URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De trei ani Guvernul face giumbuşlucuri cu bugetul pentru a duce la Bucureşti banii municipiilor care se chivernisesc şi sunt pe plus. Oradea are ghinionul să fie mereu cu bani în cont, iar guvernanţii nu ezită să radă tot ce găsesc prin vistieria oraşului. Acum, că demisa Dăncilă s-a apucat să dea pomeni clientelei, s-a văzut clar cât valorează Oradea în ochii guvernanţilor. Zero lei şi zero bani. Veţi zice, normal, că Bolojan e de vină, pentru că-i liberal.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Martie 2014, 16:22

Două violoniste, mamă şi fiică, invitatele concertului de joi la Filarmonică

Două violoniste, mamă şi fiică, invitatele concertului de joi la Filarmonică Cristina Anghelescu, Janko Zsolt şi Ioana Cristina Goicea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Concertul de joi de la Filarmonica de Stat Oradea are în prim plan vioara. Melomanii vor putea asculta Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major de Ludwig van Beethoven şi Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, de Johannes Brahms.

Solistele invitate sunt violonistele Cristina Anghelescu şi fiica acesteia, Ioana Cristina Goicea, ambele mai colaborând şi în trecut cu orchestra orădeană. Concertul va fi condus de Jankó Zsolt, dirijorul Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj-Napoca.

"Nu cred că s-a scris ceva mai frumos pentru vioară ca aceste două concerte de Beethoven şi de Brahms. Cele două concerte sunt surori", a spus Cristina Anghelescu, miercuri, într-o conferinţă de presă, adăugând că a remarcat în ultimii ani o creştere valorică a orchestrei orădene. "Este, poate, singura din ţară care a progresat. Ştiu despre ce vorbesc, căci am cântat aici încă din anii '80", a mai spus violonista.

Concertul va avea loc în sala Enescu-Bartók a Filarmonicii pe 13 martie, de la ora 19.

Pe de altă parte, în perioada următoare, mai exact între 18 şi 27 martie, la Filarmonică va avea loc cea de-a patra ediţie a Festivalului Primăverii care va cuprinde două concerte simfonice şi câteva camerale, invitaţii speciali fiind mai mulţi solişti din Japonia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2726 RON
  • 1 EUR = 4.7601 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON