URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
04 Iunie 2019, 20:58

Bravo, CSM! Oradea, campioană națională la baschet pentru al doilea an consecutiv! (FOTO / VIDEO)

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea şi-au apărat, marţi seară, titlul de campioni naţionali, cucerindu-l şi în sezonul 2018-2019, în urma meciului desfăşurat, la Arena Antonio Alexe din Oradea, cu BC CSU Sibiu.

Partida, cea de-a patra din finala Ligii Naţionale, a fost câştigată de orădeni cu scorul de 75-66 (15-15, 15-12, 27-23, 18-16).

Joc disputat

Aşa cum era de aşteptat, jocul a fost foarte disputat, însă, spre deosebire de duminică seară, când sibienii s-au aflat la timonă, de această dată bihorenii au fost cei care au condus ostilităţile, chiar dacă la limită în marea majoritate a timpului, dar "roş-albaştrii" nu au mai fost conduşi din debutul sfertului II. La jumătatea disputei, orădenii aveau trei puncte avans, 30-27, pentru ca în ultima pauză ei să conducă cu şapte puncte, scor 57-50.

Deşi au rămas fără trei jucători importanţi pe final, Pasalic, Markovic şi Valeika, eliminaţi cu drept de înlocuire, elevii antrenorului Cristian Achim au gestionat bine ultima secvenţă, când s-au distanţat şi la 10 puncte. În cele din urmă partida s-a încheiat cu scorul de 75-66, iar fiesta s-a declanşat în Arena Antonio Alexe.

"Trăiesc o bucurie extraordinară, suntem campioni naţionali a treia oară în ultimii 4 ani. Este ceva de nedescris, este o performanţă de nedescris ceea ce simţim, la care sincer nimeni nu s-ar fi gândit pe la începuturi. Vreau să le mulţumesc jucătorilor mei, pentru că sunt într-adevăr adevăraţi campioni şi au demonstrat lucrul acesta. Este ceva greu de imaginat să repeţi o performanţă, să fii campion de două ori la rând şi de trei ori în ultimii 4 ani, e ceva incredibil", a declarat, la conferinţa de presă după joc, antrenorul orădean Cristian Achim.

Principalii marcatori de la CSM CSU în jocul de marţi seară au fost Sean Barnette, cu 18 puncte, cel care, de altfel, a şi fost declarat MVP-ul partidei, Watson, cu 15 puncte, Zekovic, cu 13 puncte şi Valeika, autor a 11 puncte.

De la sibieni, cel mai eficace a fost Pratt, cu 15 puncte, urmat de Tamulis, cu 12 puncte marcate.

Orădenii s-au impus, astfel, cu scorul general de 3-1 în finala cu sibienii, desfăşurată după sistemul cel mai bun din cinci partide. Este al doilea titlu consecutiv şi al treilea din istoria echipei orădene.

Petrecere pentru orădeni

Bucuria a fost imensă pentru fanii adunaţi la Arena Antonio Alexe. Publicul a început să scandeze: "Campionii" cu mai puţin de un minut înainte de finalul de joc. După meci, suporterii au scandat şi numele antrenorului Cristian Achim.

După ce căpitanul Muhamad Pasalic a primit trofeul din partea şefului Federaţiei Române de Baschet, au fost lansate confetti în culoarea echipei, roşu, şi au fost aprinse artificii de interior. Sala a izbucnit încă o dată în urale pentru favoriţi.

După o fotografie de grup, jucătorul sârb Nikola Markovic, cocoţat pe umerii colegului său, Dragan Zekovic, a tăiat plasa unuia dintre coşurile din Arena Antonio Alexe, aşa cum fac de regulă campionii, pentru a o păstra ca amintire.

Pe lângă bucuria câştigării unui nou trofeu, fanii orădeni au mai primit, marţi seară, imediat după victorie, o veste bună: MC-ul Victor Mihalcea i-a anunţat că antrenorul Cristian Achim va continua la Oradea şi în sezonul următor.

Partida a fost urmărită cu sufletul la gură şi de aproximativ 70 de persoane, pe ecranul gigant din Piaţa Unirii din Oradea. Când s-a anunţat rezultatul, aceştia au aplaudat şi au strigat "Hai, CSM!" şi "Bravo".

De altfel, tot în Piaţa Unirii vor ajunge şi sportivii echipei orădene, pentru a sărbători victoria. 

De precizat că gruparea antrenată de Cristian Achim s-a impus în primele două partide de la Sibiu, cu 89-87 şi 64-62, după care sibienii au învins în meciul al treilea de la Oradea, cu 71-64.

UPDATE: "We are the champions"

În jurul orei 22, în piaţa centrală a Oradiei se aflau circa 200 de fani care aşteptau sosirea campionilor.

La ora 22.30, jucătorii nu ajunseseră încă, însă antrenorul Cristian Achim a urcat pe scenă pentru a le mulţumi fanilor şi a spus că performanţa din această seară a fost pentru el "fantastică".

Numărul suporterilor a crescut la aproximativ 400. 

Preşedintele CSM, Şerban Sere, a urcat şi el pe scenă pentru a le mulţumi fanilor, spunând că "aţi purtat echipa, vă aparţine acest titlu".

La ora 22.45, Campionii au urcat pe scenă din Piaţa Unirii în ovaţiile suporterilor. Din boxe s-a auzit piesa "We are the champions", iar jucătorii au salutat mulţimea. Pasalic a adus cu el şi trofeul.

Bobe Nicolescu le-a spus fanilor că acesta nu va fi ultimul titlu pe care orădenii îl obţin.

Dragan Zekovic, unul dintre cei mai buni jucători ai meciului şi ai echipei, le-a spus celor prezenţi că, în urmă cu 4 luni, i-a promis fiicei sale ca va duce acasă medalia de aur.

Sean Barnette le-a mulţumit orădenilor şi le-a zis că sunt "cei mai buni fani din România". Barnette a fost MVP-ul partidei de marţi.

În timp de jucătorii le vorbesc pe rând fanilor, antrenorul Cristian Achim îi filmează pe aceştia şi surprinde atmosfera din Piaţa Unirii.

Fanii i-au cântat "La mulţi ani" lui Bogdan Ţîbîrnă, care îşi va sărbători vineri ziua de naştere.

Nikola Markovic şi TJ Carter au mărturisit că este primul trofeu cucerit în carieră. Când a venit rândul lui Markovic să vorbească, fanii i-au scandat numele şi i-au cerut să rămână la Oradea şi sezonul următor.

De altfel şi Şerban Sere l-a ofertat public cu un contract spunându-i că dacă mai vrea un trofeu, ar face bine să nu plece.

În speech-ul său, căpitanul Muhamad Pasalic le-a mulţumit, cu lacrimi în ochi, colegilor şi suporterilor pentru că l-au susţinut şi când n-a jucat prea bine. Orădenii i-au strigat: "Muha, nu pleca! Oradea e casa ta!"

Puţin după ora 23.15, jucătorii au ridicat încă o dată trofeul în faţa publicului, care apoi a asistat la un foc de artificii, pregătit de municipalitate în cinstea campionilor şi a victoriei de marţi seară.

În jurul orei 23.30, ceremonia s-a încheiat, iar publicul a început să părăsească centrul Oradiei. 

Citiți și articolul ”Antrenorul echipei de baschet BC CSU Sibiu a refuzat să primească medalia de argint la Oradea (VIDEO)”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON