URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
15 Iulie 2010, 15:56

La doar 19 ani, rugbistul Alexandru Grădinaru a murit la Oradea (FOTO / VIDEO)

Anunţul a fost făcut joi, pe site-ul dedicat rugbistului, alexandrugradinaru.com. "În această dimineaţă, Alexandru Grădinaru, numai un copil, a cedat în lupta pentru viaţă şi a plecat dintre noi într-o lume, unde poate nu va mai fi împiedicat de diferite sisteme să-şi atingă ţelurile", se arată în anunţ.

Decesul a fost confirmat de medicul Ovidiu Cacuci, de la Spitalul Pelican, unde tânărul era internat de câteva zile, pentru îngrijiri, care a spus că sportivul a murit joi la ora 6. "S-a făcut tot ce se putea face, dar rezervele biologice sunt limitate", a declarat Cacuci.

Alexandru Grădinaru era de loc din Braşov, însă juca la echipa UAV Arad, oraş în care era student. Sportivul a fost campion naţional la juniori, cu echipa Metrorex, acum doi ani, şi era un rugbyst de perspectivă. 

Tânărul s-a accidentat grav la 31 martie, în meciul cu CSM Ştiinţa Baia Mare, suferind o leziune medulară la nivelul vertebrelor C4-C5. "Probabil Alex nu a fost bine încălzit, iar impactul cu adversarul a fost mult prea puternic. El nu avea probleme cu spatele şi era foarte rezistent. Era prea crud la doar 19 ca să fie introdus în meciurile din Liga Naţională", a spus Vasile Soporan, antrenorul care l-a descoperit.

După accident, băiatul a fost internat la un spital din Timişoara, unde, în perioada şederii, a contactat un virus, motiv pentru care nicio clinică din afara României nu a vrut să-l primească.

În ultimele patru luni el a fost internat în mai multe spitale din ţară, iar pentru vindecarea lui, familia, sportivi de la mai multe cluburi, dar şi oameni simpli au donat sume de bani, în speranţa că băiatul va apuca să fie transportat în străinătate, pentru o intervenţie chirurgicală costisitoare.

La doar 19 ani, Alexandru a murit în noaptea de miercuri spre joi, la clinica Pelican, din Oradea, în braţele mamei sale, după ce în ultimele săptămâni suferise mai multe stopuri cardio-respiratorii. Starea lui se înrăutăţise, iar aflând asta, membrii echipei din care făcea parte Alexandru şi pe care o iubea enorm au venit miercuri seară la Oradea, ca să-i fie alături.

Alexandru va fi înmormântat în Braşov, oraşul său natal, împreună cu o minge de rugby. Părinţii îi acuză acum de malpraxis pe medicii din Timişoara, unde sportivul a fost dus imediat după accident, că au aşteptat 22 de ore până să ia decizia unei operaţii. Îndureraţi, oamenii sunt decişi să găsească vinovatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
stire batrana
vai de mama voastra trista!!! stirea e fumata. a aparut pe adevarul de seara imediat dupa ora 8,00. iar ati "furat-o". a cata oara?
Postat 15 Iulie 2010, 16:12 de cititor
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Urmaşii Marii Uniri îşi cinstesc înaintaşii: În Chioag a fost dezvelită o placă în memoria săteanului care s-a dus, în 1918, la Alba Iulia (FOTO)
  • Cartea 'România, te iubesc' a fost lansată la Oradea. Jurnalistul Alex Dima: „Aici este dovada că se poate!” (FOTO/VIDEO)
  • Drumul nou dintre Oradea şi Sântandrei, deschis circulaţiei. Cei doi primari au anunţat noi investiţii în traficul dintre cele două localităţi (FOTO/VIDEO)
  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON