Piramida lui Bolojan

Îmi place încăpăţânarea domnului Bolojan. Tenacitatea cu care a luptat pentru parcul industrial, chiar dacă pentru asta a trebuit să meargă cu basca-n mână pe la Bucureşti. Inflexibilitatea de a construi un pod rutier la pontoane, în ciuda demersurilor ecologiştilor aduşi taman din Munţii Apuseni.

Admir încăpăţânarea lui de a nu angaja persoane care fac parte din clientela liberalilor. Mă bucur că şi-a urmat ţelul până la capăt, transformând cimitirele părăsite în parcuri. Numai un berbec ca el ar fi putut să insiste pentru parcarea supraetajată din spatele Tribunalului sau pentru cea de la Spitalul Militar.

Dar nu-mi place încăpăţânarea domnului Bolojan. De pildă, miza mică de a lichida viaţa de noapte a oraşului. Nu pricep, apoi, de ce persistă să menţină prin regii nişte şefuleţi care-i dăunează grav imaginii. Şi piramida de sticlă de la Primărie mi se pare o greşeală. Putea renunţa la ea foarte elegant: ar fi zis că e necesară, dar momentul de criză o face inoportună.

Poate că s-a inspirat după cea din Paris, însă minunea de la Luvru poate fi admirată de turişti. A noastră e pitită între ziduri. Personal n-am încredere în constructorii români când e vorba de suprafeţe vitrate. Vara va fi cocsărie, iarna siberie. Iar pentru climatizare vom plăti cât pentru un cartier mai mic. În plus, nu văd cum va putea fi curăţată, veşnic va avea un aer mizer din cauza poluării, a găinaţului şi a frunzelor.

Ce să mai zic de utilitatea ei... Deja există spaţiu berechet în instituţie, iar copiii noştri sigur nu vor veni pe la ghişee să vadă mutrele acre ale funcţionarilor. Cu un simplu click îşi vor plăti dările şi alte angarale.

Cred că până la urmă piramida lui Bolojan va ajunge spaţiu expoziţional cu bufet la subsol. Iar când va fi gata, propun să înlocuim funcţia de primar cu cea de faraon.