URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Singurii care mai pot cât de cât supraviețui sunt beneficiarii pensiilor speciale. În ei ne e speranța să ducă mai departe flacăra românismului... Când se vor termina toate cele patru faze ale apocalipsei, vom ieși mai întăriți. Iar o parte, de-a dreptul țepeni... Vezi care sunt aceste faze, într-un articol de opinie semnat de Mircea Chirilă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
14 Noiembrie 2018, 16:20

De la Prefectură la DSVSA şi Garda de Mediu, autorităţile judeţene au "băgat sub preş" pesta porcină africană, acuză liberalul Călin Gal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierul judeţean PNL Călin Gal a criticat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului împreună cu liderul organizaţiei judeţene, Ilie Bolojan, conduita neprofesionistă şi incompetenţa instituţiilor cu atribuţii în gestionarea problemelor provocate de pesta porcină africană, acuzându-le totodată că ascund aceste probleme, fapt ce contribuie şi mai mult la propagarea bolii.

Gal a arătat că, după ce în luna august epizootia a fost declarată stinsă în judeţ de către DSVSA Bihor, noi suspiciuni şi ulterior confirmări ale existenţei bolii au fost înregistrate încă din a doua decadă a lunii octombrie, fără ca autorităţile să informeze populaţia, aşa cum chiar procedurile legale stabilesc în sarcina aşa-numitului Centru local de combatere a bolilor, condus la nivel judeţean de prefect, şi din care mai fac parte reprezentanţii DSVSA, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Poliţiei, Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri etc.

Consilierul judeţean a afirmat că, deşi autorităţile aveau cunoştinţă din prima clipă despre revenirea PPA, nu au informat cetăţenii; de pildă, Primăria din Sălard nu a pus nici măcar un panou în acest sens, iar celelalte autorităţi nu au comunicat nimic publicului.

Mai mult, Gal a spus că în satul Hodoş, comuna Sălard, două familii cărora inspectorii DSVSA le-au ucis porcii au fost obligate apoi să-i îngroape în propriile grădini, una făcând acest lucru, alta refuzând, astfel că aceştia au fost duşi la marginea localităţii cu un tractor al Primăriei, nici măcar dezinfectat, pentru a nu răspândi şi mai mult virusul.

"Propagarea pestei porcine africane s-a produs din cauza nerespectării măsurilor privind identificarea şi circulaţia animalelor şi a persoanelor, dezinfectarea mijloacelor de transport, instituirea unor filtre sanitar-veterinare", a spus Călin Gal. Acesta a afirmat că "anume nu s-a informat" opinia publică de către autorităţi şi nu s-a instituit carantină în jurul focarelor "ca să ascundem problemele, crezând că dispar de la sine", concluzionând că "este o totală lipsă de profesionalism a instituţiilor".

După cum BIHOREANUL a mai scris, epizootia de pestă porcină africană nu a fost eradicată în Bihor, aşa cum credeau în luna august specialiştii DSV. Ca dovadă, două suspiciuni apărute la finele lunii trecute şi începutul acesteia au fost confirmate, iar altele două au fost înregistrate recent, aşteptând confirmarea din partea Institutului Naţional de Diagnostic şi Sănătate Animală. Îngrijorător este că una este semnalată mai spre vestul judeţului, către Aleşd.

Citiţi pe această temă articolul Pesta porcină revine în Bihor: Focare confirmate în două comune, plus încă două noi suspiciuni, 155 animale ucise

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4163 RON
  • 1 EUR = 4.8288 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON