O alegere neobişnuită

Perioada asta de auto-izolare îmi aminteşte de o altă perioadă din viaţă în care m-am simţit departe de lume - cele 12 luni în care am făcut armata. Încorporat cu spaima în oase de sutele de poveşti îngrozitoare despre viaţa de buhai (aşa li se spunea celor din ciclul 1), mă aşteptam la ce e mai rău. Până la urmă n-a fost chiar aşa rău, ba chiar a fost nesperat de bine. Cu toate acestea, am aşteptat cu disperare ziua liberării, nerăbdător să revin în lumea civilă, firească.

În ziua plecării din armată am avut senzaţia că în timpul anului petrecut în haine verzi am stat pur şi simplu pe loc, în timp ce lumea se mişcase înainte, iar acum eu trebuia să trag tare să o prind din urmă. Oamenii pe care îi cunoşteam fuseseră liberi în anul meu pierdut, călătoriseră, se întâlniseră cu prietenii, fuseseră la chefuri, iubiseră, umblaseră prin concedii şi vacanţe, făcuseră paşi înainte, în timp ce eu nu făcusem nimic în afară de a tăia din calendar zilele rămase.

În situaţia actuală, când se va încheia starea de urgenţă şi vom ieşi din izolare tiptil-tiptil, ca urşii după hibernare, ne vom întoarce într-o lume care, la fel ca noi, a cam stat în loc. Nu se va mai pune problema să prindem pe cineva din urmă, cu excepţia celor pentru care pandemia a fost mană cerească. 

Vom fi toţi cam în acelaşi stadiu de mirare, de confuzie, de nedumerire. Vom redescoperi treptat lucrurile cu care eram obişnuiţi, ne vom mişca încoace şi încolo fără voie de la Poliţie, vom fi liberi, chiar dacă în doze progresive. Iar libertatea ne va demonstra încă o dată că nu e o tipă simplă, mai ales pentru cei care nu ştiu să o aprecieze.

Într-un episod din serialul de animaţie "Laboratorul lui Dexter", personajul principal, convins că va muri, se hotărăşte să îşi elibereze toţi roboţii pe care îi folosea în proiectele sale secrete. Le deschide uşa garajului şi îi îndeamnă: "Sunteţi liberi! Plecaţi!". Iar cum maşinăriile nu înţeleg ce se întâmplă, Dexter le împinge în faţa casei şi le abandonează în mijlocul drumului. Rămaşi singuri, roboţii încep să clipească nedumeriţi, iar apoi, treptat, încep să înţeleagă ce se întâmplă: "Liberi? Suntem liberi? Suntem libeeeeri!"... Pentru ca, în clipa următoare, un camion să treacă peste ei şi să îi facă una cu pământul.

Exemplul acesta nu e chiar atât de pueril pe cât pare. Dacă unii n-au înţeles până acum ce este libertatea, au avut ocazia în ultimele luni să o conştientizeze pe pielea lor. Cred că, pentru o perioadă cel puţin, o vor aprecia mai mult decât până acum, cu atât mai mult cu cât libertatea care va urma nu va semăna foarte mult cu libertatea de dinaintea pandemiei. 

Cum pe duşmanul microscopic ce ne-a ţinut în case nu ne putem răzbuna, ne răfuim deja cu semenii, cu cei care ne-au ţinut închişi cu ordonanţe, carantine şi amenzi. Vrăjiţi de mirajul "relaxării" care ni se anunţă, aproape nu-i mai credem că ne-au vrut binele. Nu-i de mirare: e foarte neobişnuit să ai de ales între libertate şi sănătate.