URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Ianuarie 2011, 15:58

Grecu şi-a sărbătorit ziua de naştere cu scandal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În jur de 200 de persoane au participat, vineri după-amiază, la petrecerea organizată de Mihai Gabor, zis Grecu, cu ocazia zilei sale de naştere, la căminul cultural din Sântandrei,comună în care este şi consilier local. Cheful a început pe la 4 după-amiaza, pentru rude, iar pentru prieteni, de la 6, urmărit fiind îndeaproape de mai multe echipaje de jandarmi şi poliţişti, care vegheau să nu iasă cu scandal.

manolache claudiu.jpgCum era de aşteptat, de la petrecere nu au lipsit interlopi cunoscuţi ai oraşului, cum e şi Claudiu "Moldoveanu" Manolache (foto), finul lui Gabor, dar şi personaje ale lumii interlope din Cluj, Baia Mare, Arad sau chiar din Budapesta, cum e şi Sorin Rădeanu, un controversat personaj cu "flotant" în capitala ungară.

Printre petrecăreţi s-au numărat, potrivit surselor BIHOREANULUI, şi un poliţist, dar şi asociatul lui Grecu de la firma de pază Super Security, Aurel Gavriş, Viorel Ivan, şeful echipei de Intervenţie a firmei, şi Nicolae Vonhală, zis Porcu, boxerul Adrian Stanca, Pele, respectiv deputatul Cornel Popa, al cărui băiat i-a fost naş de cununie celebrului consilier local de Sântandrei.

Pe lângă numeroasele parfumuri, băuturi fine, Grecu ar fi trebuit să primească şi un cadou surpriză, din partea soţiei sale: un planor care să survoleze deasupra comunei trăgând după el un banner cu mesajul "Te iubesc". Atâta doar că surpriza nu i-a mai ieşit.

Oricum, distracţia a durat până sâmbătă dimineaţă, antrenată de maneliştii Sorinel Puştiu şi Willy de la Oradea, cu dedicaţii "fără număr" şi cu foc de artificii.

Petrecerea nu s-a lăsat fără incidente, căci aceleaşi surse susţin că, încălzit de băutură, Grecu s-a dat în spectacol agresându-şi propria soţie, în faţa sutelor de oameni, iar mai apoi l-a luat la bătaie pe unul dintre invitaţi. Titi, un fin de-al lui Aurel Gavriş, ar fi scăpat din mână un pahar cu băutură şi l-ar fi stropit din greşeală pe Viorel Ivan, motiv suficient pentru ca sărbătoritul să-i tragă două perechi de picioare peste cap, fiind calmat cu greu de ceilalţi invitaţi.

Scandalul este negat însă de apropiaţii lui Grecu, care spun că sunt "invenţii ale duşmanilor". "Mihai nu a agresat pe nimeni şi nicidecum pe soţia lui. Toate aceste minciuni sunt împrăştiate de rău-voitori", susţine Aurel Gavriş, naşul şi partenerul de afaceri al consilierului de Sântandrei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
78 Comentarii
traiasca smecheri
wai wai nu mai lasat comentari cu injurii ! Nu va fie ciuda niciodata pe oameni inteligenti !
Postat 01 Septembrie 2012, 01:24 de Paul
rusine !!
Grecu asta e un mafiot si un interlop ... nu are ce cauta in politica, mai degraba in puscarie ar avea ce cauta. in santandrei vecinii lui nu vorbesc de el, chiar de frica lui si a lucrurilor "afacerilor" dubioase cu care se ocupa.
Postat 25 Mai 2012, 17:56 de eu
atentie
ma mihai , ne cacam in * la tine
Postat 15 August 2011, 15:35 de iozsi
mihai
nu-i baga inseama pe toti fraierii care te vb de rau sau fraierele...lasa-i sa vb k tot tu esty cel mai adevarat asta conteaza nu?? da-i naibii de tarani
Postat 07 Iunie 2011, 12:48 de cineva
pt BOOK
tu, tembelo, ori esti proasta de pute in urma ta ori esti una din alea pe care le trage grecu de cate ori are ouale umflate... de unde dracu stii tu cine l a refuzat si cine nu sau dupa cine a stat grecu in limba nopti intregi??? ai fost acolo, sa vezi ?habar n-ai ce vb ... iar despre aia cu care e, toti stiu cum "nu-si bate joc", lumea vb, doar el le povesteste, dar e prea proasta si naiva ca stie... va vedea ea cat de curand...
Postat 30 Martie 2011, 20:33 de DM
NU TRAIM IN BASME SI POVESTI
VEZI TI TU DRAGUTO DE VIATA TA ILUZIONARA SI IMAGINARA DE BASM SI MAI LASA L TU PE GRECU SI RESTUL IN PACE DACA UNUL DINTRE EI SE OCUPA CU PROSTITUTIE NU INSEAMNA CA TOTI SUNT LA FEL.
Postat 30 Martie 2011, 13:18 de PT PRINTESA
ratat
de ce e inca porku de greku in libertate nu mi se pare corekt a fakut mult rau nu mai are de ce sa traiaska eu una imy wyne sa-l rastignesk pe kruce e un nemernyk sa plateasc cu ultima pikatura de sange porcu nemerniku e interlop e kamatar wara trekuta ia-m prins oameni lui pe strada primariei de fapt sant 4 firme de paza kamatari sy 4 restaurante non -stop trafikanti de karne wie si sa iti mai wina sa te angajezi cand pe piata munci din romania si-a fakut aparitia lumea interlopa si atoritatile dorm in kontinore bine mersi bine ka keltuie statu roman mii de euro pe ei dar bine mersi ei iau spaga la restaurant , la hoteluri, la terasa, baruri, nu mi se pare korekt
Postat 28 Martie 2011, 12:06 de printesa
ce aiurita
auzi la ea.grecu vrea sa puna mana pe ea.daca grecu ar fi vrut sa puna mana pe tine sau pe oricare alta ar fi pus demult ca eu nu stiu vreo femeie sa il fi refuzat .dar nu cred ca e si cazul in prezent.de nevasta lui va soyn eu ca nu si bate joc.astea sunt aberatii de 2 lei.care nu aveti ce comenta mai bine nu scrieti si nu mai il bagati pe grecu in oala cu altii el sete singur si ,,unic,, multi ar vrea sa ajunga unde a ajuns el fara jutorul nimanui sa stiti
Postat 23 Martie 2011, 12:11 de book
fraer
grecu e un porc nu inteleg de ce nu pun atoritatile mana pe el eu una nu il suport as face tot posibilul sa-l omor daca wa cadea in mainile mele si el si gunoi de la casa piratilor care evident sant proxeneti. bine ca am scapat vie. dar grecu vrea sa puna mana pe mine
Postat 15 Martie 2011, 15:50 de anonima
fraer
grecu e un porc nu inteleg de ce nu pun atoritatile mana pe el eu una nu il suport as face tot posibilul sa-l omor daca wa cadea in mainile mele si el si gunoi de la casa piratilor care evident sant proxeneti. bine ca am scapat vie. dar grecu vrea sa puna mana pe mine
Postat 15 Martie 2011, 15:50 de anonima
vip
UITATI VA SI VOI UN PIC LA POZA DE SUS CU GRECU SI SOTIA LUI...VOI CHIAR CREDETI CA EL S AR DECADE LA ASEMENEA VIOLENTE CAND ARE O SOTIE ATAT DE FRUMOASA SI MAI ALES CA SE POTRIVESC SUPER.SUNT O PERECHE FRUMOASA
Postat 19 Februarie 2011, 16:47 de vip
EU NU CRED
NICI EU NU CRED ca s a intamplat ce se scrie in ziar,sunt aberatii intr adevar,mie mi se pare un cuplu linistit ca el e altfel in viata de oras se poate dar cu ea nu,ii stiu destul de indeapoapre,deci...
Postat 08 Februarie 2011, 18:14 de ALIN
bravo eve
ERA SI CAZUL CA SA REACTIONEZE EVE LA MESAJE.PAI DA CUM?? ATATA RAUTATE EU NU AM MAI VAZUT.CEL CARE A SCRIS CA A VAZUT CA GRECU SI A BATUT SOTIA PROBABIL ERA DROGAT SI AVEA HALUCINATII,CUM PUTETI VB ATATEA ABERATII?? NU S A ATINS NICI MACAR DE UN FIR DE PAR DE AL EI.CE OAMENI FARA COLOANA VERTEBRALA!!!!EL ISI IUBESTE SSOTIA SI EA LA RANDU PE EL SI GATA .ASTA E SG ADEVAR RESTUL POVESTI.
Postat 07 Februarie 2011, 17:24 de vai de voi
si normal
si normal eve zile care ii treaba lor ,comentarii rautacioase asha ii peste tot ,mai bine vatzi vedea de ale voastre ,nu spun asta cai cunosc personal sau ceva nicidecum dar asha ii e viata lor sa fie sanatosi
Postat 05 Februarie 2011, 16:48 de rad
sotul meu
nu este nicidecum ce scrieti voi acolo,puteti tot scrie de aNalfabeti ,de nefericita ce sunt,ca asa credeti voi,mie imi este forte bine langa el,si daca vor mai veni am sa ii mai fac inca 10 copii,pentru ca este barbatul pe care il iubesc iar acasa nu este leul din ringul de oras,pentru toti curiosii care isi baga nasul in viata celor care nu i priveste.mai bine v ati vedea de oalele voastre si mai lasati invidia sa nu va roada atata.o zi placuta tuturor
Postat 05 Februarie 2011, 16:44 de evelyna
pt ``anonim``
bai, analfabetule, invata mai intai sa scrii si apoi sa faci comentarii de 2 lei !!! Nu poti nega ceea ce au vazut toti invitatii, printre care am fost si eu. Stiam ca acasa o mai ``serveste``, dar nu ma asteptam si in pubic, dupa atata ``real ever never forever `` din partea ei. Fii linistit, lingaule, e doar inceputul ...
Postat 05 Februarie 2011, 15:26 de ady
pt evelina, nume de tiganca
planorul nu a zburat ca sa exprime sentimentele tale, dar ti-a zburat putin freza, ca sa exprime sentimentele lui Grecu; poti sa-i caci in fiecare an cate 2 copii, oricum vei ramane aceeasi fraiera care-i va creste, si isi va astepta sotul acasa, satul de iubite sau alte aventuri
Postat 04 Februarie 2011, 19:07 de nick
pt evelina, nume de tiganca
planorul nu a zburat ca sa exprime sentimentele tale, dar ti-a zburat putin freza, ca sa exprime sentimentele lui Grecu; poti sa-i caci in fiecare cate 2 copii, oricum vei ramane aceeasi fraiera care-i va creste, si isi va astepta sotul acasa, satul de iubite sau aventuri
Postat 04 Februarie 2011, 18:59 de nick
ei,na
tu eve draga, cam putin a durat ``fericirea`` dupa maritis... culmea e ca grecu nu si-a batut niciodata femeile, doar catelele... ai crezut ca-i faci 2 copii si te-ai scos... vai de capul tau, cred ca ti-e intr-adevar greu... pacat de tine ca esti tanara...
Postat 03 Februarie 2011, 09:40 de moni
fratiilor sunteti someri
nu CRED nimic din ce ati scris!
Postat 25 Ianuarie 2011, 16:32 de !protest
pt radu
POATE ASA DROGAT AI FOST SI TU GRECU CA NICI EL NU A ADUS AMINTE A DOUA ZI CE A FACUT !!!!!FRAIERU!!!!!
Postat 24 Ianuarie 2011, 11:54 de 1 de la chef
E RAU
VAI VAI.PE NEVASTA NU A BATUT O SUNTETI TUNATI IN CAP??AM PLECAT LA 7 DE LA CHEF SI NU S A INTAMPLAT NIMIC.CINE NU A FOST NU STIE SI VB DOAR ABERATII
Postat 24 Ianuarie 2011, 00:31 de RADU
hahaleri
Ba fraeri cocliti sunteti buni si mari dar sunteti niste drogati dak ati ajuns sal bateti pe tata ma fraerilor dak vin moldoveniii va rup p...a in voi si vo scoate pe gura rapeni indieni ce sunteti si stiii grecu chiar erai printre cei mai buni prieteni a lui tata nu ca akum un ratat care ii da neveu!Asa ca lasati arfele astea de vagabonti aksa! Ca tara e plina de ratati ca voi!:Lasatima draq in pace de NEVEIISTI!
Postat 23 Ianuarie 2011, 20:05 de rapeni indieni
pt misu
tu crezi d-na Gal nu s-a documentat inainte sa puna in ziar?stati linistiti ca stirea e ok.
Postat 22 Ianuarie 2011, 20:33 de negus
prostii
ati fost la ziua lui ??? care nu taveti naibii din gura si nu mai scrieti? nu sa intamplat nimic ,nu si a agresat nevasta nu sa batut ,totul sa derulat normal,ce tot barfiti atata ca niste gaite,vai si amar daca nu stiti nu va mai dati cu parerea cu gura aia pisata a tuturor.grecu e un nume in oras cui nju i convine sa l pupe in gaura posteriorului
Postat 22 Ianuarie 2011, 17:51 de misu
2
CINE ESTE TABARA ADVERSA?
Postat 21 Ianuarie 2011, 15:15 de 2
1
e pacat.multi vor ca firma lor de paza Super sa dispara.de ce oare?Nu va lasati distrusi de dusmani. Grecule ai grija,esti sageata folosita de altii. Fiti uniti. Unde au fost Vonhala si ceilalti cand vati raboit cu ceilalti din tabara adversa. Toti au plecat de la Liberty cand a vrut Vizer,altfel lingeau si acum pe acolo. Doar tu cu Aurel ati avut sange sa faceti ceva. E pacat,vine Liberty din nou la putere. Ce cauta Calin Balaj la ziua ta? si altiii?Poate ii recuperezi niste bani din benzinuri .Ai grija
Postat 20 Ianuarie 2011, 15:57 de 1
anonim
rusine. sint o forta Aurel si Grecu. Au demonstrat ca impreuna pot face multe. restul de pe langa ei sunt lingai si vrea sa ii desparta. vor putea OARE ? Vizer si altii vor fi fericiti. Vom vedea daca ,,prietenii,, vor reusi. Grecule nu te lua dupa toata lumea ce mergeti mai departe cu ce ati pornit impreuna tu cu nasul tau.
Postat 20 Ianuarie 2011, 14:19 de anonim
fraieri
bai radeanule ai ajuns un tzaran,iti cari remorca dupa tine pe la chefuri?:))))
Postat 20 Ianuarie 2011, 13:23 de ticataca
ce basinosi
cica de cand cu etnobotanicile astea de 2 lei toti paznicii le cumpara si dupa se simt"mafioti".incredibil cum pot aparea in ziar orice taran care da cu pumnu de zici ca ar fi luat vreun nobel sau ceva de genul
Postat 20 Ianuarie 2011, 05:58 de orasanu
fraiere
ma lingaul lui taranu ala de grecu sa stii ca pisatu ala de mustang besit e vreo 15 mii max da un labagiu ca tine care umbla cu tramvaiul stiu ca il vede ferrari si mai ai tupeu sa zici ca grecu nu-i taran da ce * mea e ceva doctorand in medicina sau ce iti zic eu ma sluga bautoare de saniuta e cel mai jegos taran tragator de etnobotanice din santandrei si e o foame de om care se da ceva smardoi cu bani da de unde bani farte ca si drogurile si le ia pe datorie
Postat 19 Ianuarie 2011, 19:08 de bobi
SI CE DACA?
SI CE DACA MI-AM SPART SOTIA POATE A MERITAT.....CE TREABA AVETI VOI CU ASTA?
Postat 19 Ianuarie 2011, 18:37 de GRECU
cum Puteti crede
mai ales ca el nu a avut familie normala in mediul care a crescut vai de familie.fata asta i a daruit ce el nu a avut si voi credeti c acuma isi bate joc de ea?? va inselati.orice om invata sa iubeasca,si el iubeste.cine vrwa crede cine nu sa stea sa comenteze dupa ce il cunoaste
Postat 19 Ianuarie 2011, 18:11 de dumnezeule
cum Puteti crede
CUM SA SI BATA NEVASTA,MAI??? sunteti nebuni.nu s a atins de ea la ziua lui,ati luat o razna..!!!!!!!!!!!! credeti orice scrie ziarul asta de 2 bani.toti stati si butonati tot ce va trece mai rau prin cap ar de l ati avea pe grecu langa v ati pisa pe voi de frica. haiduc,interlop,mafiot orice ar fi grecu isi iubeste familia
Postat 19 Ianuarie 2011, 18:08 de dumnezeule
fain
super comentarile. mi-ati inseninat ziua, bihoreanule, nu-l scapa pe grecu din ochi ca face rating!!
Postat 19 Ianuarie 2011, 14:48 de seba
WsM
Cat de prosti puteti fi astia care comenteaza cai grecu taran wai de plm =)) , voi mare oraseni nu aveni pe un sfert ce are ala ma ,sunteti shmecheri la tastatura nu le ajunge salaru lu mata si tatatau sa bage benzina in Mustang ,fraierilor asha ca nu mai comentati aiurea , degeba cand il vedeti pe strada pe grecu toti ciocu mic si va uitati dupa el pana pleaca,uite-l pe grecu ,fraierilor
Postat 19 Ianuarie 2011, 13:49 de chef
jiji
Nu era cu cisme de guma ca acolo de unde e Grecu e noroi mare si nu vroia sa si murdareasca adidasii...=))=))
Postat 19 Ianuarie 2011, 00:49 de MuMu
Nu suntem prosti suntem realisti
HAHAHAHA...=))=))IN CLANTA DE LA USA???SAU CE DOREAI SA SCRII?TUPEU MURDAR:)):))PAI DACA EL E SUBIECTUL PE CINE SA COMENTAM...???SI PE TINE DACA ZICI CINE ESTI SI VREI SA DEVII VEDETA INTERLOPA CUM ISI ZIC EI=))=))=))=))PAI NU E ALTUL DECAT UN TARANOI DACA A FACUT ASA CEVA CUM SCRIE TOTI...
Postat 19 Ianuarie 2011, 00:46 de MuMu
???
este adevarat ca la ziua lui grecu avea adidasi la costum?
Postat 18 Ianuarie 2011, 19:23 de jiji
pt.observator
Mai fraiere,cum sa fie mina dreapta?nu esti un bun observator
Postat 18 Ianuarie 2011, 18:40 de anonim
GRECU = taran
du te ramolitule in guvern sa i ti coasa la BOC asa scapa si nevasta ta nebatuta de tine ca o bat altii, nu poate fara bataie
Postat 18 Ianuarie 2011, 18:37 de ha, ha, ha
:)))))))))))))):)))))))))))))
Asa comentand toti sunteti tari in clanta ! ;) .. Nu aveti o viata a voastra,de stati sa o comentati pe a lui GRECU ??? .. taran cu 7 clase,cica :))..de-ar durea prostia in ROMANIA ar fi pline spitaleleee !!
Postat 18 Ianuarie 2011, 17:33 de ......
Tare prosti mai sunteti..:)):)):))
Mari dobitoci in lumea asta...da cine ii Grecu ala un taran???cu 7 clase???Toata viata lui a cerut bani de la titi ala si acuma asta e rasplata.Grecule estii un paduche..un ratat..pacat de sotia sa ca mult mai trebuie sa sufere......
Postat 18 Ianuarie 2011, 17:10 de MuMu
RUSINE LUI POPA SI LUI BOLOJAN!
cornel popa, e mana dreapta a lui bolojan. asta explica debandada din oras!!!!
Postat 18 Ianuarie 2011, 16:49 de Observator
;)
Cred ca BIHOREANUL nu mai are pe ce sa-si faca publicitate.. ..MINCIUNI PESTE MINCIUNI..Si ” INTERLOPUL ” acela cum il numiti voi si pe care daca l-ati cunoaste macar putin a-ti sti ca e un om deosebit , nu si-a agresat sotia cum sustineti voi.. asa ca .. sa-si vada fiecare de piz*a masi ;)
Postat 18 Ianuarie 2011, 16:16 de ......
grecu
Inteleg ca POPA nu -si poate tine in friu fii,dar ca sa participe la orgiile interlopilor............s-a ramolit si Popa, sa fim sinceri ,nu se face ca un deputat sa fie finantat de alde RADEANU SORIN, cu bani proveniti din carduri clonate,si aceste orgii sa fie pazite de politie... culmea, dar GRECU are firma de paza nu putea sa-l pazeasca oamenii lui? Adica trimitem angajati de la politie platiti de contribuabili sa pazeasca orgiile lui GRECU? ce Grecu este sponzorul politiei ? hahaaaaaaaaaaaaaaaa
Postat 18 Ianuarie 2011, 14:20 de anonim
partid+interlopi
Simpatizez cu PNL dar parerea mea ca acest CORNEL POPA oricum este slab ca om politic,nu prea are sustinatori nici intre PNListi.Ai dreptate ,a avut noroc cu fratii Micula, acum ca s-au certat Popa recurge la finantarea drogatilor ? rau a ajuns acest deputat.Pacat ca PNL ul are membrii unul si unul toti curati ca lacrima.Popa ar trebui sa termini cu taranoii si interlopii.
Postat 18 Ianuarie 2011, 14:13 de simpatizant PNL
:)
nu credeti ma toate prostiile ,nu a fost 100% cum scire in ziar iar lumea proasta cred , daca sia lovit devasta ii cel mai urat lucru saraca fata tine la el si are 2 baieti frumosi ,:( pacat ca se drogheaza grecu sau poaste is minciuni
Postat 18 Ianuarie 2011, 13:36 de chef
culmea
DLE POPA CORNEL ATI PIERDUT TOATA SUSTINEREA PNListilor SI PLECATI DIN PNL NU DA BINE CA UN PRESEDINTE A UNUI PARTID SA SE DISTREZE CU JIGODIILE PENALE.RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
Postat 18 Ianuarie 2011, 13:25 de un PNList
rusine
CE CAUTA CORNEL POPA PNL LA O PETRECERE CU DROGATI? RUSINE DLE POPA ,AM CREZUT CA ESTI UN OM SERIOS...MAI LIPSEAU FRATII MICULA SI SEFUL POLITIEI SI GASCA ERA ADUNATA,TOTI TARANOI CA ASA LE STAU BINE,ACOLO SE DUC BANII FACUTI DE NAIVUL DE RADEANU SORIN CARE ISI RISCA LIBERTATEA CU CARDURI FALSE,..SI POPA CORNEL... RUSINE NU-MI VINE SA CRED..
Postat 18 Ianuarie 2011, 13:22 de anonim
iar scandal
ce interlopy ?!!!!ce jeturiii!!!toate jeturile au fost !!!!!!!!!!!!...dar cigani ??????????? aia sun adevarati interlopi.....SANYI NEGUS alai interlop!!!!!!!!! nu astea sluji....paznicii vai seamar .....ziarele nu mai bagati asa cevva !!!!!!!!!!!!
Postat 18 Ianuarie 2011, 11:56 de druis
daca te ai insurat
daca te ai insurat unde e schimbarea in bine, unde este mediul de familie sanatos?
Postat 18 Ianuarie 2011, 10:23 de lorena
ff adevarat numai tarani se mai insoara
numai tarani se mai insoara in epoca noastra de democratie si fac copii pentru ajutor social ii ajuta la munca pamantului , ce am fost si ce am ajuns , poaze recente nu aveti?
Postat 18 Ianuarie 2011, 10:16 de anyy
viata e grea si uneori un chin
bravoo GRECU da le in gura ca le place, altfel te paraseau demult, CUCUVELELE trebuie puse la punct , ce nevasta ? PARASUTA fara el ce ajungea facea trotarul macar a facut femeie de casa din ea, ajungea pile pe PXXXX la altii, fi TARAN grecule pana la moarte!
Postat 18 Ianuarie 2011, 09:54 de radu
taranoi
pai daca iti bati nevasta sa te vada pretenii dai dovada ca esti un stift de toata frumusetea si un om slab.dar de fapt astia totata adunatura oameni de cacat sant se aduna sa se distreze si asa mari prieteni sant ca se bat intre ei.asta ii respectul intre prieteni.ADI STANCA asta ii asa de mare lingau ca de cand mama ma facut nu am mai vazut asa fraer .dupa ce nu a mai fi tatasau sa ruga sa il ia astia de sluga pe acolo ca nui merge capu ala la nimic bun.
Postat 18 Ianuarie 2011, 08:16 de smecher smecher
Les miserables...
Mostra de umor involuntar : " ...persoane au participat la ziua de nastere...la CAMINUL CULTURAL" !!!(sic); dubioseniile societatii au facut chef la c.c. E "brici" articolul. Romania, land of (no) choice . Se poate naste un banc: cand e grecu cel mai aproape de cultura??? cand sarbatoreste la c.c. Mega!!!!
Postat 18 Ianuarie 2011, 01:10 de petrica
DEFINITIA COCALARULUI(EI)...
individ sau individa, de slaba calitate.
Postat 18 Ianuarie 2011, 00:38 de soft
DEFINITIA COCALARULUI(EI)...
individul sau individa care crede ca a inhatat un pic de putere, isi pierde si bruma de minte pe care a avut-o (daca a avut vreodata asa ceva).
Postat 18 Ianuarie 2011, 00:32 de soft
cocalarii
intodeauna e la fel.
Postat 18 Ianuarie 2011, 00:17 de pitzipoance.ratate
l-s-d
grecu nu-i baiat rau, dar drogurile i-au luat mintile, se crede zburator, invincibil, seara vede un film cu mafie , dimineata ii bate pe toti supusii lui. daca nu era drogat nu facea nici un scandal, asa i-a dat bucata si la iubi si la putza trista ala. daca esti sluga tre sa iei bataie saptamanal ca sa nu uiti cine esti. rusine mare, mai ales ca are 2 copii cu fata aia, nu se face asa ceva cu mama copiilor
Postat 17 Ianuarie 2011, 23:05 de jorje
grecu
PAI ORI SANTEM TARANI ORI NU MAI SANTEM!!!!!!!!
Postat 17 Ianuarie 2011, 23:05 de grecu
ce sa te astepti de la un biet TARAN
"încălzit de băutură, Grecu s-a dat în spectacol agresându-şi propria soţie, în faţa sutelor de oameni, iar mai apoi l-a luat la bătaie pe unul dintre invitaţi." asa sunt toti parvenitii sociali nu au nici cei sapte ani de acasa dar lasa ca BANII cumpara si ofensele si injurile:)) si maine nu s a intamplat nimic si uite asa ajungi nebun
Postat 17 Ianuarie 2011, 22:46 de anca
sfat
maaa daca vrei costum ca si al lui grecu suna-l pe negus batranu era costumul lui de mire iar ceasul de badoaga e mostenire de la bunicu-sau
Postat 17 Ianuarie 2011, 22:43 de jiji
???
aaa da si neaparat vreau si nr ceasornicariei sa-mi iau si eu un ceas de tinichea ca al lui dar eu vreau un ROLEX nu un ROLEXX HAHAHAHAH taran cocalar de santandrei parfumat cu Avon
Postat 17 Ianuarie 2011, 22:39 de bobi
pacat
toata broblema este ca din pacate este ADEVARAT cu bataia!!!!!!SI RUSINEEEEE MAREEEEEE
Postat 17 Ianuarie 2011, 22:38 de ???
???
nr croitorului nu ati aflat inca sau piata de unde isi cumpara hainele? va rog grabiti-va ca nu am costum si am nunta sambata la casa de cultura din Batar
Postat 17 Ianuarie 2011, 22:32 de bobi
fraieri
bai fraierilor niki macar nui adevarat ce zice lumea acolo nu a batuto pe nevastasa vb fara voi pisamash pe voi
Postat 17 Ianuarie 2011, 21:31 de anonim
.....
ori santeti haiduci ori nu mai santeti....?
Postat 17 Ianuarie 2011, 21:00 de ....
.....
Norocul lui Titi ca s-a bagat PORCU ca altfel murea in miinile DROGATULUI!!!!
Postat 17 Ianuarie 2011, 20:55 de ....
Da
Si Gigi Cacatorul n-o fost acolo...? Sau Pepe Sugativa....sau Dodo Rahatelul.....sau ... ratatii pulii
Postat 17 Ianuarie 2011, 20:53 de Jol
.....
si ce daca?UN HAIDUK SEF NU POATE SA-SI BATA SOTIA DE ZIUA LUI?
Postat 17 Ianuarie 2011, 20:51 de ....
SCUZATI MA
VAI DE VOI..AU FOST 200 DE PERSOANE LA ZIUA LUI,SA VEDEM DACA UNUL DIN EI CONFIRMA MINCIUNILE ASTEA DE SPETA JOASA CARE LE ATI SCRIS.SI A BATUT NEVASTA????? POATE ALTA DATA CA LA CHEFUL LUI SIGUR NU, ATATEA ABERATII???
Postat 17 Ianuarie 2011, 20:47 de CXINE VREAU
minciuniiii
minciuni ....la chef nici macar nu a iesit scandal,ce batatie la nevasta ???? sunteti nebuni..nici mACAR NU S A RATOIT LA EA,SI CEL DIN POZA TITI NU A FOST LA ZIUA LUI GRECU
Postat 17 Ianuarie 2011, 20:34 de petre
:))
Băi Laura ... Ori suntem jurnaliști ori nu mai suntem ... :))
Postat 17 Ianuarie 2011, 19:09 de Călin
nulitati
in cazul deputatului, c. popa, nu ne mai mira nimic.
Postat 17 Ianuarie 2011, 19:07 de ciordel popa
ahhahahahah
pe cine dracu int ce face ratatu ala de taran de santandrei cu pisatii lui de slugi si cu proasta aia de nevasta-sa uitati-va acuma ce costum are taranu pe el hahahhahaha zici ca au facut poza la scoala ajutatoare din Borod nu inteleg ce tot il bagati pe analfabetu asta si pe cei de seama cu el pe site oricum poza rupe daca ma puteti ajuta cu croitorul si nr de casa din satul in care lucreaza sau macar ceasornicaria de unde si-a luat casio-ul ala tare de pe mana va rog sa-mi comunicati hahahahah de toata jena
Postat 17 Ianuarie 2011, 18:27 de bobi
sa fie sanatosi
doar zvonuri ca a fost asha
Postat 17 Ianuarie 2011, 18:25 de chef
Altceva nu era mai oportun ?
Chiar asa rau am ajuns sa trebuiasca sa citim astfel de stiri ? Acestea sunt subiecte de articole ? Rusine !
Postat 17 Ianuarie 2011, 18:13 de Vladimir
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON