URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Martie 2022, 13:59

Modificare esențială a Codului rutier III. Reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În data de 27 februarie 2022 au intrat în vigoare prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022 prin care s-au modificat numeroase prevederi ale Codului rutier, fiind în prezenţa celei mai ample modificări a legislaţiei rutiere din ultimii ani.

O modificare importantă vizează reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere. Până la aceste modificări, cetăţenii ştiau că, de regulă, puteau obţine reducerea perioadei de suspendare a permisului de la 90 sau 60 de zile la numai 30 de zile dacă promovau un test grilă.

Situaţia s-a schimbat însă radical, conform noii legi. Astfel, reducerea nu se mai face la 30 de zile, ci şeful Poliţiei rutiere va putea reduce suspendarea doar cu o treime în caz de promovare a testului grilă. Spre exemplu, de la 90 de zile suspendarea va putea fi redusă doar la 60 de zile.

În plus, se instituie noi excepţii de la reducere. Conform noii legislaţii, suspendarea de 90 de zile nu va putea fi redusă pentru cetăţenii care au fost sancţionaţi pentru conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, sunt exceptate de la reducere următoarele fapte, sancţionate cu suspendarea permisului pentru 120 de zile: a) depăşirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; b) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune; c) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile.

Pe de altă parte, nu va putea beneficia de reducere nici persoana care a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce sau dacă perioada de suspendare iniţială a fost majorată pentru nerespectarea unor obligaţii legale de către persoana în cauză.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON