URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iulie 2010, 11:49

Podul Sovata intră în dezbatere publică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii interesaţi pot să consulte raportul privind impactul asupra mediului făcut pentru proiectul "Pod peste Crişul Repede în municipiul Oradea pe relaţia străzilor Oneştilor - Sovata - Fagului - Carpaţi - Dacia".

Documentul poate fi consultat în zilele lucrătoare, între orele 10-15, atât la sediul Primăriei, camera 136, cât şi la cel al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, din Bulevardul Dacia, nr. 25/A.

Raportul poate fi vizualizat şi pe site-ul oficial al APM la adresa www.apmbh.ro, secţiunea Dezbateri Publice - Anunţuri publice - Rapoarte privind impactul asupra mediului.

Municipalitatea organizează o dezbatere publică pe marginea raportului pe data de 29 iulie, de la ora 17, în Sala Mare a Primăriei.

Persoanele interesate pot transmite în scris comentariile, opiniile şi observaţiile privind documentele menţionate la sediul APM Bihor, până în ziua dezbaterii publice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
ai dreptate roman simplu
da, acest pod e cea mai mare enormitate gandita abuziv si dictatorial de catre bolojan. o prostie imensa, foarte scumpa (din pacate prostia primarului o vom plati noi prin impozitele crecute) si inutila. nu s-au facut studii de monitorizare a traficului, care ar fi aratat ceea ce e oricum evident: construirea unui eventual pod ar fi indicata doar pentru dublarea podului Densusianu, care in forma actuala cu 2 benzi e sufocat si face toata investitia din cele 4 benzi ale centurii inutila. sau ideal ar fi un pod in aval de acesta, cum a scris anterior roman simplu.
Postat 09 Iulie 2010, 11:42 de kakoom
replica la articol
Ce dezbatere publica pentru podul Sovata ?O sa-si puna Bolojanul bolovanul la relizari marete de mandat ,pentru urmatorul mandat care nu va mai fi acest pod ,sa cersesca Bolojanul la capatul podului bani pentru ajutoru-i de somaj :))=)).Nu mai bine era daca sa construia un pod in aval in zona Sintandreiului tot traficul greu din vama era preluat de centura dezvolta si zona aceea ,si podul Desuseanu era pod al orasului,dar Bolojanul bolovanuNU!si NU! numa-n oras sa faca podu sa fie poluare ,zgomot ,trafic greu ,stres cotidian.Oradeni din aceea zona si organizatiile ecologiste daca cedati impactul asupra mediului ambiant o sa fie ireversibi ,da-ti verdele naturi pe cimentul si asfaltul podului plin de praf si poluare si trafic greu ,si va meritati soarta de a fi sacrificati pentru maretia lui Bolojan.Primarule Bolojan Ilie lasa podul acesta construieste mai bine un campus scolar pentru liceul economic Partenie Cosma care o sa fie evacuat in baza intelegeri ,,restitutio in integrum ``si ungurii jubileaza de bucurie ca te-au prostit bine,si sunt si la conducerea orasului si a judetului Bihor :))Oradenii intelepciunea sa va calauzeasca :))=)Aceasta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 07 Iulie 2010, 07:21 de Romanul Simplu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON