URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă suntem prea prost îmbrăcați pentru Qatar Airways? Dacă sacoșele de rafie nu cadrează cu standardul lui Turkish Airlines? Dacă poziția prea apropiată de Debrețin nu e pe placul lui Wizz Air? Dacă Ryanair e un low cost la fel de scump ca orice companie de linie, dar mult mai imprevizibil? Dacă, dacă, dacă... Atunci mai bine zburăm de la Oradea cu frații noștri moldoveni de la HiSky!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
De nu puține ori, pe meleagurile noastre veștile „de bine” se lasă cu surprinzătoare reacții adverse. Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare și comite imprudența să-i remarce frumusețea, apar imediat frustrați și nefericiți gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba și cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat și prin cartiere, să le vadă mizeria...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2019, 00:15

Antrenorul echipei de baschet BC CSU Sibiu a refuzat să primească medalia de argint la Oradea (VIDEO)

Antrenorul echipei de baschet BC CSU Sibiu a refuzat să primească medalia de argint la Oradea (VIDEO) captură Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dan Fleşeriu, antrenorul echipei de baschet BC CSU Sibiu, învinsă, marţi seară, la Oradea, în meciul al patrulea al finalei Ligii Naţionale, a refuzat, la finalul partidei, să primească medalia de argint.

Informaţia a fost publicată de site-ul de specialitate totalbaschet.ro, cu trimitere la o filmare postată, la finalul partidei, pe pagina de Facebook a echipei.

În imagini se poate vedea, la minutul 10.29, cum tehnicianul, care ţine un copil în braţe, dă mâna cu şeful Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, care a împărţit medaliile de argint jucătorilor săi, însă refuză să preia medalia care-i revenea.

Cu toate că nu şi-a explicat, deocamdată, gestul, în faţa jurnaliştilor orădeni, totalbaschet.ro notează că la baza acestuia a stat cel mai probabil nemulţumirea antrenorului faţă de maniera de arbitraj din finala campionatului.

Sursa citată arată că, la finalul meciului 2, de la Sibiu, când orădenii s-au impus cu 64-62, Fleşeriu a depus un memoriu la Federaţie. De asemenea, sibienii s-au considerat dezavantajaţi de arbitraj şi în meciul 3, pe care l-au câştigat, la Oradea, cu 71-64.

BC CSU Sibiu a fost învinsă, marţi seară, la Oradea, cu scorul de 75-66, orădenii cucerind, astfel, cel de-al doilea titlu consecutiv de campioni naţionali.

Orădenii s-au impus cu scorul general de 3-1 în finala cu CSU Sibiu, desfăşurată după sistemul cel mai bun din cinci partide.

UPDATE:

Miercuri, Dan Fleşeriu a spus că informaţia că nu a acceptat medalia a fost "eronată". Într-o declaraţie postată pe site-ul CSU Sibiu, Fleşeriu a arătat: "Medalia este la mine, am primit-o şi am meritat-o, doar că nu o voi purta niciodată pentru că amintirile mele despre acest sezon sunt şi vor fi pentru totdeauna amintiri mult mai valoroase, jucătorii mei fiind cei mai buni, staff-ul meu şi toţi cei din management fiind cei mai buni, iar, suporterii, evident, de aur.

Citiţi şi articolul "Bravo, CSM! Oradea, campioană naţională la baschet pentru al doilea an consecutiv! (FOTO / VIDEO)"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6664 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON