naţionalei României pentru turneul de calificare din Malta: Andrei Prioteasa, Tudor Fulea, Alexandru Ghiban, Mihnea Gheorghe, Victor Antipa, Nicolae Oanţă, Şerban Abrudan, David Bota, Robert Sganta, Cosmin Radu, Tiberiu Negrean, Robert Gergelyfi şi Levente Vancsik.

De menţionat că turneul final al Campionatului European de polo se va desfăşura în perioada 12 - 26 ianuarie, anul viitor, în Ungaria, la Budapesta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3082 RON
  • 1 EUR = 4.7537 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON