URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
06 Octombrie 2019, 15:11

Cupa Cetăţii la tir cu arcul va stabili cei mai buni arcaşi din Bihor 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întrecerile de tir cu arcul din acest sezon din judeţul Bihor se apropie de final. Sâmbătă, 12 octombrie, în Parcul Cetăţii din Oradea este programat ultimul eveniment din calendarul Asociaţiei Judeţene de Tir cu Arcul Bihor din acest an. Este vorba despre Cupa Cetăţii, care se constituie şi etapa a V-a a Campionatului Judeţean, însoţită de finala competiţiei.

Întrecerile vor avea loc pe divizii, la: arc tradiţional (primitiv, replică istorică, modern), arc barebow, bowhunter, olimpic şi compound. Vor fi implicate toate categoriile, respectiv de seniori, juniori, cadeţi şi copii.

După cum anunţă organizatorii, sistemul de tragere va cuprinde o singură rundă, distanţele fiind organizate sub forma de traseu cu staţii diferite, pe aceeaşi linie de tragere. Se vor trage câte cinci săgeţi pe fiecare staţie, durata de tragere fiind de 1-3 minute, cu menţiunea că la şedinţa tehnică se pot face modificări ale sistemului de tragere, cu acordul căpitanilor de echipă.

În ceea ce priveşte distanţele şi ţintele, la arc barebow şi arc tradiţional vor fi ţinte field, 2 D, FITA şi speciale, pentru distanţe cunoscute şi necunoscute. La arc olimpic, pentru  seniori şi juniori distanţele vor fi de 70-60 m, iar pentru copii de 30 metri. În fine, pentru arc compound, distanţa va fi de 50 metri.

Programul va debuta la ora 9:15, când vor avea loc înscrierile, şedinţa tehnică şi controlul materialelor. De la ora 10:00 la ora 12:30 se vor desfăşura calificările, de la ora 12:30 la 13:00, redactarea rezultatelor finale, iar de la ora 13:00 la 13:30 este programată festivitatea de premiere.

Organizatorii mai anunţă că participanţii au nevoie de costum tradiţional, cu accesorii specifice, sau echipament sportiv. Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail mirceastroe2001@yahoo.com sau la tel. 0744.607.672. De ştiut că înscrierile se fac pe cluburi, nominal, pe categorii si divizii. Data limită de înscriere este 8 octombrie.

Accesul persoanelor cu dizabilităţi este posibil, iar la final, pentru Cupa Cetăţii se vor acorda medalii şi diplome, pentru finala Campionatului Judeţean se vor acorda diplome la individual. Cluburilor se vor acorda trofee (cupe sau obiecte hand made).

După cum transmit organizatorii, printr-un comunicat, în caz de vreme nefavorabilă, "concursul se va desfăşura a doua zi, în data de 13 octombrie, în acelaşi loc şi aceleaşi condiţii".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3082 RON
  • 1 EUR = 4.7537 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON