URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iulie 2011, 17:21

4.000 de bihoreni au trimis "taloane" la tombola PSD-istului Mang. 103 au câştigat electronice plătite de senator

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul Ioan Mang a organizat joi, la cabinetul său de la sediul PSD Bihor, extragerea câştigătorilor a ceea ce el a numit "campania de informare" iniţiată la începutul lunii iunie, când a expediat pe adresele a 85.000 de bihoreni un pliant electoral realizat în perspectiva alegerilor locale de anul viitor.

Liderul social-democrat vrea să candideze la şefia Consiliului Judeţean, cu argumentul că celălalt partid din USL, şi anume PNL, are deja un candidat la Primăria Oradea, dar şi cu motivaţia că partidul său e singurul care "creşte" în judeţ.

Întrebări şi lozinci

Fluturaşul trimis de senatorul Ioan Mang către bihoreni avea pe coperta I fotografia politicianului, însoţită de explicaţia "Senatorul tău pentru Bihor!", de sloganurile "Problema ta mă preocupă! Ideea ta mă interesează!" şi de îndemnul "Contactează-mă! Pentru mine tu contezi!".

Pe pagina a doua a fluturaşului, Mang ataca "mandatul nereuşit" al PNL la conducerea CJ Bihor în următorii termeni: "Din păcate, în ultimii ani, judeţul nostru a stagnat din punct de vedere al dezvoltării şi este încă departe de stadiul la care ne-am dori cu toţii să ajungă. Chiar şi cei care au condus în ultimii ani Consiliul Judeţean sunt nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat în Bihor, recunoscând public că a fost un mandat nereuşit şi că nu au realizat ceea ce au promis în 2008. Doresc să schimbăm această stare de lucruri".

Pagina a treia a fluturaşului conţinea trei întrebări la care bihorenii sunt invitaţi să răspundă: "Care este cea mai grea problemă cu care se confruntă familia Dvs? Ce credeţi că trebuie rezolvat cu prioritate în localitatea Dvs? Care este principala problemă pe care viitorul preşedinte al CJ Bihor trebuie să o rezolve?".

Pe coperta a IV-a a fluturaşului distribuit de Ioan Mang se menţiona că persoanele la care a ajuns pliantul pot expedia răspunsurile pe adresa PSD Bihor, până la data de 15 iulie, cu perspectiva ca, printr-o tombolă, acestea să câştige trei mari premii (un DVD player, un aspirator şi un cuptor cu microunde), plus alte 50 de aparate electrocasnice.

Răspunsuri de la 4%

Joi, 28 iulie, senatorul Ioan Mang s-a ţinut de cuvânt, organizând la biroul său de la sediul PSD Bihor extragerea câştigătorilor tombolei electorale, ajutat de un copil de 7 ani, Mihai Ghergheleş, şi de preşedintele PSD Oradea, Claudiu Pop.

Cu această ocazie, Mang a declarat că i-au trimis taloane cu răspunsuri 3.782 de bihoreni. "Pentru noi înseamnă un rezultat foarte bun. Practic, avem peste 4% din numărul taloanelor care au fost trimise în judeţ. În mod normal, la un astfel de sondaj se depăşeşte foarte rar procentul de 2%, mai ales că oamenii au trebuit să cumpere timbre şi să expedieze taloanele", a declarat Ioan Mang.

Potrivit spuselor sale, taloanele au fost expediate din 52 de oraşe şi comune, cele mai multe din Oradea (1.600), Săcueni (500) şi Marghita (300).

Tot în conformitate cu spusele lui Mang, la prima întrebare, cea vizând problemele cu care se confruntă familiile din Bihor, "răspunsurile au vizat cu precădere problemele financiare, lipsa locurilor de muncă, problemele medicale şi nivelul mic al pensiilor".

La a doua întrebare, referitoare la problema cea mai importantă din localităţi, respondenţii au menţionat lipsa infrastructurii de apă, canalizare şi drumuri, în timp ce la a treia întrebare, privind priorităţile viitorului preşedinte al Consiliului Judeţean, majoritatea răspunsurilor a vizat drumurile judeţene şi comunale.

Cine răspunde câştigă

Senatorul Ioan Mang a declarat că, datorită numărului mare de taloane primite, "organizatorii campaniei au decis mărirea numărului de premii de la 53 la 103".

La extragerea taloanelor câştigătoare din urnă, premiul I, un sistem Home Cinema, a revenit unui localnic din Săcueni, Nagy Sandor, premiul al II-lea, un aspirator, revenind Marilenei Paul, din Inand, iar premiul al III-lea, un cuptor cu microunde cu grill, va ajunge la Nagy Arcadie din Parhida.

Celelalte 100 de premii constau în produse electro-casnice: uscătoare de păr (35 bucăţi), storcătoare de fructe (26 bucăţi), fiare de călcat (25 bucăţi) şi fierbătoare (14 bucăţi). Lista completă a câştigătorilor poate fi consultată şi pe blogul senatorului Mang, blog.ioan-mang.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
VOI ????
DOI...,BOI !!!!!
Postat 31 Iulie 2011, 15:59 de Anca
@BBWolf
Ma simt vizat de postarea ta si de aceea-ti raspund: Aici nu este vorba de rautate cat de maniera in care inteleg unii sa faca politica si sa adune voturi: o maniera medievala, repet. Politica nu este si nu ar trebui sa fie un concurs de popularitate ci un concurs de idei si proiecte in vederea promovarii binelui comun. Am invatat sa ma tem, de 20 de ani incoace, ca toate aceste pomeni electorale vor fi decontate de catre populatie mai tarziu prin contracte cu dedicatie si alte mijloace de sifonare a bugetului. Asta imi spune experienta. E posibil sa gresesc dar e improbabil.
Postat 29 Iulie 2011, 15:48 de ?
La puscarie
Abia astept sa intre la puscarie famiglia Pop pocaiti ipocriti...Jigodiilor...
Postat 29 Iulie 2011, 12:06 de Rugby
lumea e rea
Imi plac toate comentariile scizofrenice de aici. Sunt pline de venin, ceea ce compenseaza gravele erori gramaticale si inconsistenta logica... cat despre "tombola" senatorului, am o singura observatie: lumea e rea, iar oamenii invidiosi!
Postat 29 Iulie 2011, 12:02 de B.B. Wolf
politicieni de *
asta stim noi sa facem ca politicieni sa facem tombola pentru prostime vai de tara asta ... sunt convins ca si mang imi da dreptate si in sinea lui rade de situatie dar el are un scop si pentru asta se prostituieaza ... insa societatea civila ar trebui sa reactioneze la manifestarile primitive ale politicienilor.
Postat 29 Iulie 2011, 11:29 de marius
mare lucru vise de comunisty sa fi adulat, sa manaci gratis
pai ce sanse sa aiba un om cinstit in ROMANIA decat de a munci si dormi, atat.Sincer ma doare in pana de romani pentru ca numai moartea ne va salava si va curata samnata si mentalitatea de comunisty, tinerii nu vor repeta iobagia vor ucide, asta conteza viata merge inainte si cel mai bun castiga: traieste.
Postat 29 Iulie 2011, 09:26 de anca
?!?!?
Maniere de ev mediu. In trecut "conducatorul iubit" trecea prin multime iar un servitor arunca cu bani. In rest, iobagie. Astia suntem.
Postat 29 Iulie 2011, 08:15 de ?
replica la articol
Am vizionat la TVS extragerea premiilor tombolei senatorului PSD Ioan Mang presedintele ,,legal si legitim ales `` al PSD Bihor dupa 2 ani de interimat.:))=))de fapt este o mita electorala mascata pe care senatorul PSD Ioan Mang a trimis-o electoratului bihorean :))=))Noi cei din linia intai a partidului PSD Bihor nici macar nu am primit sau vazut cu ochii ,,fluturasul cu tombola si mita electorala a senatorului PSD Ioan Mang ,dar si daca-l vedeam si trimiteam ca sa cistigam si noi ceva ,scriam insulte si reprosuri la adresa senatorului PSD Ioan Mang despre nemultumirile simplilor membri de partid PSD militanti social democrati ,nemultumiri la adresa conduceri PSD Bihor si la adresa senatorului PSD Ioan Mang.Noah un banc...Extragera cistigatorilor tombolei mitei electorale a senatorului PSD Ioan Mang care zise romanizind numele cistigatorilor ,premilul I Marele Alexandru,Alexandru cel Mare,premiul IIMarlene PDitrich,premiul III Marele Arcadie ,Arcadie cel Mare+ altii 100 de ciumpalaci care au primit mita electorala :))=))=))O sa consultam pe blogul senatoruluio PSD Ioan Mang lista cu cistigatorii tombolei acestei mite electorale :))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 29 Iulie 2011, 07:12 de Romanul Simplu
Pune virgule să te-nțelegem..
Dragă ”oradean”, semnele de punctuație există pentru a fi folosite. Altfel, ies bălării, așa cum ai procedat mai jos. Defapt, uneori, cu sau fără punctuație, tot de bălării vorbim. Așa cum ai procedat mai jos...
Postat 28 Iulie 2011, 22:39 de EuGen
Bravo
Un politician care se tine de cuvant!Felicitari!
Postat 28 Iulie 2011, 21:55 de Un bihorean
cat de penibil...
avea posibilitatea sa-si faca treaba ca ales nu sa vian cu populsime de doi lei pentru prostime... dar asat e tara asta sunt conducatorii si nu mi-e rusine nici cu popa sunt sigur ca e absolut la fel de penibil doar mai trebuie sa o dovedeasca.
Postat 28 Iulie 2011, 20:25 de oradean
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON