În vara și toamna anului acestuia am constatat cu toții că statul și-a pierdut în ochii cetățeanului aproape toată autoritatea în ce privește gestionarea pandemiei și credibilitatea măsurilor dispuse de autorități. Această lipsă de autoritate și credibilitate are atât cauze de ordin politic, cât și cauze ce țin de aplicarea greșită a unor norme de drept elementare.
Din perspectiva strictă a normelor de drept aplicabile, ne aducem aminte că Președintele a decretat starea de urgență în martie 2020 și a prelungit-o în aprilie 2020, prin decretele sale fiind dispuse măsuri restrictive ce depășeau cu mult competențele sale constituționale.
Teoretic, Președintele poate decreta starea de urgență, dar doar în condițiile legii privind starea de urgență adoptată de Parlament. Dacă primul decret este explicabil în condițiile în care în martie 2020 legislația era învechită, datând din timpul mineriadei din 1999, este de neînțeles de ce autoritățile statului nu au adoptat rapid o lege conformă nevoilor societății din acel moment.
Datorită acestor bâlbe, în 6 mai 2020 Curtea Constituțională a constatat, pe bună dreptate, că autoritățile nu au respectat nimic în materie de drepturi fundamentale, doar că, în mod elegant, a evitat să declare starea de urgență, prin care trecuserăm cu toții, neconstituțională.
În loc să se corecteze aceste aspecte măcar în ultimul ceas, soluția pur românească a fost să nu se prelungească starea de urgență și să se reglementeze o „struțo-cămilă” în afara prevederilor constituționale, cum este această stare de alertă aplicabilă și azi. De aceea, cetățenii confundă starea de urgență cu „închisul în case”, în condițiile în care majoritatea statelor europene au stat în stare de urgență foarte mult timp, dar au putut lua măsuri legale direct proporționale cu intensitatea pandemiei în diferite momente.
După ce, cu chiu cu vai, au adoptat Legea nr. 55/2020 cu privire la starea de alertă, conducătorii noștri au tot prelungit-o prin Hotărâri de Guvern, deși legea nu mai este adaptată nevoilor de azi. Spre exemplu, nu prevede nimic despre certificatul verde, pentru simplul motiv că în mai 2020 acesta nu era nici măcar proiect, alimentând discuții pseudo-juridice în spațiul public de natură a slăbi și mai mult credibilitatea autorității statului.
Ca atare, astăzi, un guvern demis emite acte care îi depășesc cu mult competența, amplificând și mai mult controversele juridice. Până la urmă, orice om normal este îndreptățit să se întrebe de ce dreptul la muncă poate fi restrâns numai prin lege, iar dreptul la viață prin hotărâri luate de un guvern fără atribuții?
Morala este evidentă. Aplicarea corectă a dreptului îți dă credibilitate și autoritate. Siluirea dreptului conduce la haos.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.