URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Octombrie 2018, 15:00

Piaţa 100 e aproape gata. Comercianţii n-au mese şi copertine, iar Liviu Andrica spune că acolo s-ar putea ține concerte (FOTO/VIDEO)

Noua piaţă pentru maşini second hand, antichităţi şi obiecte second-hand a oraşului de pe strada Ogorului (vizavi de Cartierul Europa) este aproape finalizată. Ea va fi deschisă începând din 3 noiembrie.

Cu excepţia a 32 de chioşcuri pentru alimentaţie publică şi câteva toalete, piaţa care a costat circa 2 milioane euro nu are mese şi copertine pentru viitorii comercianţi.

Cu cortul în dubă

Directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, a susţinut miercuri o conferinţă de presă în teren pentru a arăta că lucrările sunt aproape finalizate.

Suprafaţa amenajată a Pieţei 100, denumită aşa în cinstea Centenarului, este de 8,3 hectare, mai mare cu peste trei hectare decât actuala locaţie a pieţei de vechituri. Din această suprafaţă, 2.100 mp revin construcţiilor, adică o clădire administrativă, 32 de chioşcuri de alimentaţie publică, fiecare de 54 mp, patru toalete publice şi două spaţii pentru depozitat deşeuri.

În sectorul dedicat vânzării de antichităţi, haine şi alte obiecte, în schimb, nu au fost prevăzute niciun fel de construcţii sau amenajări, zona fiind complet goală, cele 1.830 de locuri de vânzare fiind trasate pur şi simplu pe suprafaţa asfaltată.

Întrebat de BIHOREANUL din ce motive nu li se asigură comercianţilor măcar copertine pentru a fi protejaţi de intemperii, directorul ADP Oradea a spus că pe viitor se are în vedere amenajarea unui acoperiş, însă nu şi asigurarea de mobilier necesar pentru expunerea mărfii.

"Toţi cei care îşi desfăşoara activitatea în bazar, nu numai în România, ci şi în alte ţări, ca în Germania, vin cu corturi şi mese pliante", a spus Andrica (foto), adăugând că multor comercianţi le convine să-şi expună marfa pe propriul mobilier pe care-l au tot timpul pregătit, în dube, căci participă şi la alte pieţe din ţară.

Totodată, şeful ADP Oradea a spus că investiţia într-un acoperiş pe toată suprafaţa ar fi una mare, de circa un milion de euro.

Concerte la Piaţă?

Pe de altă parte, în conferinţa de presă, Liviu Andrica a spus că Piaţa 100 va putea găzdui şi alte evenimente, în special în timpul săptămânii. După cum se ştie, piaţa va fi deschisă doar în zilele de sâmbătă şi duminică. Doar piaţa de maşini, cu 1350 de locuri, va fi deschisă pe tot parcursul săptămânii.

"Analizând desfăşurarea evenimentelor în Cetate am constatat un aflux mare de doritori care doresc să asculte muzică. Ne gândim că şi în această locaţie unde nu există activitate de luni până vineri am putea organiza spectacole", a spus şeful ADP.

De asemenea, pe platoul pieței ar putea să se țină expoziții de utilaje sau concursuri auto, crede Andrica.

Tocmai din acest motiv, comercianţilor nu li se va permite amenajarea de structuri fixe, ci doar instalarea de mese pliante şi corturi demontabile. "La finalul zilei piaţa va trebui să rămână goală, curată, comercianţii având o oră la dispoziţie după terminarea programului pentru a aduna mesele şi a face curăţenie", a precizat Andrica.

El a subliniat că în actuala Piaţă Obor unde există instalat şi un cort de mari dimensiuni şi există câteva mese rămâne mereu mizerie în urma vânzătorilor, lucru pe care vrea să-l evite în noua Piaţă 100.

Autobuze pentru clienţi

Piaţa de pe strada Ogorului este prevăzută cu două intrări din centură, 614 locuri de parcare pentru autoturisme şi 14 locuri pentru microbuze.

Pentru a facilita accesul orădenilor la noua Piaţă 100, ADP Oradea va închiria autobuze de la OTL care să circule în fiecare sâmbătă şi duminică din parcarea de lângă actuala Piaţă Ocska şi noua Piaţă 100.

Potrivit reprezentanţilor ADP, frecvenţa mijloacelor de transport va fi pentru început din 20 în 20 de minute, între orele 8 şi 14, urmând să fie ajustată în funcţie de cererea clienţilor şi comercianţilor.

Pentru zona auto, Piaţa va fi deschisă de luni până sâmbătă între orele 8 şi 18, respectiv duminică între orele 6 şi 18. Zona bazar va fi deschisă între orele 6 şi 17. Casieria va fi deschisă zilnic, după următorul program: luni - vineri, între orele 9.00 – 18.00, iar sâmbătă - duminică, între orele 06.00 – 17.00.

Lucrările au costat 8.550.000 lei plus TVA din bugetul local. Suplimentar, au fost efectuate și alte lucrări- la spațiile comerciale (montat ferestre, uși termopan, turnat pardoseli), o platformă pentru deșeuri, pereți antifoc, drum și porți de acces - în valoare de 759.000 lei din bugetul ADP Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Prostie
Frecventa de 20 de minute ?Incredibil....ce aglomeratii vor fi .Iar cei care nu au rabdare sa stea 20 de min dupa autobus ?Sigur vor fi victime printre cei care au sa sara centura.Apoi sa vad eu ce vor zice geniile din primarie si ADP.O pasarela pietonala era obligatorie acolo.
Postat 11 Octombrie 2018, 09:34 de 1988
!!!
Adică la 2 milioane de "ieuro" nu mai intrau "neste" mese? Nea Andrica, minți că șeful tău....
Postat 10 Octombrie 2018, 18:25 de soricel
Era de așteptat să se evite crăparea zidurilor cetății, după modelul dalelor ...
... pregătindu-se organizarea Revelionului în noua piață, cu mici și bere, decibeli și transport individual pentru tot amatorul liberal care vrea petrecere între ani !?!
Postat 10 Octombrie 2018, 17:47 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON