URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
08 August 2017, 19:10

Teatrul Szigligeti are tot mai mulţi spectatori. Noua stagiune va începe cu spectacolul "Bară şi autogol"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Principalele noutăţi ale stagiunii 2017-2018 a Teatrului Szigligeti au fost prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă, între noutăţi numărându-se premierele "Bară şi autogol", pusă în scenă în urma unui concurs de dramaturgie, şi "Cercul de cretă caucazian", un spectacol care va fi regizat de Anca Bradu.

Mai mulţi spectatori

Înainte de a prezenta, alături de directorii artistici ai trupelor Szigligeti, Liliput şi Nagyvarad, noutăţile viitoarei stagiune, directoarea Czvikker Katalin a vorbit despre rezultatele celei încheiate, pomenind că numărul spectatorilor a crescut în 2016-2017 la 54.810 de la 50.425 în stagiunea 2015-2016.

De asemenea, veniturile proprii au crescut cu 17,6%, ajunând la 903.000 lei. La fel, numărul abonamentelor a ajuns de la 4105 la 4781.

Noua stagiune a Teatrului Szigligeti conţine drame şi comedii clasice, o premieră absolută a unei piese contemporane, producţii cu muzică, dans, spectacole pentru copii, 13 premiere, trei festivaluri, noile ediţii ale programului "Teatru în şcoală, şcoală în teatru", respectiv multe spectacole invitate incluse în abonament, dar şi în afara acestuia.

Bară şi autogol…

Stagiunea 2017/2018 a debutat în mod oficial în 7 august, cu lectura dramei "Bară şi autogol", de Péter Körmöczi-Kriván. Piesa câştigătoare a concursului de dramaturgie "Drámázat" va fi pusă în scena Studioului Szigligeti de regizorul Péter Tasnádi-Sáhy în premieră absolută în 21 septembrie, de Ziua Dramei Maghiare.

Prima premieră în Sala Mare va fi regizată de Anca Bradu, care se întoarce la Teatrul Szigligeti cu piesa clasică de Bertolt Brecht şi Paul Dessau, "Cercul de cretă caucazian". Trupa Szigligeti va sărbători Revelionul cu adaptarea la scenă a romanului "Carantină în Grand Hotel" de Jenő Rejtő. Musicalul de  Kornél Hamvai,  Dániel Varró şi Benedek Darvas va fi regizat de Dorka Porogi.

Titlul celei de-a treia şi ultimei premiere a stagiunii este încă în curs de stabilire, dar sigur va colabora cu noi în anul 2018 atât reputatul regizor de film Péter Gothár, cât şi Jakab Tarnóczi, studentul deosebit de talentat al Academiei de Artă Teatrală şi Cinematografică de la Budapesta. Conform planurilor, Péter Gothár va regiza spectacolul "Kakuk Marci" de Józsi Jenő Tersánszky, iar Jakab Tarnóczi va pune în scenă comedia lui William Shakespeare, "Visul unei nopţi de vară".

Dansuri şi spectacole pentru copii

Trupa Lilliput începe stagiunea 2017/2018 în septembrie, cu adaptarea după Suteev "Puiul şi bobocul". Spectacolul ce urmează a fi regizat de Attila Szabó vorbeşte, în mod jucăuş, despre un subiect delicat, şi anume gelozia dintre fraţi. Între 3-7 octombrie, Trupa Lilliput organizează, pentru a treia oară, Întâlnirea Teatrelor de Păpuşi Profesioniste Maghiare din Transilvania, adică FuxFeszt, în programul căruia, pe lângă spectacolele trupelor de teatru autohtone, vor fi incluse şi spectacole invitate din Ungaria.

Între 12-15 octombrie, Ansamblul Nagyvárad va găzdui din nou Întâlnirea Ansamblurilor Profesioniste din Transilvania. Obiectivul festivalului itinerant de rang internaţional care a ajuns deja la a 13-a ediţie este ca atelierele de dans din ţară să poată forma legături mai strânse între ele, iar publicul să cunoască diferitele forme de muzică şi dans popular şi contemporan. 

Pentru această stagiune, Ansamblul Nagyvárad pregăteşte două spectacole, dar şi premiera programului "Teatru în şcoală, şcoală în teatru". Inspirat din opera autoarei Anna Szabó T., ansamblul nostru montează pe scenă spectacolul "Pasărea nimănui", în regia lui Tünde Tóth. Producţiile "Necunoscutul", realizat de Csaba  Györfi, şi "Unghi mort", de Imola Tőkés, vor fi prezentate în sala de studio.

Pentru această stagiune, vânzarea abonamentelor va începe în 16 august şi va dura până în 13 octombrie. Teatrul Szigligeti oferă opt abonamente tradiţionale şi cinci abonamente libere. Ca element de noutate, preţul abonamentului "Szigligeti", pentru scaunele de la parter şi balcon, a scăzut, astfel, cei interesaţi vor putea viziona cele cinci spectacole incluse în abonament la preţuri pornind de la 60 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON