Noua piaţă pentru maşini second hand, antichităţi şi obiecte second-hand a oraşului de pe strada Ogorului (vizavi de Cartierul Europa) este aproape finalizată. Ea va fi deschisă începând din 3 noiembrie.
Cu excepţia a 32 de chioşcuri pentru alimentaţie publică şi câteva toalete, piaţa care a costat circa 2 milioane euro nu are mese şi copertine pentru viitorii comercianţi.
Cu cortul în dubă
Directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, a susţinut miercuri o conferinţă de presă în teren pentru a arăta că lucrările sunt aproape finalizate.
Suprafaţa amenajată a Pieţei 100, denumită aşa în cinstea Centenarului, este de 8,3 hectare, mai mare cu peste trei hectare decât actuala locaţie a pieţei de vechituri. Din această suprafaţă, 2.100 mp revin construcţiilor, adică o clădire administrativă, 32 de chioşcuri de alimentaţie publică, fiecare de 54 mp, patru toalete publice şi două spaţii pentru depozitat deşeuri.
În sectorul dedicat vânzării de antichităţi, haine şi alte obiecte, în schimb, nu au fost prevăzute niciun fel de construcţii sau amenajări, zona fiind complet goală, cele 1.830 de locuri de vânzare fiind trasate pur şi simplu pe suprafaţa asfaltată.
Întrebat de BIHOREANUL din ce motive nu li se asigură comercianţilor măcar copertine pentru a fi protejaţi de intemperii, directorul ADP Oradea a spus că pe viitor se are în vedere amenajarea unui acoperiş, însă nu şi asigurarea de mobilier necesar pentru expunerea mărfii.
"Toţi cei care îşi desfăşoara activitatea în bazar, nu numai în România, ci şi în alte ţări, ca în Germania, vin cu corturi şi mese pliante", a spus Andrica (foto), adăugând că multor comercianţi le convine să-şi expună marfa pe propriul mobilier pe care-l au tot timpul pregătit, în dube, căci participă şi la alte pieţe din ţară.
Totodată, şeful ADP Oradea a spus că investiţia într-un acoperiş pe toată suprafaţa ar fi una mare, de circa un milion de euro.
Concerte la Piaţă?
Pe de altă parte, în conferinţa de presă, Liviu Andrica a spus că Piaţa 100 va putea găzdui şi alte evenimente, în special în timpul săptămânii. După cum se ştie, piaţa va fi deschisă doar în zilele de sâmbătă şi duminică. Doar piaţa de maşini, cu 1350 de locuri, va fi deschisă pe tot parcursul săptămânii.
"Analizând desfăşurarea evenimentelor în Cetate am constatat un aflux mare de doritori care doresc să asculte muzică. Ne gândim că şi în această locaţie unde nu există activitate de luni până vineri am putea organiza spectacole", a spus şeful ADP.
De asemenea, pe platoul pieței ar putea să se țină expoziții de utilaje sau concursuri auto, crede Andrica.
Tocmai din acest motiv, comercianţilor nu li se va permite amenajarea de structuri fixe, ci doar instalarea de mese pliante şi corturi demontabile. "La finalul zilei piaţa va trebui să rămână goală, curată, comercianţii având o oră la dispoziţie după terminarea programului pentru a aduna mesele şi a face curăţenie", a precizat Andrica.
El a subliniat că în actuala Piaţă Obor unde există instalat şi un cort de mari dimensiuni şi există câteva mese rămâne mereu mizerie în urma vânzătorilor, lucru pe care vrea să-l evite în noua Piaţă 100.
Autobuze pentru clienţi
Piaţa de pe strada Ogorului este prevăzută cu două intrări din centură, 614 locuri de parcare pentru autoturisme şi 14 locuri pentru microbuze.
Pentru a facilita accesul orădenilor la noua Piaţă 100, ADP Oradea va închiria autobuze de la OTL care să circule în fiecare sâmbătă şi duminică din parcarea de lângă actuala Piaţă Ocska şi noua Piaţă 100.
Potrivit reprezentanţilor ADP, frecvenţa mijloacelor de transport va fi pentru început din 20 în 20 de minute, între orele 8 şi 14, urmând să fie ajustată în funcţie de cererea clienţilor şi comercianţilor.
Pentru zona auto, Piaţa va fi deschisă de luni până sâmbătă între orele 8 şi 18, respectiv duminică între orele 6 şi 18. Zona bazar va fi deschisă între orele 6 şi 17. Casieria va fi deschisă zilnic, după următorul program: luni - vineri, între orele 9.00 – 18.00, iar sâmbătă - duminică, între orele 06.00 – 17.00.
Lucrările au costat 8.550.000 lei plus TVA din bugetul local. Suplimentar, au fost efectuate și alte lucrări- la spațiile comerciale (montat ferestre, uși termopan, turnat pardoseli), o platformă pentru deșeuri, pereți antifoc, drum și porți de acces - în valoare de 759.000 lei din bugetul ADP Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.